Milionari obligaţi să se facă muncitori

Milioane de lei fraudaţi din fonduri europene, care au dispărut pe căi nebănuite, nu vor mai fi recuperate niciodată şi asta din cauza ineficienţei instituţiilor statului. Din oameni prosperi de afaceri, unii dintre cei implicaţi în fraude s-au transformat în simpli muncitori cu salariul minim şi ajung să plătească sume infime pentru prejudiciile uriaşe lăsate în urmă. Aşa se face că, pentru achitarea sumelor la care au fost obligaţi prin sentinţe, cei condamnaţi ar trebui să trăiască şi câte 400 de ani.

Cel mai bun exemplu este afacerea prin care s-a urmărit înfiinţarea unui abator în Cătămărăşti Deal, prin programul SAPARD, iniţiator fiind societatea C&C Company administrată de Cristea Petraru. Valoarea eligibilă totală a proiectului a fost de 14.132.212 lei, echivalentul a 3.967.716,32 euro, din care jumătate din sumă prin programul SAPARD, iar cealaltă jumătate din contribuţii proprii. Investiţia s-a derulat prin Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în perioada octombrie 2006-noiembrie 2008, decontându-se prin Programul SAPARD cheltuieli în valoare totală de 6.611.773,58 lei. S-au făcut atunci tot felul de achiziţii, însă la ultima tranşă s-a descoperit că unele bunuri care figurau în documente nu existau în realitate.

Afacerea a intrat în atenţia Departamentului de Luptă Antifraudă, iar ancheta care a urmat avea să scoată la iveală că multe dintre licitaţii fuseseră trucate. Trimişi în judecată, şase dintre cei implicaţi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare şi obligaţi de instanţă să restituie, în solidar cu societatea C&C Company suma de 6.611.773,60 lei, cu titlul de daune.

Sentinţa definitivă a fost pronunţată în noiembrie 2015, doar că între timp firma intrase deja în faliment din cauza datoriilor acumulate. La sfârşitul anului trecut, cei de la Direcţia Naţională Anticorupţie, care i-a trimis în judecată pe cei implicaţi, a realizat că prejudiciul nu a fost achitat şi a cerut revocarea suspendării executării pedepselor, pe motiv că nu au fost îndeplinite obligaţiile civile din sentinţă.

În timpul procesului, unul dintre cei implicaţi, Daniel Buliga, în vârstă de 60 de ani, a invocat faptul că nu este vorba de rea voinţă, ci imposibilitatea reală, întrucât el nu mai are locuinţă şi stă într-un apartament închiriat, are patru copii, dintre care trei sunt studenţi, este angajat cu salariul minim pe economie, iar Fiscul îi reţine lunar o treime din venituri, restul banilor fiindu-i necesari traiului zilnic. La fel, Luminiţa Agheorghiesei, în vârstă de 58 de ani, are venituri foarte mici, are un copil minor şi nu poate presta alte activităţi.

Cel de al treilea, Dan Popovici, este angajat al unei firme din Suceava, unde lucrează tot cu salariul minim pe economie. Altfel spus, ei plătesc doar câteva sute de lei lunar şi inclusiv avocatul care i-a reprezentat în instanţă a invocat în faţa magistraţilor că obligaţiile sunt uriaşe. „Nu este rea voinţă. Ei s-au conformat tuturor obligaţiilor, dar nu vor reuşi niciodată în viaţă să achite prejudiciul”, a spus avocatul. De altfel, în urma procesului privind falimentul firmei, lichidatorul numit de instanţă nu a reuşit să recupereze, prin valorificarea bunurilor firmei, nici măcar facturile neachitate.

 

Banii şi-au pierdut urma

 

Surprinzător este că în niciun proces magistraţii nu au încercat să afle unde au dispărut banii. Acest lucru demonstrează că, cel puţin prin prisma Codului de procedură penală, statul urmăreşte tragerea la răspundere penală şi abia apoi recuperarea prejudiciului.

Faptul că infractorii stau în spatele gratiilor, dar păstrează averea ilicită, nu bucură pe nimeni. Mai mult, nimeni nu ştie exact cât a pierdut statul pentru că în astfel de cazuri nu este vorba de confiscarea averilor, ci de plata unor prejudicii, care în mod normal ar trebui executate de Fisc, dar nici măcar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu ştie exact despre ce sume este vorba întrucât Direcţia de Executări Silite, Cazuri Speciale avea în portofoliu pe lângă titluri de creanţe penale şi celelalte creanţe clasice. Abia în 2016 s-a înfiinţat, la presiuni europene, o agenţie specializată – Agenţia Naţională pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate – instituţie care încă nu este pe deplin operaţională, întrucât nu are încă o bază de date care să fie pusă în concordanţă cu baza de date a Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Public cu privire la sechestrele aplicate şi valorificarea bunurilor indisponibilizate. Abia acum se lucrează la un registru naţional care să ajute autorităţile fiscale în aplicarea titlurilor executorii emise de instanţe.

 

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!