Lucia OLARU NENATI
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
scriitor
Şi dacă tot veni vorba despre câini şi gunoi, trebuie neapărat să amintesc despre cutiile cu pungi de plastic aşezate mai ales prin parcuri, dar şi în afara localităţilor, pe câmp, în locuri unde pe la noi oamenii se simt în voia lor, iar patrupedele nici nu mai vorbesc. Acolo, pe acele dreptunghiuri de metal ce seamană cu nişte cutii poştale, unde sunt aşezate stive de punguţe negre de plastic desenate cu un chip de caţel, scrie că dacă patrupedul tău face o murdarie organică, tu, stăpânul lui, eşti răspunzator şi, ca atare, obligat să scoţi din cutie o punguţă şi să aduni acel obiect şi să-l depozitezi la containerul special destinat produselor canine. În plus, se şi desenează cu scheme şi indicaţii grafice descrierea respectivei acţiuni ca nu cumva să poată spune cineva că nu a înţeles bine şi să se sustragă de la imperativul categoric lăsând, doamne fereşte, dejecţia canină în aer liber.
După ce te saturi de râs cu lacrimi de aceste obiceiuri ce frizează energic şi irezistibil ridicolul – cum mi s-a părut la început, mie, vajnic cetăţean al esticei Cortine de Fier, până să ajungă cerinţa şi pe la noi – cu atât mai mult cu cât ei sunt foarte serioşi în tot acest tip de activităţi, eşti obligat în ultimă instanţă, să accepţi că el, omul german, ţăran sau orăşean, simplu sau educat, tânăr sau bătrân, are în mentalul său o componentă fermă a răspunderii faţă de viaţa comună, socială, a colectivităţii în care trăieşte şi care uneori e aproape egală cu preocuparea pentru viaţa şi interesele sale personale, ori chiar mai mare!
Iar această răspundere se manifestă nu numai în această preocupare de a administra cu toată seriozitatea dejecţiile canine chiar şi în mijlocul tarlalelor agricole rurale, precum am căutat să ilustrez prin această pildă, ci, nu în ultimul rând, ba chiar în primul, mai ales în domeniul corectitudinii fiscale. E drept că neamţul simte că face parte dintr-un stat care-l apără, care-i oferă posibilitatea de-a câştiga onorabil – desigur doar dacă munceşte spornic şi nu leneveşte – care-i oferă o anume grijă pentru sănătatea sa, care oferă un ajutor de subzistenţă celor care dovedesc că nu au din ce trăi (fapt care-i aduce pe cap acestui stat, valurile de râvnitori la acest nivel de viaţă cu care începe să nu mai ştie cum să se descurce!). Mai sunt încă multe aspecte ale organizării existenţei germanului de rând, prin reglementări până la amănunt ale mai tuturor secţiunilor acestei existenţe, fie ele educaţia, uşurarea unor presiuni ale vieţii, existând mijloace de preluare de către stat a unor neputinţe economice, taxe pentru divorţ în cazul familiilor fără mijloace, alocarea unor persoane de ajutor casnic şi pentru îngrijirea copiilor în cazul părinţilor bolnavi sau care demonstrează neputinţe obiective, atribuirea unor locuinţe sociale în cazurile bine justificate şi încă multe altele.
Existenţa numeroaselor reguli, stabilite până la nivelele infinitezimale ale vieţii oamenilor dovedeşte, în primul rând, că legislativul acestei ţări îşi vede de treabă aşa cum se cuvine, că numără în rândurile sale oameni calificaţi şi competenţi pentru toate domeniile, asupra cărora se apleacă serios, străduindu-se să le organizeze prin legi şi reglementări cât se poate de adecvate şi echilibrate, în aşa fel încât să fie utile, aplicabile şi, mai ales, să slujească în egală măsură interesul locuitorului ţarii, cât şi bunei funcţionări a maşinăriei statului care trebuie să dispună de mijlocele necesare atâtor rezolvări. Şi, nu în ultimul rând, se caută ca aceste legi şi reguli să fie cât se poate de stabile ca să intre în reflexul locuitorilor, nu numai în minţile lor. Ba există voci – căci şi acolo se mai şi cârteşte uneori! – care acuză excesul acestei stabilităţi dusă până la limite imuabile. Un exemplu este acea cutumă a învăţământului de-a monitoriza şi eticheta copiii după primul ciclu şcolar, astfel încât aceştia sunt distribuiţi apoi în categorii şcolare în funcţie de dexteritatea, capacitatea şi înclinaţile lor probate până la acea vârstă încă fragedă, aşa încât schimbarea ulterioară a tipului de şcolaritate este deosebit de dificilă. Adică, dacă un copil îşi revelează mai târziu adevărata vocaţie este îndeobşte greu sau imposibil să iasă din “autostrada“ pe care a pornit la o vârstă prea mică. Dar deşi se dezbat de multă vreme aceasta şi alte chesiuni, schimbarea unei legi se face anevoie, doar după o îndelungată aprofundare cât se poate de poate de serioasă.
Cum spuneam, toată această maşinărie statală atât de serios, competent şi minuţios organizată are nevoie de mijloace economice care provin în primul rând, fireşte, din taxe şi impozite, numeroase şi arborescent stabilite (existând încă şi taxa pentru unificarea cu Germania de est!) şi, nota bene! crescătoare după nivelul veniturilor! şi la fel de exigent urmărite. Or, aici e aici! Omul are într-adevăr sentimentul că este ocrotit de statul care-l înglobează, dar orice compasiune şi caritate socială se opreşte în faţa zidului fiscal! Am auzit nu o dată spunându-se acolo în diferite feluri că pentru o culpă sau o infracţiune – unii exagerează enumerând aici chiar şi crima! – se poate primi o pedeapsă mai uşoară cu ajutorul unui avocat bun, dar pentru evaziune sau abatere fiscală, niciodată. Aşa se face că neamţul strânge el gern (cu plăcere) după câinele lui chiar şi în tarlaua de păpuşoi – unde la noi se petrec, precum ştim, fapte de semn contrar!, dar cea care-l îngrozeşte chiar şi în somn este frica de controlorul fiscal, cel care n-are mamă, n-are tată!