joi, aprilie 18, 2024
AcasăEditorialUn alt nivel

Un alt nivel

Rămânem de căruţă în toate domeniile faţă de europeni. Dacă la nivel social şi economic suntem departe de ceea ce se întâmplă în Occident, la nivel sportiv uşor-uşor suntem întrecuţi şi de est-europeni, chiar şi de cei din fostele state componente ale Uniunii Sovietice. Jocurile Olimpice şi întrecerile mondiale sunt cele mai bune exemple în acest sens.

Ne plângem de milă de ani de zile, dar nu încercăm să găsim vreo soluţie să schimbăm sensul evoluţiei noastre. Găsim tot felul de scuze pe care le servim atunci când este cazul şi le acceptăm doar atunci când ne convin, în rest îi facem pe ceilalţi să pară desueţi dacă şi ei se folosesc de aceleaşi alibiuri.

Să o luăm pe rând. După primul meci dintre FC Botoşani şi Steaua, pierdut de echipa locală cu 2-0, Leo Grozavu a declarat la final că echipa patronată de Gigi Becali este „la un alt nivel” faţă de echipa antrenată de el. Imediat a fost pus la zid de toţi analiştii sportivi şi de stelişti, în special: „Cum domn’le poţi să spui asta? Nu există un alt nivel. Tu eşti condamnat să te baţi cu Steaua de la egal la egal”. Nu conta că Steaua a transferat tot ce era mai bun din ţară, că rezervele vicecampioanei sunt mai bine cotate decât titularii de la FC Botoşani. Nu, astea erau doar amănunte nesemnificative. Totul era ca ei să-şi arate muşchii şi să pozeze în „cei mai buni”, „cei mai frumoşi”, dar le-a ieşit doar că sunt „cei mai aroganţi”, pentru că, doar peste câteva zile, a venit City şi „le-a dat cu terenul în cap”. Atunci, pe buzele tuturor era expresia: „un alt nivel”.

Da, City este la un alt nivel, dar acum suna fals această justificare a umilinţei vicecampioanei din gura aceloraşi analişti care îl puneau la zid pe Grozavu, pentru că a avut „tupeul” să spună că „Steaua este la un alt nivel faţă de FC Botoşani”.

A urmat meciul de Cupa Ligii dintre rezervele FC Botoşani şi cele ale Stelei, câştigat de cele din urmă cu 2-0. Nici acum nu a fost acceptată ideea că cele două echipe joacă la un alt nivel, deşi, de exemplu, Denis Man, ultima achiziţie a Stelei, a costat mai mult decât toate transferurile făcute de FC Botoşani de la înfiinţarea sa şi până în prezent. La capitolul jucători vânduţi nici nu mai există termen de comparaţie.

În fine, au venit meciurile Stelei şi Astrei din grupele Ligii Europa. După ce ambele echipe au pierdut, de data aceasta în faţa unor adversari modeşti, ni s-a furnizat aceeaşi explicaţie: „Liga Europa este un al nivel faţă de Liga I”. Da, domnilor, Liga I este jos, jos de tot, iar ceea ce se întâmplă în jur este la un alt nivel. Da, domnilor, dar trebuie să recunoaşteţi că Steaua, la ora actuală, este la un alt nivel faţă de celelalte combatante din Liga I, pentru că a aspirat aproape tot ceea ce a fost mai bun în campionatul intern. Este la un alt nivel, dar la un nivel inferior pentru ceea ce se joacă în Europa şi va rămâne acolo, atâta timp cât oficialii echipei se vor încăpăţâna să creadă că dacă defilează la Botoşani, Voluntari, Chiajna sau Târgu Mureş reprezintă o mare performanţă.

Apoi, mai trebuie să acceptăm că vina nu este numai a jucătorilor, ci şi a antrenorilor, care sunt şi ei „la alt nivel”. Doar un exemplu în acest sens. Cum poţi tu, Leo Grozavu să te încăpăţânezi să nu vezi că toţi adversarii ţi-au citit stilul de joc şi că toţi vin să joace pe contraatac la Botoşani? Ţi-a lăsat Steaua posesia şi atacul poziţional, ţi le-au lăsat şi Târgu Mureş, iar în ultima etapă şi Viitorul. Acolo unde adversarul are valoare rezultatele ne-au fost complet defavorabile. Aceeaşi poveste şi în Liga Europa, unde Reghecampf a confundat pe Osmanlispor cu vreo echipă din umila Ligă I, iar Şumudică a crezut că e de ajuns să aibă doar doi fotbalişti pe teren, Alibec şi Budescu, pentru a învinge o umbră a echipei care a fost odată Austria Viena. Asta arată că şi antrenorii noştri sunt la niveluri diferite. Şi trebuie să acceptăm această realitate, să încercăm să găsim o soluţie şi să nu o mai folosim ca scuză, iar dacă o folosim să o acceptăm în toate situaţiile în care se impun, nu doar în cele care ne convin.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.9 ° C
7.2 °
4.9 °
96 %
2.7kmh
100 %
joi
7 °
vin
11 °
sâm
16 °
Dum
13 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E păcat să nu faci o plimbare în aer liber, că de mâine se răcește vremea.

EDITORIAL

Am stat foarte mult în cumpănă dacă și cum să scriu despre fostul edil al Botoșaniului. Faptul că aș putea fi acuzat de o...

EPIGRAMA ZILEI

Când privesc câte-o zăludă Trăgând din țigări de ... fân, Pricep de ce iarba crudă Place țapului bătrân...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...