17 + 15 =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

În lumea otomană haremul constituie o formă de organizare socială asemănătoare familiei din care făceau parte toate soţiile sultanului.

 

Haremul, care în arabă înseamnă „loc interzis”, a ajuns pe parcursul istoriei să fie sinonim cu tot felul de imagini care fluctuează de la un paradis al plăcerilor carnale la o închisoare a femeilor ajunse pe mâna otomanilor sau a arabilor. Potrivit historia.ro, despre această instituţie s-au păstrat foarte puţine detalii, iar reprezentările pictorilor din diverse epoci sunt doar legende fanteziste. De fapt, căsătorii multiple întâlnim în diferite timpuri şi părţi ale lumii:de la faraonii egipteni la împăraţii Chinei şi până la diverşi lideri africani. Interesant este însă că ele se fac în ambele sensuri. În vreme ce noi cunoaştem mai mult forma poligină, sub forma haremurilor de la musulmani (toate acestea compuse din femei), trebuie spus că în mai multe regiuni din Tibetul de azi se practică căsătoriile poliandre, în care o femeie se căsătoreşte cu toţi fraţii soţului ei.

 

O formă de organizare socială

 

În lumea otomană, potrivit historia.ro, haremul constituie o formă de organizare socială asemănătoare familiei. Pe de altă parte, acest cuvânt face referiri şi la partea „arhitecturală”, deoarece haremul constituie şi aşezământul specific activităţii pe care o semnifică, în sensul că este un adevărat complex, cu spital, dormitoare, moschei.

Fiecărui musulman religia îi dă voie să îşi ia patru soţii, care urmează să locuiască în această parte a casei. În cazul sultanilor, pe lângă soţii mai existau: concubine, cadâne şi sclave, numărul lor fiind impresionat. Din acest motiv, haremul de la Topkapi, care a fost extins după incendiul din 1665, are un spital, o spălătorie, 2 moschei, chioşcuri şi 300 de camere, pe lângă alte servicii, ridicându-se pe mai multe niveluri.

 

Sistemul de robi

 

Lăsând deoparte confuziile din care mulţi au dezvoltat teorii şi materiale de propagandă – printre care acelea că haremul era închisoarea femeilor, locul unde se făceau tot felul de orgii sexuale sau, dimpotrivă, că numărul prea mare de cadâne făcea ca unele dintre ele să îmbătrânească şi să moară virgine pentru că sultanul nu avea timp de ele – haremul otoman avea o serie de reguli stricte şi clare.

Potrivit historia.ro, robii datorau totul sultanului şi de aceea legăturile cu familia creştină sau de o altă religie decât cea islamică erau retezate încă de la intrarea în devşirme. Copiii erau recrutaţi la vârste fragede pentru a deveni robi ai sultanului (la 3-7 ani), doar de la familiile creştine sau de o altă religie decât cea musulmană, din toate regiunile care aparţineau exclusiv Imperiului. În plus, dreptul de viaţă şi de moarte asupra robilor îl avea doar sultanul, nimeni altcineva.

Haremul, parte integrantă a sistemului de robi

 

În privinţa numărului, trebuie spus că pe la 1475 erau 400 de femei sclave în Palatul de la Topkapi. Toate aceste fete treceau printr-un proces de educaţie şi instruire. În tradiţia otomană se obişnuia concubinajul alături de sclave, concomitent cu mariajul legal pentru reproducere. Sclavia concubinajului presupunea şi ea folosirea sclavelor femei pentru reproducere; dar copiii proveniţi din relaţiile cu sclavele concubine, spre deosebire de cei proveniţi din relaţiile cu soţiile legale, nu erau recunoscuţi pentru moştenire. Între soţiile şi concubinele din Harem exista întotdeauna competiţie.

În timp s-a evoluat de la poziţia de sclavă concubină la cea de preferată, ceea ce presupunea o potenţiala recunoaştere a drepturilor moştenitorilor proveniţi din relaţiile cu Sultanul. Puterea femeilor din Harem era direct exercitată în poziţiile pe care le ocupau în cadrul familiei. Deşi nu erau legitimate cu titlu de favorită, ele puteau accede la titlul de „sultan kadin”, ceea ce le consolida poziţia în ierarhia din harem.

Sclave educate la palat

 

Când ajungeau la palat, fetele erau novice – acemî-i. Sub supravegherea kahya kadin-ei, femeia supraintendent, ele erau formate ca femei rafinate. Învăţau principiile islamului, dar în acelaşi timp şi alte îndemânări:broderia, cusutul, dansul, cântatul, folosirea instrumentelor muzicale, teatrul de marionete, nararea etc. Ca fiecărui paj căruia i se încurajau aptitudinile, femeile din harem erau încurajate să se dezvolte fiecare în diverse direcţii.

