vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorial„Hai la Botoşani!”

„Hai la Botoşani!”

Marius ILINCARU

editor

 

De trei zile, o melodie, care se vrea un imn al judeţului, a creat o adevărată isterie în mediul online şi pe reţelele de socializare. Este vorba de cântecul popular „Hai la Botoşani!”, interpretat de „Fetele din Botoşani”, adică de Iustina Irimia, Lorena Dupu, Loredana Călin şi Simona Mazăre. Melodia populară a avut mare priză la public, peste 60 de mii de vizualizări pe YouTube în doar două zile, şi a fost distribuită şi „share-uită” masiv pe reţelele sociale, atât datorită mesajului, cât şi a videoclipului realizat de către Cosmin Tomoiagă. Până aici nimic nu pare anormal, numai că tocmai acest succes scoate în evidenţă impotenţa şi proasta guvernare locală. Proiectul acestor tineri deschişi la minte demonstrează că se pot obţine rezultate bune şi cu bani puţini, dar cu multă inteligenţă. Ei au reuşit să facă ceva ce instituţiile publice ale statului şi politicienii, care au la dispoziţie bugete generoase, se chinuiesc de ani buni fără a avea succes. În urmă cu vreo patru ani, Consiliul Judeţean (CJ) a cheltuit o groază de bani pentru un videoclip de promovare a judeţului, care, deşi promovat pe site-urile CJ şi ale Ministerului Turismului, a adunat pe YouTube puţin peste patru mii de vizualizări, fiind departe de succesul pe care melodia populară a celor patru „fete din Botoşani” l-a reputat doar în două zile. Şi asta pentru că, la nivel de CJ, de altfel ca la nivelul oricărei instituţii publice, politicienii ajunşi vremelnic în funcţiile de conducere nu urmăresc decât să se căpătuiască împreună cu gaşca de indivizi pe care o reprezintă şi care i-a ajutat sau îi va ajuta în campaniile electorale. Nimic din ceea ce înseamnă performanţă, bună guvernare şi bună credinţă nu se regăseşte în actul administrativ din judeţ şi nici chiar din ţară. Problema nu e numai la un anumit partid politic, ci la toate care s-au perindat sau care îşi doresc să ajungă la putere. Asta pentru că reprezentanţii lor pleacă de la o premisă greşită şi anume că ei ajung în funcţie pentru a stăpâni comunitatea şi nu pentru a se pune în slujba ei. Niciunul dintre politicienii locali nu a înţeles să lase războiul politic şi micile ciupeli deoparte atunci când interesul public o cere. Niciunul dintre politicienii locali nu a înţeles că reprezintă un judeţ care a dat nume uriaşe României şi că au obligaţia de a se ridica la nivelul impus de trecutul măreţ al zonei. Niciunul dintre politicienii locali nu a înţeles că misiunea lor este de a reda strălucire judeţului după ce în vremea comunismului a fost condamnat la sărăcie şi uitare. Ba din contra, toţi au stat cuminţi, în rândul impus de partid, şi au privit fără păsare la izolarea şi mai cruntă a regiunii. Ei trebuie să înţeleagă, măcar în cel de al 12-lea ceas, ceea ce spunea, acum mai bine de un secol, istoricul francez Camille Jullian, şi anume că: „răspândirea unei culturi, construirea unui drum, ridicarea unui oraş duc la consecinţe la fel de durabile, precum cele ale unui război sau ale unei legi”. Pare un mesaj destul de simplu, dar, după câte se vede, greu de înţeles de decidenţii botoşăneni, care ar trebui să facă din melodia „Hai la Botoşani!” crezul lor politic.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...