spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăEditorialVoi, voi nu aveţi nici o vină?

Voi, voi nu aveţi nici o vină?

 

Marius ILINCARU

editor

Gata, s-a făcut! De anul viitor contribuţiile sociale vor fi în sarcina angajaţilor, chiar dacă acestea vor fi reţinute şi plătite de către angajator. Acum, dacă angajatorul va vrea să le şi suporte este la latitudinea lui, dar nu sunt aşa convins că în mediul privat toţi o vor face. Am auzit de mari companii care şi-au asigurat angajaţii că vor continua să le plătească, la fel cum am auzit de mari angajatori care negociază procentul de plată sau alţii care nu vor să plătească. Situaţia, probabil, e la fel şi la nivelul micilor afacerişti, unii dintre ei abia aşteptând un prilej legal de micşorare a lefurilor, în timp ce alţii, de bună credinţă, vor păstra salariile nete ale angajaţilor, neriscând să-i piardă, pentru că e tot mai greu să găseşti alţii la un nivel acceptabil, ca să nu mai vorbim de unii la fel de buni sau mai buni.

Deci, vor fi şi angajaţi năpăstuiţi, care, de la 1 ianuarie, vor primi lefuri mai mici. Câţi? Dumnezeu  ştie, dar atunci pesediştii vor ieşi şi vor spune că patronii hrăpăreţi sunt vinovaţi, şi nu ei că le-au creat cadrul legal să taie salariile şi aşa destul de modeste din mediul privat. Deja, ministrul Muncii, celebra olteancă Lia Olguţa-Vasilescu, a şi spus-o: „dacă vor scădea înseamnă că este doar strict vina angajatorului, care doreşte să ia din banii angajatului care i se cuvin lui”.

Nu e singura situaţie de acest fel. Să luăm creşterea nivelului Robor şi devalorizarea leului, care se traduce prin scumpirea substanţială a dobânzilor plătite la credite. Vinovate pentru aceste lucruri sunt „băncile străine, care îşi externalizează profiturile şi care vor să saboteze economia României” şi nicidecum politicile aiuristice ale guvernanţilor care nu au niciun fundament economic.

Un alt exemplu este cel al creşterii preţului la benzină cu un leu pe litru, tradus în procente undeva între 20 şi 25%. Refrenul preferat al Guvernului şi al reprezentanţilor PSD: „vinovate sunt companiile petroliere şi apoi creşterea preţului barilului de petrol pe piaţa internaţională şi nicidecum reintroducerea accizei”. Nu, acciza nu se simte deloc atunci când tu nu alimentezi, ci ai cotă de combustibil alocată de Senat, Camera Deputaţilor sau Guvern.

Nici în cazul creşterii preţului la ouă, unt şi pâine guvernanţii nu au nici o vină. „Din analizele noastre, preţurile din România au legătură doar cu problemele europene. Acum este un puseu pe piaţă şi este generat de condiţiile care s-au creat la nivel european. Foarte multe ferme din Europa producătoare de ouă din Olanda, din Franţa, din Belgia, datorită scandalului Fipronil, foarte multe efective au dispărut, au intrat în asanare spaţiile respective şi acum, oferta fiind mai mică, evident că piaţa a reacţionat în mod natural”, susţine ministrul Agriculturii, Petre Daea, fără a explica de ce România nu-şi poate asigura necesarul de ouă de pe piaţa internă. De altfel, nu poate explica nici de ce România, altă dată „grânarul Europei”, nu mai este în stare să producă alimentele pentru o populaţie care de la an la an este tot mai mică.

Explicaţii similare primim şi în cazul creşterii preţurilor la aproape toate produsele din ultima perioadă, ceea ce face ca în numai câteva luni rata inflaţiei să explodeze de la un nivel subunitar la aproape 4%, cât preconizează BNR că va fi în primăvara anului viitor.

Situaţia nu diferă nici în celelalte domenii de activitate, şi anume dezastrul din sănătate, haosul din educaţie, lipsa infrastructurii, explozia pensiilor speciale nesimţite şi lista poate continua.

La aproape un an de guvernare, în care a stricat şi ce mai era de stricat în ţara asta, PSD se spală pe mâini şi pasează responsabilităţile oriunde în altă parte, numai în ograda sa nu. Şi atunci firesc, vine întrebarea: Dar voi, voi ca guvernanţi, nu aveţi nici o vină pentru ce se întâmplă în ţară?

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...