O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Revoluţia rusă din 1917 a reprezentat o şansă spre democraţie în istoria imperiului, ratată însă în urma unei lovituri de stat dată de un grup restrâns de revoluţionari.

 

Autocraţia traversează ca un fir roşu întreaga istorie a Rusiei. Fenomenul este atât de întipărit în mentalul colectiv rusesc, încât mulţi analişti o consideră singura formă de guvernământ viabilă pentru un teritoriu atât de întins, populat de naţiuni de limbi şi confesiuni extrem de diferite. În urmă cu 100 de ani, acest model autocrat a fost pus în paranteza istoriei de surprinzătoarele evenimente revoluţionare ale anului 1917.

Pentru câteva luni, Rusia părea să urmeze un alt curs istoric, care ar fi dus-o spre o republică parlamentară de tip occidental. Această şansă istorică unică a fost însă ratată în urma unui puci militar dat de un grup restrâns de revoluţionari de profesie din jurul lui Lenin. Iar istoria a fost rescrisă de învingătorii bolşevici care au prezentat lovitura de stat din 25 octombrie 1917 drept adevărata Revoluţie.

La începutul secolului al XX-lea, Rusia era singura dintre marile puteri care nu avea nici constituţie, nici parlament. Forma de guvernământ, cea a absolutismului monarhic, aparţinea unei epoci revolute în cea mai mare parte a continentului european.

 

Revoliţie pornită de femei

 

Vremea a jucat un rol important în evenimentele din februarie 1917. După o iarnă teribilă, a urmat o încălzire neobişnuită pentru Sankt Petersburg, cu temperaturi de +8°C. Scânteia care a provocat lanţul de evenimente ce într-un final va duce la abdicarea ţarului şi la instaurarea unei republici parlamentare l-a reprezentat marşul femeilor prilejuit de aniversarea pe 23 februarie 1917 a Zilei Internaţională a Femeii.

Rigorile economiei de război aveau repercusiuni crunte asupra populaţiei civile, ce suferea din cauza foametei. La scurt timp, marşul s-a transformat într-un protest spontan, axat pe revendicarea pâinii cea de toate zilele. Femeilor li s-au alăturat muncitorii de la uriaşele ateliere mecanice Putilov.

 

Soldaţi cooptaţi de protestatari

 

Trei zile mai târziu, puhoiul de oameni ajunge la peste 250.000 de manifestanţi, atât muncitori intraţi în grevă generală, dar şi femei şi studenţi. Simţind că situaţia scapă de sub control, autorităţie ordonă în mod imprudent trupelor de cazaci să intervină în forţă pentru a dispersa mulţimea. Vestea sângeroaselor incidente i-a revoltat pe cei 140.000 de soldaţii din cazarma de la Petrograd. Răzvrătirea garnizoanei Petrogradului reprezintă momentul hotărâtor al Revoluţiei din februarie, capitala Imperiului scăpând de sub controlul regimului ţarist.

În perioada imediat următoare ia naştere un sistem de putere duală, care durează până în octombrie. Duma de Stat continua să funcţioneze alături de nou înfiinţatul Soviet din Petrograd dominat de militari. Din cei 3.000 de deputaţi, 2.000 erau soldaţi.

Ca organ de putere executivă, Comitetul Provizoriu al Dumei se calcă pe bătături cu Ispolkom-ul dominat de socialişti. La 2 martie, în urma presiunilor exercitate de proprii generali, ţarul Nicolae al II-lea abdică în favoarea fiului său de numai 12 ani, ţareviciul Alexei.

 

Putere revendicată politic

 

Principalii actori politici ce-şi revendică accesul la putere în Rusia revoluţionară sunt partidele, de facturi şi de orientări ideologice extrem de variate, de la anarhişti de extremă stânga, la naţionalişti de extremă drepta. Într-un final, patru mari tabere îşi vor disputa întâietatea pe scena politică. Acestea sunt Partidul Constituţional Democratic, principalul exponent al curentului politic liberal, Partidul Socialist Revoluţionar, care combina ideile socialiste predominante în rândul intelighentiei, cu un tip de ţărănism prin care încerca să pătrundă în lumea rurală ce forma 85% din populaţia Rusiei, Menşevicii, o facţiune apărută în urma rupturii din Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia produsă la al doilea congres organizat în 1903 în străinătate şi Bolşevicii, o facţiunea radicală a Partidul Social-Democrat al Muncii din Rusia de care se va rupe în celebrul congres din 1903.

