miercuri, mai 25, 2022
AcasăCaleidoscopCâştigători desemnaţi la Premiile Oscar

Câştigători desemnaţi la Premiile Oscar

Cea de-a 94-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc la Dolby Theatre din Los Angeles. Evenimentul a fost prezentat de actriţele Regina Hall, Amy Schumer şi Wanda Sykes. Potirivit Digi24, gala a fost transmisă în direct în Statele Unite de postul de televiziune ABC şi a fost difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

Ariana DeBose a fost răsplătită cu un Oscar pentru rolul secundar din „West Side Story”, remake-ul lui Steven Spielberg al celebrei povești.

În urmă cu exact 60 de ani, Rita Moreno primea un Oscar pentru rolul Anitei din versiunea originală a filmului. Actrița în vârstă de 90 de ani s-a aflat în sală.

Trofeul pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a revenit lui Troy Kotsur pentru interpretarea sa emoționantă din filmul  „CODA”. Este al doilea actor surd – după Marlee Matlin – care câștigă un Oscar. El a dedicat premiul comunității persoanelor cu dizabilități. A fost aplaudat în limbajul semnelor, atunci când a urcat pe scenă să-și ridice premiul.

La categoria film internațional, câștigătorul este „Drive My Car”, un lungmetraj de trei ore. Inspirat din trei nuvele ale celebrului scriitor Haruki Murakami, filmul spune povestea unui actor și regizor de teatru devastat de moartea soției sale.

Nicio surpriză la categoria desen animat, unde Oscarul a fost câștigat de „Encanto, fantastica familie Madrigal”. Descris drept un omagiu adus Columbiei, este povestea unei adolescente obișnuite născută într-o familie neobișnuită: fiecare membru este înzestrat cu puteri magice.

Moment violent pe scenă

Gala Premiilor Oscar nu a fost, însă, lipsită de incidente. Astfel, Will Smith este subiectul dezbaterilor pe internet, în acest moment, după un moment violent. Actorul a urcat pe scena și l-a lovit pe prezentatorul Chris Rock, după ce acesta a făcut o glumă despre soția sa. Rock a spus că se așteaptă să o vadă pe Jada Pinket Smith în „G.I. Jane” 2. A fost o aluzie la faptul că actrița este rasă în cap. Acum, principala întrebare de pe internet este dacă momentul violent a fost real sau regizat.

Jada Pinkett Smith, în vârstă de 50 de ani, apare în public cu capul complet ras începând de anul trecut după ce a anunţat că suferă de alopecie, o afecţiune care cauzează căderea părului. Will Smith a reacţionat imediat în urma acelei glume, a urcat foarte repede pe scena galei Oscar şi l-a pălmuit pe Chris Rock, apoi s-a întors la scaunul său din sală.

„Ţine numele soţiei mele departe de gura ta spurcată!”, a strigat Will Smith spre Chris Rock, iar producătorii postului TV ABC au întrerupt imediat sunetul întregii transmisiuni.

Totuşi, în transmisiunile difuzate de posturile străine, sunetul a rămas disponibil, iar Chris Rock a putut fi auzit în timp ce a spus: „Will Smith tocmai m-a pălmuit zdravăn de tot!”.

După ce a câştigat premiul Oscar pentru rolul principal din filmul „King Richard”, în care l-a interpretat pe Richard Williams, tatăl jucătoarelor de tenis Venis şi Serena Williams, Will Smith a prezentat scuze publice în discursul său de acceptare a trofeului: „Vreau să-mi cer scuze faţă de Academia de film americană, vreau să îmi cer scuze faţă de toţi colegii mei nominalizaţi. Iubirea te împinge să faci lucruri nebuneşti”.

Lista completă a premiilor decernate la gala Oscar 2022:

Cel mai bun film: „CODA”

Cea mai bună regie: Jane Campion („The Power of the Dog”)

Cel mai bun actor în rol principal: Will Smith („King Richard”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Jessica Chastain („The Eyes of Tammy Faye”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Troy Kotsur („CODA”

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ariana DeBose („West Side Story”)

Cel mai bun lungmetraj internaţional: „Drive My Car” (Japonia

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Encanto”

Cea mai bună scenografie: „Dune”

Cel mai bun scenariu adaptat: „CODA”

Cel mai bun scenariu original: „Belfast

Cea mai bună imagine: „Dune

Cel mai bun montaj: „Dune”

Cea mai bună coloană sonoră: „Dune”

Cel mai bun cântec original: „No Time to Die” (interpretat de Billie Eilish pentru filmul „No Time to Die”

Cel mai bun sunet: „Dune”

Cele mai bune efecte vizuale: „Dune”

Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „The Eyes of Tammy Faye”

Cele mai bune costume: „Cruella”

Cel mai bun scurtmetraj animat: „The Windshield Wiper”

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „The Long Goodbye”

Cel mai bun lungmetraj documentar: „Summer of Soul (…or, when the revolution could not be televised)

Cel mai bun scurtmetraj documentar: „The Queen of Basketball”

Premii onorifice: Samuel L. Jackson, Elain May, Liv Ullmann

Premiul umanitar Jean Hersholt: Danny Glover.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
26.5 ° C
26.6 °
25.1 °
71 %
4.2kmh
88 %
mie
27 °
joi
22 °
vin
26 °
sâm
17 °
Dum
14 °
RON - Română (nou) leu
EUR
4,9492

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Trebuie să fii pregătit pentru orice eventualitate.

EDITORIAL

Generalul Ciucă ne-a anunțat că ne salvează. Din nou. În cel mai pur stil pesedist. Adică se dă de pomană. De altfel pesediștii se...

GÂNDUL ZILEI

Toate femeile din viaţa lui l-au înşelat dar n-a fost deloc rău. A rămas nemuritor pentru că, până şi moartea a plecat cu altul... -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...