Lumea chinezească (II)

0
13

Infrastructura Chinei este, la fel ca întreaga ţară, la scară mare şi în expansiune frenetică, iar trenurile moderne circulă pe linii speciale care se măsoară în mii de kilometri.

În afara autostrăzilor cu mai mult de patru benzi, uneori sufocate de traficul auto, în China se profilează un nou mijloc de transport, popular și în Occident, anume trenul de mare viteză, numit bullet train (tren glonț) datorită formei foarte aerodinamice a locomotivei. Deocamdată au construit paisprezece mii de kilometri de linii speciale care să permită circulația acestor trenuri, însă rețeaua este în plină expansiune. Linia ferată este ridicată pe un soi de coamă, mărginită de garduri menite să împiedice accesul accidental al oamenilor, animalelor sau vehiculelor și traversează pe poduri autostrăzile. Pasagerii au la dispoziție fotolii confortabile. Trenul înaintează în liniște deplină, nu sunt nici un fel de vibrații perceptibile, accelerări sau frânări bruște, în ciuda vitezei de croazieră, de puțin peste trei sute de kilometri pe oră. Senzația de mișcare vine de la ferestrele bine lustruite, dincolo de care defilează la nesfârșit pâlcuri de blocuri standard, de câte treizeci de etaje, care încropesc orașe mai mici sau mai mari, lăsând impresia că întreaga Chină iese din pământ, la fel ca soldații celebrei Armate de Teracotă de lângă Xian.
În China se construiește frenetic, blocuri de locuit, birouri, mall-uri, aeroporturi, autostrăzi, orice, pentru a recupera decalajele față de lumea occidentală, dar și pentru a menține un ritm de creștere economică amețitor, până nu demult din două cifre, iar consumul de ciment a ajuns cel mai mare din lume. Stranie este pentru chinezi forfota democrațiilor occidentale, iar pasiunile românești, despre cine pe cine conduce sau declară, partide și guverne, ei bine, o așa risipă de timp și energie e de-a dreptul de neînțeles!
În trenuri există și vânzători autorizați, care oferă mâncare și băuturi răcoritoare pasagerilor, decent, fără să insiste. Din când în când, o femeie de serviciu mătură podelele, curăță toaletele, astfel încât totul să rămână desăvârșit de curat. Nici în tren, la fel ca în toate locurile publice, nu se fumează. China a aplicat această măsură încă din 2007, iar numărul fumătorilor este relativ redus. Gările sunt în sine un spectacol. Impecabil de curate, au porți de îmbarcare ca la aeroport (de altfel și accesul se face prin filtre de securitate și scanere), magazine și restaurante, ba chiar și sensuri de mers pentru cei care vin și cei care pleacă, marcate atent pe podele. Din loc în loc veghează soldați tineri, care șoptesc timid informații călătorilor care îi întreabă câte ceva, atenți să nu fie văzuți de superiori și să-și păstreze ceva din postura marțială. Deocamdată numai în Shanghai, chinezii au construit o linie de aproape cincizeci de kilometri, ce leagă centrul de aeroport, pe care experimentează un Maglev, tren cu levitație magnetică şi care circulă cu patru sute cincizeci de kilometri la oră.

Xian

Xian este un oraș de „numai” opt milioane de locuitori, adică de categoria a doua, care a fost vreo mie de ani capitala Chinei. Construit după principiile feng shui, având totuși numai cinci careuri, spre deosebire de fratele său mai mare, Beijing, actuala capitală, orașul a păstrat ceva din vechile pretenții imperiale. În traficul ceva mai rarefiat își fac loc scutere, toate electrice, biciclete și tuk-tuk-uri, tot electrice, un soi de tricicle capabile să care doi turiști și, desigur, conducătorul. Toate vehiculele mici trec cu mare viteză, împletindu-și în mod primejdios traiectoriile între ele sau cu autobuze și automobile.

Două temple (al tobelor și al clopotelor), și ele refăcute de mai multe ori, din cauza conflictelor, cutremurelor sau incendiilor, ocupă majestuos centrul orașului, ascunzând cele câteva străduțe ale bazarului specific chinezesc.
Bazarul este un loc cu totul aparte, de unde parcă răsare China autentică. De o parte și de alta străzii principale sunt presărate prăvălii care vând dulciuri, bijuterii de argint, haine, sepii prăjite, suveniruri și din nou dulciuri, ouă fierte, mătăsuri, ceai, semne zodiacale, într-o hărmălaie în care toți încearcă să se facă auziți, fie lăudându-și marfa, fie patisieri bocănind cu ciocane mari de lemn, ca să atragă atenția, sau argintari scoțând clinchete din ciocănelele lor metalice, cerșetorul fără un picior care se târăște pe burtă, împingând un castronel pentru bani implorând mila, tineri și tinere, cu mănuși de plastic pe mâini îmbiind la degustare.

Sunetele, beția de mirosuri și arome, forfota și culorile sunt incredibile și dau impresia unei excursii nu doar în Orientul îndepărtat ci și în timp, mai ales că trecerea este bruscă, de la magazine și reprezentanțe moderne, la prăvălii și tarabe vechi parcă de când lumea. Și aici ca în întreaga Chină, totul, dar absolut totul, se negociază. Dacă vreun client se arată interesat de un produs, prețul acestuia se dublează, ca să scadă în urma târguielilor până la un sfert, cel mult.

 

Armata de teracotă

În 1974, câțiva țărani care încercau să foreze o fântână au dat de niște cioburi ciudate. Au alertat autoritățile, care au adus specialiștii. Așa începe, sau mai bine zis așa se sfârșește, povestea celor circa două mii de statui din argilă arsă, numite Armata de teracotă, ascunse vreme de mai bine de două milenii în pământ. Statuile, reprezentând bărbați, toți înalți de un metru optzeci, cu fizionomii, grade militare și veșminte diferite, se află în trei situri, chiar pe locul unde au fost dezgropate, acoperite cu structuri din metal și sticlă imense, care le protejează de soarele ce le-a decolorat și de vremea capricioasă din partea centrală a Chinei.

Se crede că această oaste din lut a fost făcută pentru Chi, primul împărat al Chinei unificate, al cărui mormânt, în formă de piramidă, în fapt un deal acoperit cu vegetație, se află în apropiere. Totul este exploatat turistic la maxim, începând cu fabrica de teracotă, oprire turistică obligatorie, care produce în serie soldați de teracotă la mărimea celor vechi de două milenii, opțional chiar cu chipul clientului, continuând cu mașinuțele electrice de la intrare care duc turiști contracost vreun kilometru, la atelierele foto, plasate în holurile structurilor ce protejează saiturile, unde doritorii se pot fotografia cu reproduceri ale soldaților, până la imensul bazar alipit, ticsit cu prăvălii și restaurante. Vizitatorii ies năuciți din acest vacarm în care istoria Chinei și comerțul liber se amestecă până la confuzie, pentru că nu există linii de demarcație, iar prezentul, indiferent la viitor sau consecințe, vinde fără scrupule trecutul, bucată cu bucată.

– George LAZĂR

+0 -0

se încarcă...