Oameni ai energiilor luminate – Toma Chiricuţă

Printre personalităţile care au promovat consolidarea prin cultură a Marii Uniri se află şi preotul Toma Chiricuţă.

Venit din Bârlad la Botoşani, Toma Chiricuță va deveni profesor de germană, dar şi pedagog mult apreciat, precum şi paroh al Bisericii Uspenia, acea catedrală a creştinării Luceafărului, unde predicile lui adunau lumea care-i asculta cu nesaţ cuvântările susţinute cu diferite prilejuri culturale. Dar, mai ales, el a făcut parte din acea grupare de elită culturală și de conștiință națională care a susținut activitatea „Revistei Moldovei”, dar și, nu în ultimul rând, consolidarea prin cultură a Marii Uniri. În acest sens, el scrie că „după creșterea în întindere, un neam trebuie să-și făurească și hotarul său sufletesc”, aici unde intervine cuvântul cheie, „cultura”, „căci ceea ce a cucerit războiul trebuie să apere cultura”, deoarece formula aducătoare de glorie în război este „măsura de conștiință organizată în cultură”. Nu e de mirare deci că el a fost considerat unul dintre cei mai străluciți predicatori români, chiar și atunci când a fost mutat la biserica Zlătari din București, unde auditorii predicilor sale elevate se numărau cu sutele, dar şi conducător a două reviste bisericeşti, „Ortodoxia” şi „Floarea darurilor”. Ca atare este deci explicabil faptul că activitatea sa de înaltă clasă cultural-misionară avea să deranjeze pe cotropitorii alogeni, care l-au aruncat după gratii la senectute, ca și pe celălalt preot de har, poetul Vasile Voiculescu. Activitatea sa, predicile și scrierile sale rămân și azi repere-model de elevație spirituală și conștiință națională cu dăinuire perenă.

Având în vedere faptul că ne aflăm acum încă în raza aurei pascale, am considerat că se potrivește a ne reaminti câteva pasaje de un eseu al său:

ZIUA ÎNVIERII

O zi de bucurie pentru toţi creştinii, dar nu pentru toţi deopotrivă. Am putea să-i împărţim pe creştini în trei cete mai însemnate cu prilejul acesta. După acestea vom găsi şi trei feluri de bucurii în ziua Învierii. Întâi sunt creştinii care au dezbrăcat de mult pe Hristos de pe dânşii din pricina păgânătăţii în care au crescut. Aceştia sunt creştinii „formali” în cel mai trist înţeles al cuvântului, care nu se mai duc cu anii la biserică, încolo ei trăiesc nemărturisiţi, neîmpărtăşiţi şi necununaţi cu anii, iar cruce nu-şi fac decât atunci când vine vreun prăpăd peste dânşii. S-ar zice că aceştia nu mai pot fi socotiţi de nimeni drept creştini şi prin urmare, nu mai pot fi înşiraţi printre oamenii care se bucură de Învierea Domnului. Şi totuşi şi aceştia au un fel de bucurie, acum de ziua Paştelui; e bucuria inferioară a animalului dintrânşii căci ziua aceasta e o zi de petrecere obştească, unită cu praznice şi cu veselii trupeşti. Fără îndoială, că aceasta nu este bucuria Învierii, căci această bucurie este una sufletească, după cum şi sufletesc este faptul pe care-l prăznuim într-însa.

Al doilea sunt creştinii care nu sunt învăluiţi în incultura groasă care, de fapt, îi acopere pe cei dintâi, ci dimpotrivă, cei mai mulţi dintre dânşii numără mulţi ani de şcoală şi încă de şcoală înaltă. Ei îşi botează copii, se cunună religios, câteodată chiar se mărturisesc şi se împărtăşesc, vin de multe ori la biserică, mai cu seamă când se întâmplă să fie într-însa şi vreun cor care să le delecteze auzul cu compoziţii frumoase, îşi fac semnul crucii de mai multe ori pe zi, dar toate astea sunt din partea lor numai nişte concesii făcute bisericii, din mai multe motive foarte întemeiate. Cei mai mulţi o fac din simplă deprindere care le-a intrat în sânge, precum formulele de politeţe, pentru că au primit-o pe cale ancestrală şi pentru ca să fie o pildă pentru copiii lor. Aceşti oameni culţi, dacă se mai bucură de ziua Învierii, fac aceasta numai de dragul copilăriei, a lor şi a propriilor copii. Ca o muzică minunată le răsună acum în suflet bucuriile legate de Paşti ale copilăriei lor. Îşi mai aduc aminte cu drag de chipurile apuse ale bunicilor lor care credeau în „basmul Învierii”. Se văd îmbrăcaţi în haine noi, aşteptate de atâta vreme. Văd apoi în închipuirea lor acel drum minunat de noapte către bisericuţa Învierii spre care aleargă grăbite luminiţele tremurătoare ale tuturor credincioşilor. Şi-apoi, ieşirea cu Învierea care e atât de impresionantă prin acel aer de mister cu care este făcută! Au crezut şi ei odată, dar acum nu mai cred din cauza vremii care i-a cuprins cu totul în duhul ei otrăvit, a culturii, a falsei culturi pe care le-a dat-o o anumită şcoală. Această cultură în loc să le înmulţească credinţa în veşnicele adevăruri, le-a distrus-o cu totul, sau dacă le-a mai lăsat în suflet un rest de credinţă, e atât de mic, încât le apare inutil în mijlocul furtunilor vieţii. Le-a distrus credinţa, pârghia minunată cu care ei se prindeau de înălţimile cerului şi biruiau viaţa, oglindă minunată în care sufletul omului cuprinde dintr-o privire şi obârşia şi rostul trăirii sale pe pământ. Deci ziua Învierii, nici acestor oameni nu poate să le dea adevărata bucurie.

