marți, iunie 17, 2025
AcasăSportRezultatele etapei a III-a a Ligii I

Rezultatele etapei a III-a a Ligii I

text 

FC Botoșani a rămas pe podiumul ligii I și după cea de-a treia rundă a acestui sezon competițional.

Echipa pregătită de Costel Enache este pe locul 2, fiind devansată doar de Gz Metan Mediaș, echipă care a învins Dinamo cu 3-2.

La fel ca de fiecare dată în duelurile directe, Mediaș și Dinamo au oferit un meci spectaculos, cu multe goluri, gazdele impunându-se cu 3-2 în ultimul meci programat în runda a III-a a Ligii I.

Cu o apărare de cascadorii râsului, „câinii” au fost foaarte vulnerabili pe faza defensivă, Katsikas și Sergiu Popovici întrecându-se în gafe monumentale, care aveau să-I coste scump pe alb-roșii.

Apărarea lui Dinamo a fost prinsă pe picior greșit în minutul 7 la centrarea lui Bușu din stânga pentru Olaru, iar acesta, profitând de marcajul vissător al lui Popovici, l-a învins pe portarul Penedo cu un șut din șase metri.

Dinamo reușea să egaleze prin Salomao în minutul 32 dupa o fază pornită din flancul stâng .

Până la pauză fiecare dintre echipe a trecut pe lângă gol. Mai întâi „câinii” prin Hanca în minutul 37, pentru ca trei minute mai târziu Chamed să reia cu capul pe lângă poarta dinamovistă.

Partea secundă a debutat cum nu se poate mai bine pentru Dinamo, care, la trei minute a trecut în avantaj prin reușita lui Moldoveanu, vârful dinamovist punctând după o pasă de la Salomao.

Bucuria „câinilor” a durat doar opt minute, Mediașul reușind să întoarcă scorul, ardelenii înscriind de două ori în decurs de doar două minute. Egalarea a venit prin autogolul lui Popescu, care a fost luat la țintă de Popovici, după care Fortes a dus scorul la 3-2, vârful Gazului egalându-l astfel în topul golgeterilor pe Gnohere.

S-a terminat 3-2, iar Mediașul a urcat pe primul loc în Liga I. De pe locul 2, Botoșaniul așteaptă vineri duelul cu Astra Giurgiu!

Cristian PRISACARIU

cprisacariu@monitorulbt.ro

Rezultatele etapei a III-a a Ligii I      

Universitatea Craiova- FC Botoşani 2-2

Astra Giurgiu- Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1

CFR Cluj- Concordia Chiajna 2-1

 FC Hermannstadt- Dunărea Călărași 1-1

FCSB- Politehnica Iaşi 4-0

 Viitorul- FC Voluntari 2-0

Gaz Metan Mediaş- Dinamo București 3-2

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17.8 °
15.6 °
64 %
1.5kmh
45 %
lun
19 °
mar
25 °
mie
25 °
J
27 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...