O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ca întotdeauna, la vremea asta, oraşul este acoperit ca de un nor serafic de mireasma eminesciană a Teiului Sfânt, mai cotropitoare decât oriunde. Aceste miresme-păsări par a avea o legătură metafizică secretă cu duhul eminescian, cel ce a preluat, după stingerea pământească a Poetului, fiinţa sa eterică. Acest văzduh a găzduit un potop de întâmplări culturale (ca să nu le zic, scorţos, „manifestări”!) organizate de instituţii specializate în activităţi cultural-tradiţionale prin planul lor de muncă, sau de asociaţii culturale coagulate, de regulă, în jurul câte unui lider ambiţios întru dobândirea de carate de prestigiu şi nu numai. Cum-necum, aceste activităţi expuse fiecare pe afişul propriu, s-au derulat aproape în paralel încât trebuie spus că intenţia celui interesat „pe bune” de a participa la Zilele Eminescu, aşa cum se numeşte sărbătoarea de vreo patru decenii de când o trăiesc, a eşuat din lipsa ubicuităţii. Neputând de aceea scrie despre toate cele petrecute în aceste „Zile”, pensez câte ceva din cele văzute şi aflate. Am fost, de pildă, la Ipoteşti, dar nu la simpozionul universitar de care n-am aflat la timp, ci doar în ziua de 15 iunie când am asistat la expozeul scriitorului spaniol Enrique Javier Nogueras Valdivieso, răsplătit cu un premiu pentru traducere eminesciană şi care reuşea să comunice onorabil în limba română gânduri despre poet, dovedind că puterea de atracţie a acestuia asupra străinilor a rămas aceeaşi. După alte puncte din program (prezentări de edituri, biblioteci, reviste), am participat la verniasajul unei expoziţii dedicate aniversării a 25 de ani la înfiinţarea Memorialului Eminescu, realizată de performanta graficiană Liliana Grecu. La sfârşit am fost invitată şi eu la cuvânt, drept care am putut adăuga aspectelor consistente expuse pe simeze, probe şi amintiri despre cele pe care le-am făptuit odinioară aici care demonstrau că istoria aşezământului muzeal de la Ipoteşti e mult mai veche şi cuprinzătoare. Flori la statuia celui evocat, la morminte şi slujba la biserica ce-i poartă numele şi care-şi aşteaptă – deja cu mare nerăbdare! – restaurarea, au completat periplul în acest loc devenit sacerdotal. Vizitarea casei memoriale şi a expoziţiei din Muzeul memorial ar fi, desigur, şi aceasta benefică acestui ritual. Şi periplul la locurile botoşănene încărcate de istorie, oficiat de către mult cunoscătorul muzeograf Gh.Median printr-o expoziţie de la Muzeul Judeţean a fost unul de un real interes pentru privitori. Ar fi însă multe de făcut pentru restaurarea acestor obiective reale, importante memorialistic, cum este, de pildă, locul unde a venit pe lume Eminescu cel atât de preţuit în patru zări, ca şi toate celelalte spaţii marcate de prezenţa lui şi nu numai, fapt căruia în alte ţări i se acordă o atenţie impresionantă. Îmbucurătoare a fost revenirea marelui muzician Eugen Doga la Botoşani, la scurt timp după triumfalul său spectacol aniversar (prezentat la Botoşani şi Iaşi), de astă dată împreună cu doi studenţi balerini de la Chişinău care au executat un fragment coregrafic din baletul său Luceafărul, prilej cu care şi maestrul, ca şi balerinii, au fost răsplătiţi cu medaliile Teiul de Aur şi de Argint, oferite de instituţia cu acest nume, recte Editura botoşăneană Geea, care a mai decorat în acest an şi pe alţi merituoşi, precum poetul cernăuţean Mircea Lutic, pictorul botoşănean Liviu Şoptelea şi alţii, dar şi pe redutabilul eminescolog Nicolae Georgescu, căruia i-am rostit o succintă laudaţio, alături de Theodor Codreanu, şi el laureat la altă ediţie, ca şi acad.Vasile Tărâţeanu, acum coautorul unei cărţi provocate de Elena Condrei şi prezentate de Doina Cernica şi Maria Toacă. S-a mai derulat şi o nouă întrunire colocvială la Biblioteca ce poartă numele Poetului, întru continuarea simpozionului „Carte – cultură – civilizaţie”, cu participarea universitarilor filologi ieşeni, despre care nu pot decât să presupun lucruri bune, dar nu amănunţite, în primul rând din motive de paralelism. La fel, s-au mai petrecut şi recitaluri şi preumblări ale unor „Poeţi români la Eminescu acasă”, adică la Botoşani, Ipoteşti şi neobosita comună culturală Vorona, cu ilustra sa prelungire Joldeşti, dar, din păcate, vremea foarte capricioasă şi iute mânietoare a tulburat întrucâva plănuitele recitaluri poetice în aer liber. Au mai fost numeroase alte asemenea desfăşurări cărora nu le mai cuprind şirul, unele datorate susţinerii financiare ale autorităţilor botoşănene, recte Primăria şi Consiliul Judeţean, care au înţeles de mulţi ani să sprijine emulaţia culturală din Oraşul-Panteon – cum cred că ar fi potrivit să se supra-numească Botoşanii. Doar că ar fi tot potrivit ca să se facă în aşa fel încât aceste investiţii să fie în folosul cât mai multor participanţi, încercându-se şi o colaborare benefică între ele, spre asigurarea, pe cât posibil, a unei oarecari succesiuni şi coordonări a evenimentelor, precum şi a unei publicităţi cât mai folositoare. La acestea se mai adaugă şi o altă chestiune pe care o cunosc, din păcate, de decenii de când mă implic în celebrările eminesciene: faptul că tot în aceste zile se petrec şi sărbătorile foarte festive din arealul şcolar, drept care mai toţi cei implicaţi în acestea, elevi, profesori, şi părinţi, sunt fatalmente „confiscaţi” în fierberea eclatantă a acestor fieste şi lipsesc cu naturaleţe de la evenimentele culturale, deşi destule dintre ele reprezintă valori de patrimoniu destinate în primul rând celor cu şi din şcoală şi ar fi de mare folos, chiar educativ, participarea acestora la actul cultural care (să) constituie un pandant de preţ pentru viaţa şcolară. Cred că cel ce ar găsi o rezolvare acestui nod gordian, deja tradiţional, ar merita premiat în mod substanţial.

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...