spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăNaționalIohannis, obligat să accepte revocarea miniştrilor

Iohannis, obligat să accepte revocarea miniştrilor

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, ieri, sesizarea Guvernului cu privire la existenţa unui conflict juridic între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis, referitor la remanierea guvernamentală.

Şeful statului a amânat numirea Olguţei Vasilescu în postul de ministru al Dezvoltării şi pe cea a lui Mircea Drăghici la Transporturi. CCR precizează că şeful statului este obligat „să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru” şi să răspundă motivat cererilor de numire a noilor miniştri.

În şedinţa CCR de ieri, părţile implicate în conflict şi-au susţinut punctele de vedere.

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat că şeful statului nu poate să interzică unei persoane să ocupe un post de ministru pentru simplul fapt că o dată a fost refuzat pentru a ocupa o anume funcţie de membru al Executivului. „Ar însemna ca o persoană care a fost propusă ministru pentru un anume minister concret, care are atribuţii concrete, responsabilităţi concrete, odată refuzat de preşedinte pentru că l-a considerat nepotrivit, să nu mai poată niciodată ocupa nicio funcţie de ministru în alt minister pentru care, probabil, tot subiectiv, ar putea să fie persoana respectivă apreciată ca fiind foarte bună, foarte potrivită. Prin urmare, preşedintele nu poate să interzică unei persoane să ocupe un post de ministru pentru simplul fapt că a fost refuzat o dată a ocupa o anume funcţie de ministru”, a declarat Toni Greblă.

De cealaltă parte, consilierul prezidenţial Mihaela Ciochină a declarat că Viorica Dăncilă a avut o conduită neloială, întrucât a omis să se consulte cu şeful statului înaintea formulării propunerilor de miniştri, adăugând că premierul avea obligaţia de a demara consultări cu preşedintele pe această temă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...