George LAZĂR
director
Emoţii mari a stârnit proaspetele ordonanţe care eliberează infractori din puşcării, dar mai ales clasează cazuri la care procurorii au muncit mult, cum ar fi şi cel al şefului PSD, Liviu Dragnea.
Aşa cum se ştie, oamenii au ieşit în stradă şi poate vor mai ieşi de câteva ori, nervoşi de nedreptatea strigătoare la cer, dar şi îmboldiţi de Iohannis care, în sfârşit, a simţit cum vântul îi umflă pânzele cu capital politic numai bun pentru pregătirea celui de al doilea mandat. La umbra demonstranţilor s-au oploşit politicieni noi şi vechi, din opoziţie, deveniţi campioni ai indignării.
În mod normal – asta dacă în ţara noastră mai există ceva normal – acest abuz de putere nu ar fi fost posibil. Fanii legalităţii susţin că asemenea acte normative ar fi trebuit dezbătute în parlament. Unde – ne amintim cine are majoritatea, ar fi avut aceeaşi soartă, adică ordonanţele ar fi fost votate fără probleme, căpătând greutate de lege. Dar aşa, nu ne rămâne decât să ne închipuim cum Dragnea – conducătorul de facto al României – i-a telefonat în miez de noapte fârtatului său de la Ministerul Justiţiei şi i-a cerut tăios să-i rezolve problema. Acesta s-a conformat apoi, văzând lumea nervoasă pe străzi, în cel mai pur stil românesc şi-a luat concediu, fugind ca un şobolan de pe corabia care ameninţă să se scufunde. La fel ca el, speriaţi de vocile demonstranţilor, şi colegii lui au şters-o în masă de la serviciu. Este de presupus că mai apoi au fost liniştiţi de şeful lor care le-a arătat că protestul e paşnic şi i-a asigurat că oamenii se vor sătura de strigat şi vor pleca acasă.
Oare partizanii anti ordonanţe ce s-ar fi aşteptat? Să îşi plece Dragnea şi ai lui capetele ca nişte vite duse la tăiere, în numele respectului pentru justiţie şi să se lase băgaţi în puşcării? Păi de asta au câştigat ei alegerile?
Însă particularitatea acestei manevre este că se bucură de complicitatea întregului popor. Sau aproape, dacă nu îi socotim pe cei câteva mii, zeci de mii, o sută sau trei sute de mii de protestatari din toată ţara care îşi închipuie că prin proteste civice de stradă pot schimba ceva. Lor le arată guvernul, care chiar dacă din pur calcul politic ar fi lăsat să cadă sau ar fi remaniat, cele peste trei milioane de voturi pe care cei ajunşi la putere le-au obţinut în urmă cu nici două luni de zile.
Nu vor ieşi prea mulţi dintre cei care tocmai şi-au văzut salariile mărite dintr-o trăsătură de condei. Poate pentru că se simt un pic vinovaţi: pentru aceeaşi muncă primeau mai puţin până mai ieri. Iar aici enumerăm: funcţionari publici, cadre didactice, angajaţi cu minimul pe economie, pensionari, beneficiari de ajutoare sociale, în general toţi cei care au primit câte ceva din punga bugetului, deschisă cu largă generozitate de noii conducători.
Nu vor ieşi decât în număr simbolic cei din diasporă, care deja spun acasă unei alte ţări. Poate pentru că sunt scârbiţi de ceea ce se petrece, poate pentru că s-au convins că nu pot rezolva nimic pentru că nu-i ascultă nimeni. Sau poate pentru că pur şi simplu s-au săturat şi au spus adio ţării în care s-au născut.
Nu vor ieşi nici membrii din partidele politice, sau rudele lor, şi nu doar dintre cei care formează alianţa ce guvernează prin astfel de abuzuri făţişe. Dacă tot s-a dat liber la furat, speră şi ei să se aleagă cu o halcă. Unii mai hârşâiţi în politică, dintre cei care şi-au făcut o situaţie şi în trecut, nădăjduiesc chiar să scape de diferitele schelete pe care le au pe sub pat şi de teama de procurori, care le strică somnul.
Dacă ar fi să comparăm, situaţia actuală nu seamănă deloc cu revolta ce l-a dat jos pe Ceauşescu. Nu mai există ura generalizată faţă de sistem, dimpotrivă, sistemul tocmai a fost ales de cei care au catadicsit să o facă. Desigur, nu au votat un partid anume cu au consfinţit prin vot principiul: „furaţi cât puteţi, dar daţi-ne şi nouă câte ceva”, lucru care s-a şi întâmplat.
Putem privi neajutoraţi spre Europa şi America, poate ne vor mai da ei o lecţie şi ne vor scăpa încă o dată. Numai că Uniunea Europeană are propriile probleme, dintre care ieşirea britanicilor este doar una, iar America lui Trump nu mai seamănă deloc în acest moment cu campioana mondială a democraţiei.
Prin urmare, cine să-l doboare pe Dragnea şi ai lui? Răspunsul evident este: pe termen scurt, nimeni. Pe termen lung, istoria. Păcat însă că prea puţini dintre noi vor fi de faţă ca să asiste la asta.