În timp, novicele dobândeau diferite ranguri:câriye, şagird, gedikli (fecioare în aşteptare) şi usta. Din ultima categorie erau alese femeile care ajungeau efectiv în patul sultanului. Acestea se numeau haseki, favorite. Dintre ele erau alese cele patru soţii (patru este cifra considerată canonică de legea islamică). Acestea deveneau kadin, cadâne. Totuşi, dacă o favorită năştea un copil de sex masculin, ea devenea baş-kadin şi se bucura de întâietate între celelalte femei, primind chiar un apartament separat pentru ea şi copiii săi.

Un statut special îl aveau soţiile canonice, luate de sultani dintre fiicele diverşilor conducători străini. Ele ajungeau direct în vârful ierarhiei, dar sultanul putea să aibă o altă favorită.

Mama sultanului conducea haremul

 

Cea care stăpânea efectiv haremul era mama sultanului în funcţie – valide sultan. Aceasta putea fi, de multe ori, o fostă favorită a sultanului defunct, nu neapărat una dintre soţiile recunoscute de şeriat, legea islamică. În aceste condiţii, a existat chiar o perioadă, 1574-1687, în care căsătoriile canonice nu au fost încurajate, iar influenţa valide-sultanelor a crescut foarte mult.

Eunucul negru se afla în aceeaşi relaţie de subordonare faţă de valide-sultan, precum eunucul alb faţă de sultan. După moartea mamei sultanului, prima cadână devenea conducătoarea haremului.

Femeilor nu le era îngăduit să îl întâlnească oricum pe sultan. Ele trebuiau să se ascundă când auzeau papucii de casă ai acestuia ţintuiţi în cuie din argint. Nu era permis ca sultanul să se îndrăgostească de vreo novice. Personalul haremului ca şi pajii primeau un stipendiu zilnic şi o înzestrare cu haine, fiecare având o uniformă specială. Ideea că 400 sau mai multe femei stăteau timp de zeci de ani la dispoziţia unui sultan este greşită pentru că multe fete deveneau soţii ale pajilor atunci când aceştia părăseau Palatul pentru servicii în afara acestuia. Recrutarea şi ieşirea din serviciul direct al sultanului erau procese continue.

Cele mai multe dintre femei nu erau prezentate sultanului, ci numai acelea de o extraordinară frumuseţe si talent, văzute ca nişte potenţiale concubine, erau pregătite pentru acest pas. Ele erau învăţate să danseze, să recite poezii, să cânte la diverse instrumente muzicale şi iniţiate în arta erotică.

 

Eunucii şi paza haremului

 

Paza haremului era asigurată de eunucii negri, şeful acestora fiind Marele Eunuc Negru. Termenul de eunuc provine din greaca veche şi semnifică „păzitorul dormitorului”, însă meseria era mult mai veche. Eunucii negrii erau, de obicei, capturaţi din Egipt, Abisinia sau Sudan şi transportaţi pe Marea Mediterana către târgurile de sclavi din Mecca, Medina, Beirut, Izmir sau Istanbul. Exista o regulă ca toţi eunucii, albi sau negri, să fie castraţi înainte de a ajunge pe pieţele de sclavi deoarece în zonele islamice operaţia era interzisă. Totuşi, folosirea sclavilor castraţi nu era reglementată, permiţându-se aşadar folosirea lor.

Exista o diviziune a eunucilor: cei cărora li se îndepărtau testiculele cu ajutorul unui brici, rana fiind cauterizată apoi cu ulei încins, şi cei cărora le era îndepărtat penisul. Eunucii negri făceau parte din prima categorie, iar cei albi, din a doua.

Marele Eunuc Negru era corespondentul unui general de armată ocupând funcţia de kizlar aga. El avea dreptul să se apropie de sultan oricând şi să fie folosit ca mesager pentru mesaje private între sultan şi Marele Vizir, fiind totodată o legătură importanta între sultan şi mama acestuia, valide sultan.

Kizlar aga avea obligaţia de a acompania fiecare femeie în interiorul dormitorului sultanului şi era practic singurul bărbat care putea intra liber în harem pentru orice fel de urgenţă nocturnă. Avea şi funcţia de martor la căsătoria sultanului, la ceremoniile de naştere, ocupându-se personal de organizarea evenimentelor imperiale – petrecerile de circumcizie, nunţi şi sărbători. De asemenea, avea puterea şi obligaţia de a pedepsi orice femeie din harem acuzată de crimă, ducând-o la locul de execuţie, punând-o în sac şi aruncând-o în Bosfor.

 

 

Apreciază calitatea articolului

2 VOTURI - MEDIE: 3,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...