vineri, martie 29, 2024
AcasăPrima PaginăHoţi şi violatori protejaţi prin lege

Hoţi şi violatori protejaţi prin lege

Codul penal a ajuns să fie „prietenos” cu infractorii, care pot scăpa basma curată deşi faptele sunt fără dubii. Din nefericire, în ultima vreme, poliţiştii au ajuns să-i prindă pe infractori, dar păgubaşii dau dovadă de clemenţă şi îi eliberează. Aşa se face că indivizii certaţi cu legea se întorc la ceea ce ştiu să facă mai bine – la furat.

 

Clienţi tunşi de bani la frizerie

 

Unul dintre cazurile celebre, în care hoţii au fost iertaţi de păgubaş, este cel al frizerului Florin H. care a ajuns să-şi prăduiască clienţii. Când îi tundea, îi trăgea de limbă, le afla programul şi obiceiurile, după care îi ataca. De la un medic a furat 10.000 lei şi bijuterii în valoare de 16.000 de lei, de la un om de afaceri 600 euro şi 5.000- 6.000 lei, bijuterii de 28.000 lei, dintr-o farmacie a furat un laptop, produse farmaceutice şi produse cosmetice de 4.100 lei, iar dintr-un alt apartament un laptop şi două inele, cu un prejudiciu de 3.400 lei.

Culmea e că, după ce a fost prins, individul s-a împăcat cu victimele şi a scăpat de puşcărie, deşi nu a restituit tot prejudiciul.

 

„I-am prins, dar suntem nevoiţi să le dăm drumul”

 

Acesta este doar unul dintre multele cazuri în care poliţiştii i-au prins pe infractori, dar s-au lovit de bunătatea păgubiţilor, adică taman din partea celor care au avut de suferit. „Sunt anumite infracţiuni care nu pot fi cercetate fără plângerea victimei. În momentul în care nu mai există o reclamaţie, atunci când intervine împăcarea părţilor, nu mai putem duce cazul până la capăt. I-am prins, le-am probat faptele, dar suntem nevoiţi să le dăm drumul chiar dacă ştim că el este autorul şi faptele sunt fără echivoc”, spun poliţiştii.

Împăcarea părţilor, care este permisă chiar de Codul penal, poate bloca o anchetă în ciuda probelor adunate de poliţişti.

 

Victime umilite în cazul infracţiunilor cu violenţă

 

Paradoxal sau nu, există situaţii în care inclusiv poliţiştii recomandă victimelor să se împace cu infractorul, pentru a scăpa de un dosar penal şi implicit de o anchetă. Iar unul dintre aceste cazuri este violul, în care victimelor li se explică faptul că ancheta propriu zisă implică o expertiză medico-legală, dar şi investigaţii în viaţa intimă, iar procesul ar putea fi de durată. Astfel, unele femei abuzate îşi retrag plângerile.

Şi nu e vorba doar de aceste infracţiuni. Mai nou, până şi în cazul înşelăciunilor Codul penal permite împăcarea. Altfel spus, când unul care a tras ţeapă şi este prins de poliţişti, îşi trimite haidamacii la victimă cu „propunere” de împăcare, este curios câţi dintre cei păcăliţi sau ţepuiţi refuză „propunerea”, ştiind că oricând poate deveni subiectul unor eventuale răzbunări.

La fel se întâmplă şi în cazul vătămărilor corporale din culpă, a violenţei în familie, a bătăilor şi a agresiunilor în formă simplă, unde împăcarea înlătură răspunderea penală.

Anii trecuţi, reporterii „Monitorul” au încercat să afle numărul exact al botoşănenilor cu antecedente penale, însă poliţiştii au refuzat să facă publică situaţia. „Vreţi să speriaţi lumea?!”, a fost una dintre replici.

Dar acum s-a ajuns la ceva de necrezut – procurori anchetaţi că au încercat să favorizeze infractori, poliţişti condamnaţi pentru scurgeri de informaţii, etc. În plus, multe dintre faptele grave care au îngrozit judeţul au fost comise de infractori cu antecedente penale, unii fiind recidivişti, semn că nimeni nu se mai teme de lege.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
8.7 ° C
10.6 °
8.3 °
63 %
0.9kmh
83 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...