De domeniul trecutului a devenit lupta în stradă a camionagiilor care au protestat împotriva majorării tarifelor la poliţele RCA, încheiată săptămâna trecută cu o victorie. Ne amintim că preţul acestor poliţe a fost majorat şi de patru ori într-un an. Şi poliţele pentru autoturisme au crescut la preţ, de două sau chiar de trei ori, însă fiind vorba de sume mult mai mici, şi nemulţumirea posesorilor de astfel de autovehicule a fost proporţional mai scăzută.
În fapt, şoferii din douăzeci de mari oraşe, printre care şi municipiul nostru capitală de judeţ, au scos camioane, autocare şi microbuze pe străzi, claxonând straşnic şi mergând cu viteza melcului. Desigur, cei incomodaţi au fost ceilalţi participanţi la trafic, în nici un caz patronii firmelor de asigurări, mulţi din ei din afara ţării, şi în nici un caz angajaţii foarte bine plătiţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, instituţie care ar fi trebuit, cel puţin teoretic, să stăvilească rapacitatea dezlănţuită a asiguratorilor.
Au fost voci care au strigat că de fapt statul nu are dreptul să se amestece în economia de piaţă, deci nu poate impune limite pentru poliţele RCA. Aşa o fi, numai că Asigurarea de Răspundere Civilă este obligatorie, impusă prin lege chiar de stat. Prin urmare, firmele de asigurări au primit pe tavă o piaţă de milioane de clienţi captivi, siliţi să-şi încheie asigurare la tarife din ce în ce mai mari. Ar fi imposibil să nu remarcăm că aceste creşteri de tarife au venit imediat după ce câteva firme de asigurare, începând cu Astra, au dat faliment, iar clienţii acestora au fost nevoiţi să migreze către alţi asiguratori care i-au aşteptat cu braţele deschise dar şi cu tarife mult mai mari.
Neobişnuită a fost reacţia guvernului, care a emis o Ordonanţă de Urgenţă care autorizează ASF să îngheţe pentru şase luni preţul acestor poliţe. Fiind o instituţie independentă, ba chiar extrem de independentă, ASF, care nu se subordonează teoretic decât parlamentului, poate să vrea sau nu să ţină seama de ordonanţă. Este foarte probabil ca, de data asta, să o facă. Dar aparenta cedare în faţa transportatorilor este calcul pur. Parcul auto al administraţiei centrale şi al administraţiilor locale este cel mai mare din România. La acesta se adaugă autovehiculele firmelor de transport ale municipalităţilor, ale SMURD, Salvare, Poliţie, Pompieri, ale instituţiilor deconcentrate. În multe din aceste cazuri bugetele au fost aruncate în aer de creşteri fără precedent ale tarifelor RCA. Aşa că, dacă e să credem într-o coincidenţă fericită, cel mai mare câştigător din războiul transportatorilor, este chiar statul şi instituţiile sale.
Însă extrem de rar se întâmplă ca astfel de coincidenţe să apară chiar la timp, adică nu ar fi deloc exclus ca toată istoria cu camioane derulată pe ecranele televizoarelor să fi fost aranjată pentru ochii europenilor care ar fi sărit ca arşi dacă o astfel de Ordonanţă intervenţionistă ar fi fost dată de guvern fără tot acest circ cu fum de eşapament şi claxoane. Asta cu atât mai mult cu cât, ştiut fiind lipsa de solidaritate a românilor, nu au venit nici pe departe autovehiculele promise de organizatori la marele miting din Bucureşti.
Nici un alt miting în stradă nu a avut drept efect obţinerea a ceva atât de palpabil, pentru că, spre exemplu, mitingul în care Ponta şi-a dat demisia, pornit de tragedia de la clubul Colectiv, a dus la înlocuiri şi schimbări, şi cam atât. Este deci puţin probabil ca vreun alt miting, în viitor, să rezolve vreo altă nevoie concretă, cum ar fi creşteri de salarii sau pensii, scăderi de taxe, orice. Prin urmare victoria asupra firmelor de asigurări rămâne deocamdată unică, evident, în măsura în care nu a fost de fapt victoria guvernului asupra lui însuşi.
George LAZĂR
director
