sâmbătă, iulie 5, 2025
AcasăPrima PaginăCampanie umanitară la Urgenţe

Campanie umanitară la Urgenţe

Cadrele medicale din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe au organizat o campanie de strângere de haine pentru a le dona oamenilor fără adăpost, dar şi bătrânilor care ajung la spital cu doar o pijama pe ei. Totul a pornit după ce, la începutul lui noiembrie, un botoşănean a venit şi le-a spus cadrelor de la Urgenţe că are mai multe haine de dat. Le-a adus în saci, fără a-şi da numele şi le-a lăsat pentru cei care au nevoie. Inspiraţi de gestul bărbatului angajaţii din Urgenţe au demarat ulterior o acţiune concretă de strângere de haine, pentru că mulţi pacienţi care sunt cazuri sociale ajungeau la spital cu hainele atât de deteriorate, încât trebuiau aruncate, iar aceştia nu mai aveau cu ce să se îmbrace.

Rezultatele campaniei au început deja s apară fiind strânşi peste 10 saci cu haine, sortate de către personalul unităţii, pentru a putea fi date celor care au nevoie. „Dorim să le mulţumim din suflet tuturor celor care s-au implicat. Colegii din UPU-SMURD, în primul rând, chiar şi pacienţi sau aparţinători ai acestora. Campania încă nu s-a încheiat, iar cine doreşte poate să ne mai aducă haine. Acestea nu sunt doar pentru oamenii străzii care ajung la noi, ci şi pentru bătrâni care ajung la spital îmbrăcaţi precar, cazuri sociale şi orice alţi pacienţi de acest fel”, a precizat Raluca Sorlescu, asistent social în cadrul UPU-SMURD.

Cei care doresc să doneze haine pentru nevoiaşi o pot face apelând la personalul din triajul Unităţii de Primiri Urgenţe-SMURD.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
16.2 ° C
18.6 °
16.1 °
66 %
2.2kmh
74 %
S
25 °
D
31 °
lun
33 °
mar
36 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...