Ea este gustată numai de aceia care au credinţa. Pentru ei toată viaţa este un rod al Învierii Domnului. E drept că creştinul pune deopotrivă temei pe Patimi ca şi pe Înviere. Căci Patimile i-au pus înainte într-o lumină puternică ceea ce a făcut Domnul pentru păcatele lui, ele îl arată pe Domnul Om adevărat, împerecheat fiind din naştere cu Dumnezeirea Fiului. Un singur Om adevărat a purtat pământul pe scoarţa feţei lui, după Adam cel dintâi şi nu l-a răbdat slobod printre robii lui să i se răscolească praful de picioarele celui ce era din Cer. Cerul e milostiv și din el vine lumina care cheamă la viaţă puterile ţărânii, din el coboară Spiritul care locuieşte în oameni şi dă mişcare conştientă mişcărilor lutului. Omul este o sinteză minunată între pământ şi cer făcută de Dumnezeu. Încercarea pământului de-a învinge cerul se cheamă Păcat, iar prin el lucrează întunericul împotriva Luminii. Întreaga moarte a lui Iisus asta înseamnă: moartea păcatului. Sfârşitul dureros pe cruce este victoria aparentă a Morţii asupra Vieţii. Toată ura lumii s-a prefăcut în trăsnet împotriva iubirii. Şi atunci Crucea a devenit paratrăsnet al iubirii omenirii. Prin ea se scurge păcatul neputincios în lut şi se îngroapă în moarte pentru totdeauna, iar Omul se ridică biruitor la Viaţă. Crucea este scara, singura cu putinţă, prin care ne-a ridicat Hristos de la pământ la Cer.

Dar Crucea duce la Înviere. Trăieşti pe pământ şi vâsleşti către cer. Dacă toţi eroii care întrevăd cerul trebuie să moară şi să rămână de-a pururi în mutul pământ, atunci e o minciună toată zbaterea lor. Dacă Hristos ar fi rămas de-a pururi în groapa pe care i-au săpat-o Ura şi Minciuna, lui, întruparea umană a Adevărului şi Iubirii, luate din Dumnezeu, atunci deznădejdea ar fi cuprins lumea spre sinucidere. Dar Crucea este calea, Invierea e ţinta. Crucea e lupta, Învierea e biruinţa. Învierea este biruinţa patimilor care ne iau moartea, Învierea ne dă viaţa, slobodă de păcate. Sufletul omenirii, pentru ca să învie, are neapărată trebuinţă de un Mântuitor viu. Tot eroismul lumii în mijlocul morţii din aşteptarea Învierii s-a alimentat. Iisus este încoronarea, pe veci biruitoare, a tuturor eroismelor lumii, el trebuia să moară pentru ca, odată cu moartea-i, să moară de-a pururi Păcatul ucigaş; el trebuia să învie pentru ca să trăiască de-a pururi Adevărul şi Viaţa pe care le-a întrupat. Ard făcliile noastre în mijloc de noapte ca un cer de stele căzut pe pământ. Ard inimile noastre în mijlocul Istoriei şi vestesc veşniciei veşnicia Vieţii. În mijlocul vâltorii, mergi suflete înainte! Mergi, suferă şi luptă, căci viaţa învinge. Pentru tine, creştine, nu există moarte! Căci viaţa cea veşnică ce ai primit în tine în clipa binecuvântată a primirii lui Hristos, te veşniceşte şi pe tine cu Veşnicia lui. Mergi, suflete, înainte, în vâltoarea luptei! Trăieşte şi mori o dată cu Hristos şi intră fără teamă în mormânt cu El! Căci odată cu învierea-i vei învia şi tu la o viaţă nouă. Trăieşte pentru El care este Adevărul, Lumina şi Viaţa lumii şi nu te teme de Minciună, Nedreptate şi Rău!

Ascultă din înalturi cum vine cântarea pe care o cântă cei înviaţi de El: Hristos a înviat din morţi!

Lucia OLARU NENATI

scriitor

 

Deja ai votat!