Peisaj cu război civil

0

Peisajul urban românesc din ultima vreme se aseamănă cu cel al unui război civil unde forţe ireconciliabile se înfruntă înverşunat. Dar şi comunicarea dintre oameni pe orice canal conţine potop de opinii, versiuni, şi mai ales, de indignare şi ură ce pare indusă prin manevre psihotronice, ca în decembrie 89. Oamenii de bun simţ, cu gândire autonomă resimt regretul că s-a ajuns până aici. Derularea faptelor este cunoscută oricărui român şi nu numai, aşa că nu mai e nevoie de naraţiune, ci doar de încercarea de-a găsi un fir al adevărului, copleşit sub avalanşa înverşunării reciproce. De-o parte sunt susţinătorii guvernului care a dat neinspirata ordonanţă şi care n-a prea excelat în comunicarea cu publicul. De cealaltă parte sunt contestatarii acestei acţiuni, manifestându-se în stilul cunoscut deja – şi, se pare, pe cale de-a deveni tradiţie – al “primăverilor” (arabe, ucrainene, etc), la noi precedat preferabil de incendierea spontană şi absolut întâmplătoare a câte unui club. Apoi acumularea vertiginoasă de manifestanţi intens combativi în piaţa publică, mai ales în capitală – încurajaţi şi de preşedintele ţării – dar, ca la un semn organizat, şi în alte câteva oraşe, a sporit acuitatea conflictului şi presiunii, determinând reflectarea adecvată în mass-media, din păcate, fiind adesea evidentă orientarea acestora. O, dar ce virulente sunt ecourile virale, ca şi în piaţă, cu acuze de corupţie, comunism, hoţie, ciumă roşie etc., cu trimiteri către puşcărie, DNA, demisie etc., într-o ploaie de invective. De cealaltă parte, în scandări precum şi pe forum, la adăpostul anonimatului, dar şi sub semnătură în cazul celor curajoşi, se exprimă numeroase reproşuri începând cu faptul că acest guvern nici nu apucase să se instaleze bine când a fost prins sub avalanşa de acuze. La fel, prezenţa preşedintelui ţării în piaţă, alături de participanţii unui miting neautorizat, ca şi aceea, neobişnuit de matinală la şedinţa CSM, este intens criticată  şi dezavuată, considerându-se că în acest fel el îşi încalcă rolul de mediator şi garant al stabilităţii statului şi dimpotrivă, provoacă el însuşi destabilizarea acestuia. Apoi se pot citi şi auzi felurite invocări ale unui lung inventar de păcate grave şi încălcări considerate mult mai importante decât aceasta reproşată  acum guvernului – încă nici măcar stagiar – începând cu multe alte modificări al Codului Penal operate lejer altădată de către alte instanţe (Boc, Cioloş, Prună s.a.) prin ordonanţe de urgenţă fără ca cineva să ridice vreo obiecţie, necum să provoace asemenea scandal. Mulţi întrebă de ce n-au ieşit în piaţă aceşti partizani ai anticorupţiei atunci când s-a demolat economia ţării; când s-a emis cea mai nocivă lege din toate statele, cea de înstrăinare a pământului ţării; când s-a cedat companiilor străine tezaurul aurifer şi nu numai, cu un foarte mărunt profit pentru stat; când s-a petrecut tragedia împrumuturilor în franci elveţieni soldată cu sinucideri; când s-a distrus industria ţării şi fondul forestier, dar şi când a dispărut flota; când s-au închis spitale şi s-au gonit medicii şi atâţia alţi specialişti din ţară; când s-a cedat altora administrarea petrolului, gazelor, energiei electrice şi câte altele; când s-au tăiat pensii, salarii, alocaţii ş.a; când s-a anulat un referendum câştigat şi valid; când s-au operat arestări pe criterii politice, folosindu-se sistemul imoral al denunţurilor, când s-au arestat grupuri întregi de persoane după o foarte precară  judecare (vezi Lotul Siret de 48 de oameni, reclamat la CEDO!), doar ca să se poată lăuda unii cu exemple demonstrative de combatere a corupţiei; când s-a aprobat în Parlament şi nu numai, acea lege profund antinaţională de interzicere a cinstirii memoriei marilor personalităţi culturale şi sociale, validându-se în chip obedient şi inconştient sentinţele alogenilor roşii, date în procesele comunismului precoce şi primitiv. Nu mai este aici loc pentru lunga listă a indignărilor exprimate de ambele părţi, deşi partizanii mobilizaţi prin Facebook îi atacă brutal pe cei ce îndrăznesc să spună vreun cât de firav adevăr. Şi cel mai frecvent reproş este acela că Ordonanţa e doar un pretext aflat din întâmplare în cale, şi că, de fapt, nu aceasta este cauza razboiului civil, ci furia celor care au pierdut alegerile – poate şi pentru că  nici nu votaseră – şi încercarea lor de-a compensa prin orice alte manevre revoluţionare. Aici se naşte o întrebarea logică  a la Mos Ion Roată asupra rostului alegerilor. La ce mai trebuiesc organizate acestea dacă legitimitatea lor poate fi contestată sub o foarte subţire acoperire? E şi o cheltuială foarte mare şi care, se vede treaba, e inutilă dacă voinţa democratică a alegătorilor devine nulă. Mă gândesc că dacă cei ce votează nu ştiu ce fac (dacă luăm în calcul şi pe votanţii  gen Vax populi!) şi dacă se aleg de orice parte şi destui oameni neaveniţi, oare n-ar fi mai bine să se stabilească un sistem de alegeri printr-un număr de electori, cam aşa cum sunt în SUA, care să decidă ei – cum au şi făcut acolo – care este cel mai bun preşedinte, sau partid, sau parlament etc. pentru ţară? Ar fi şi mult mai ieftin! Doar că ar trebui găsiţi nişte oameni impecabili din toate punctele de vedere, inteligenţi, cultivati, imparţiali, oneşti, corecţi şi ataşaţi acestei ţări şi nu manipulabili sau obedienţi faţă de vreo altă instanţă, ca într-un fel de Sfat al Ţării. Asta ar fi cel mai greu: să se cadă de acord asupra acestora. Până atunci oamenii conştienţi şi responsabili sunt  îngrijoraţi căci tot acest circ vulnerabilizează foarte mult ţara într-un context şi aşa foarte riscant. Şi cea mai nocivă este această  vrajbă dusă până la ură ce desparte acum în două neamul românesc, cu puţin timp înainte de centenarul Marii Uniri.

 

Lucia OLARU NENATI
scriitor

Deja ai votat!
se încarcă...