 

Stat prăpuşit în câteva zile

 

Statul, aşa cum supusul rus îl cunoscuse toată viaţa lui, s-a prăbuşit în decurs de câteva zile. Primele instituţii desfiinţate au fost cele represive. La 4 martie guvernul a dizolvat Departamentul Poliţiei, Ohrana şi Jandarmeria, înfiinţând miliţii cetăţeneşti subordonate zemstvelor (consilii locale de autoadministrare introduse în 1864) şi consiliilor municipale. Armata scapă de controlul guvernului, trecând în cel al Sovietelor prin politizarea ei în urma Ordinului nr. 1 emis abuziv de Ispolkom, ce-şi aroga un rol legislativ. Rapiditatea dezintegrării statului rus în acele zile de efervescenţă revoluţionară, fluiditatea schimbărilor sau provizoratul dominant sunt surprinse de Kerenski în amintirile sale. „«Revoluţia» era un cuvânt care nu se putea aplica celor ce se petreceau în Rusia. O întreagă lume, lumea legăturilor naţionale şi politice se scufundase şi dintr-o dată toate programele politice şi tactice, oricât de îndrăzneţe şi de bine concepute ar fi fost ele, păreau să plutească în aer, lipsite de obiect şi de utilitate”.

Deşi Guvernul Provizoriu exercita un control politic mai mult teoretic decât efectiv, programul de reforme adoptat în cele câteva luni de zile în care a funcţionat este realmente impresionant. Au fost eliberaţi prizonierii politici, s-a pus capăt cenzurii, decretându-se libertatea de exprimare absolută, s-a abolit pedeapsa cu moartea, s-au anunţat alegeri libere pentru Adunarea Constituantă bazate pe votul universal, egal şi direct, s-au pus capăt discriminărilor etnice şi religioase. S-au sădit germenii democraţiei participative.

Pe tot cuprinsul Rusiei, diferitele corpuri sociale, precum cele ale ţăranilor, muncitorilor şi soldaţilor, s-au organizat în consilii, comitete şi asociaţii profesionale libere de controlul statului. Rusia se îndrepte cu paşi rapizi spre calea democraţiilor liberale occidentale, depăşindu-le chiar pe alocuri prin îndrăzneala reformelor, tipică tuturor regimurilor revoluţionare. Guvernarea autocratică părea să rămână o amintire nefericită a trecutului, iar democraţia constituţională se contura la orizont ca noul sistem de guvernământ al Rusiei postrevoluţionare.

 

Revoltă orghestrată de Lenin

 

Una dintre cauzele principale ale Revoluţiei ruse o reprezenta agravarea nemulţumirilor populaţiei pe fondul războiului cu Puterile Centrale, însă Guvernul Provizoriu a luat catastofala decizie de a-l continua. Cu o armată virusată de propaganda revoluţionară, cu perspective extrem de reduse de a învinge maşinăria de război prusacă şi cu o autoritate neconsolidată pe frontul intern. La scurt timp, Guvernul Provizoriu a fost nevoit să se confrunte cu facţiunea cea mai hotărâtă să preia puterea prin orice mijloace, cea a bolşevicilor.

Cu ajutorul Ministerului de Externe german, Lenin împreună cu un grup de 30 de revoluţionari de profesie, ajunge pe 3 aprilie 1917 în gara Finlanda din Petrograd, într-un vagon sigilat. Politicienii din fragila alianţă de guvernare erau însă decişi să respecte principiile democratice şi liberale, aşa că Lenin şi fidelii lui n-au fost arestaţi şi au putut să organizeze nestingheriţi asaltul asupra fragilului edificiu politic apărut în urma Revoluţiei din februarie.

 

Democraţie  învinsă cu o lovitură de stat

 

În octombrie are loc o lovitură de stat clasică, dată de un grup restrâns numeric, însă bine organizat, de revoluţionari de profesie. Pentru a da o aparenţă de democraţie revoluţionară, s-a orchestrat o participare de faţadă a maselor în evenimentele puciului militar dat de Lenin şi grupul său de bolşevici. În scurt timp se revine la sistemul autocratic bazat pe un control represiv mult mai draconic raportat chiar la standardele regimului ţarist. Cenzura este reintrodusă, iar ziarele independente sau ale opoziţiei sunt interzise.

Oponenţii politici, cadeţii, menşevicii şi eserii, sunt consideraţi inamici ai statului şi vor fi hărţuiţi, arestaţi, închişi şi în cele din urmă executaţi cu miile. Cultul personalităţii liderilor bolşevici, Lenin apoi Stalin, va lua proporţii groteşti, depăşindu-l cu mult pe cel al Romanovilor. Experimentul liberal al primăverii lui 1917 moare în faşă, la doar câteva luni de la gestaţia sa. Reformele iniţiate în această scurt interval de timp vor fi avortate de noul regim al Sovietelor, iar formele incipiente de democraţie participativă lasă locul „centralismului democratic”, formulă menită să mascheze dictatura cu mână de fier a facţiunii bolşevice. Rusia se scufundă pentru mai mult de şapte decenii înapoi în bezna autocraţiei politice.

se încarcă...
EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...