joi, mai 1, 2025
AcasăNaționalAudierea lui Carmen Iohannis la Parchetul General, amânată din nou

Audierea lui Carmen Iohannis la Parchetul General, amânată din nou

Carmen Iohannis a fost aşteptată luni la Parchetul General, dar soţia preşedintelui a anunțat procurorii că are motive întemeiate pentru a nu se prezenta. Ea a fost citată pentru a doua oară să dea declaraţii, în calitate de martor, într-un dosar deschis în urma unei plângeri depuse de o publicaţie.

Carmen Iohannis nu va mai fi audiată astăzi la Parchetul General. Soția președintelui a anunțat că nu poate fi prezentă la Parchet și a justificat absența sa cu acte.

Procurorilor li s-a cerut să verifice modul în care familia Iohannis a intrat în posesia unui imobil din centrul Sibiului, închiriat apoi unei bănci.

Preşedintele şi soţia sa au pierdut casa în 2015, în urma unui proces civil.

Judecătorii au anulat actele de cumpărare din anii ’90 deoarece vânzătorul obţinuse retrocedarea proprietăţii în baza unui certificat fals de moştenitor.

Carmen Iohannis a fost citată și în urmă cu o lună, însă i-a anunţat pe procurori că nu poate ajunge deoarece urma să îl însoţească pe şeful statului într-o deplasare oficială, la Londra.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
17.8 ° C
17.8 °
16.1 °
64 %
2.9kmh
22 %
J
23 °
vin
20 °
S
26 °
D
25 °
lun
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...