sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăEditorialÎncepe iar rotaţia cadrelor

Începe iar rotaţia cadrelor

La sfârşitul săptămânii trecute a mai fost schimbat un director, cel de la RAR. Cică schimbarea a venit de la centru, iar noul director e un tânăr de viitor care, absolut întâmplător, e ceva neam cu deputatul PSD Mihai Baltă. Cu câteva zile înainte fusese schimbat directorul regiei de apă, Gabriel Cârlan. Schimbările vor continua, evident, din toate părţile. Cei angajaţi de liberali vor fi daţi afară de pesedişti şi invers. Motive de schimbare nu sunt necesare şi nu au fost vreodată.
Performanţele directorilor nu importă absolut deloc, iar asta arată reala preocupare de fapt a celor pe care i-am ales faţă de restul lumii. La RAR aveam un director decent, care a modernizat ce era acolo. Să zicem că a venit pe un culoar favorabil şi noul venit nu va reuşi să strice prea multe, nici dacă vrea. La operatorul de apă însă, avem de-a face cu o perioadă extrem de fastă, încasări mari, bani în conturi, o regie fără datorii, chestie care nu prea s-a mai întâmplat. Dar ambii directori sunt din partidul greşit. Şi asta contează, în aceste două cazuri, care sunt doar nişte exemple despre cum funcţionează sistemul şi nimic altceva.
Dacă nu ar fi vorba de banii noştri ar fi şi amuzante schimbările astea. Mă gândesc la cazul lui Ion Diaconu, care, dincolo de înverşunarea lui politică, a fost un director foarte capabil la Modern Calor. La fel ca acum la regia de apă, furnizorul de agent termic din Botoşani avea bani în conturi, îşi achita datoriile, făcea rost de clienţi noi. Evident, a fost schimbat după alegeri, iar situaţia de acolo nu mai e aşa de roz, nu ştiu dacă neapărat din cauza directorului actual. Fiind coleg de partid cu primarul Flutur, probabil Diaconu va fi din nou numit director şi o va lua de la capăt cu aceleaşi probleme pe care le-a găsit în primul mandat: datorii, clienţi care fug de sistemul centralizat, etc.
De fapt asta e problema şi nu le plâng de milă directorilor, oricât de capabili au demonstrat că sunt. Sunt veniţi politic, nu datorită priceperii lor (puţinii care şi-au dovedit profesionalismul, au făcut-o ulterior). Aşa că pleacă tot politic.
Marile schimbări încă nu au început, vor avea loc după alegerile din decembrie, indiferent de cine câştigă. Pentru că nu neapărat un alt partid schimbă directorii. Şi un şef cu idei personale poate face asta, vezi schimbarea directorului de spital judeţean Iliuţă de către colegul său de la PNL, preşedintele CJ Florin Ţurcanu.
Nu am nimic cu noii directori, poate vor fi mai capabili decât predecesorii lor, chiar sper asta. Doar că vor fi schimbaţi după patru ani, cel mult. Iar acest sistem, promovat de absolut toate partidele, nu va înceta, oricât ne dorim noi.
Însă această practică păguboasă a dus la faptul că România şi-a pierdut aproape complet capacitatea de reacţie la nivel administrativ. Planurile sunt doar pe termen scurt, dacă există planuri, de obicei e doar un fel de inerţie, profesioniştii sunt extrem de puţini, iar soluţii viabile pentru problemele oamenilor nu sunt oferite decât extrem de rar.
De aceea cuvinte ca masterplan, proiect de ţară, strategie pe termen lung mie îmi provoacă un zâmbet amar. Săptămâna trecută a apărut, cică, un masterplan pentru drumuri. Ultimul de care ştiu eu a fost desenat de ministrul de atunci, Dan Şova, pe şerveţele, la televizor. Acum Şova e anchetat şi masterplanul lui la gunoi. Proiect de ţară face Iohannis. Asta implică faptul că avem o ţară cu instituţii care funcţionează şi ne trebuie un proiect pentru ea, nu? Exemple pot continua la nesfârşit, însă deocamdată noi ne luptăm cu alte necazuri. Dar ne-am obişnuit şi cu asta, agenda politicienilor să fie complet diferită de a noastră.
Aşa că în campania electorală care bate la uşă, când auziţi cuvinte ca bună guvernare, creştere economică, grija faţă de oameni, trebuie să le traduceţi la fel ca în ultimii 20 de ani: vă dăm şi vouă nişte firmituri, ne punem prietenii directori, apoi ne distrăm patru ani pe banii voştri.
Pentru că aşa stau lucrurile în acest sistem politic românesc, pe care noi îl tolerăm de atâta timp. Ăsta e de fapt şi motivul pentru care nu se schimbă. Că încă merge şi așa.

Cătălin MORARU
redactor şef

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...