spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăNaționalRăzboi deschis în PSD

Război deschis în PSD

Situaţia din interiorul PSD se precipită pe oră ce trece. Potrivit unor surse social-democrate, cel puţin 33 de lideri PSD au semnat o scrisoare comună prin care cer demisia lui Liviu Dragnea de la şefia partidului, dar şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Scrisoarea nemulţumiţilor din PSD va fi prezentată conducerii partidului. Liderii PSD cer şi convocarea mai devreme a Comitetului Executiv Naţional (CExN).

Potrivit Mediafax, aceştia ar fi discutat despre varianta preluării conducerii interimare a partidului de către secretarul general al formaţiunii, Marian Neacşu. „Toată lumea a zis că nu se bagă şi sunt de acord să îl lase pe Neacşu să fie interimar până la Congres pentru că Neacşu e un om echilibrat. Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi preşedinte al PSD Olt, a discutat, împreună cu alţi preşedinţi de organizaţii judeţene social-democrate, despre posibilitatea iniţierii unui demers de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea”, au declarat sursele citate de Mediafax.

În tabăra celor nemulţumiţi sau care au intrat în conflict cu Liviu Dragnea se numără liderii organizaţiilor din Giurgiu, Vaslui, Brăila, Constanţa, Dâmboviţa, Bucureşti, Ilfov, Olt, Vrancea, Argeş, Buzău, Caraş Severin, Timiş şi a trei organizaţii de sector din Bucureşti.

Surse citate de Digi 24, afirmau aseară că Liviu Dragnea a anunţat în şedinţa la care au participat primarii de sectoare, premierul Viorica Dăncilă şi o parte dintre miniştri că este dispus să îşi dea demisia, dacă i se va cere acest lucru.

Liviu Dragnea a precizat în repetate rânduri că va pleca din fruntea partidului dacă nu va mai avea sprijinul colegilor din PSD. În 2017, după ce premierul de la acea vreme, Sorin Grindeanu, i-a cerut demisia, Liviu Dragnea declara că a vorbit cu colegii din CExN şi că nu se pune problema unei demisii. „Eu nu am cum să dau curs acestei cereri. Eu i-am întrebat pe colegii mei, chiar în Comitetul Executiv, dacă se pune problema să demisionez. Preşedintele unui partid nu acţionează niciodată în acest fel”, spunea liderul PSD.

Iar în martie 2018, la Congresul PSD, Liviu Dragnea urca pe scenă pentru a-i întreba pe participanţii veniţi din teritoriu dacă vor ca el să rămână la conducerea partidului: „Vreţi să continuăm? Aveţi curaj? Aveţi curaj să rezistaţi la ceea ce se va întâmpla în continuare? Nu aveţi ezitări? Vreţi să mergem împreună? Vă pun o ultimă întrebare. Unii mi-au zis să nu o pun, alţii mi-au zis să o pun. Până la urmă, suntem între noi. Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.7 ° C
17.2 °
14.4 °
57 %
1.5kmh
5 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...