O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Lucia OLARU NENATI

scriitor

 

În peisajul naţional veştile sunt mai mereu contondente, adesea dezamăgitoare şi chiar înspăimântătoare, căci putem afla despre taţi care-şi torturează sau chiar îşi ucid propriii copii ca să-şi sperie şi să-şi pedepsească nevestele, despre mame care-şi sufocă şi-şi aruncă bebeluşii la canal, despre alimente care se scumpesc cu viteza sunetului, despre salarii care cresc paralizând funcţionarea instituţiilor, despre lipsa medicilor, de mor bieţii bolnavi în ambulanţe – deşi se şcolarizează mereu, desigur gratuit! alţi specialişti spre a dărui maicii Europa noi şi noi cadre de nădejde; despre înfruntări şi războiri permanente şi obositoare între nişte unii şi nişte alţii, iar televiziunile nu-s de ajutor căci fiecare dintre susţinătoarele acestora prezintă argumente la fel de imbatabile şi de necontrazis; despre valuri de proteste ce însoţesc orice demers de nu mai înţelege omul care este adevărul şi începe să bănuie că nici cei în cauză nu înţeleg mare lucru; efectul final fiind acela că ajung să se plictisească toţi de atâta gălăgie; şi, mai ales, despre neostoita vrajbă şi discordie ce macină nervii tuturor şi consumă timpul celor chemaţi de destin şi de popor să conducă treburile ţării.

Bref, de vreme ce toate acestea şi încă multe altele nu sunt de loc atrăgătoare, omul îşi găseşte adăpost psihic şi refugiu în biserică, dacă e credincios, ori în oarece emisiuni tv mai plăcute şi luminoase, ori mai interesante şi, mai ales, cât mai depărtate de problemele încruntate ale vieţii actuale. E aici locul divertismentului care uneori depăşeşte, din păcate, fruntariile bunei cuviinţe şi bunului gust, dar sunt şi dintre cele ce promovează calităţile şi talentele unor concurenţi din pretutindeneşti colţuri de ţară, ba chiar sosiţi şi de prin alte colţuri de lume. Mulţi fani au cele numite „Vocea României”, „Românii au talent” şi, după părerea mea, cea mai de calitate fiind „Te cunosc de undeva”, o adevărată universitate de artă complexă, sincretică, performantă şi, nu în ultimul rând, intens stimulatoare, având darul de-a obţine autodepăşirea celor angrenaţi în acest maraton al talentelor şi de-a revela lumii adevărate vedete, unele chiar nebănuite până atunci. Deşi neaflate chiar în prim plan se difuzează şi unele emisiuni culturale, cu precădere pe canalul TVR3, unde cei interesaţi pot urmări fie spectacole de operă sau teatru, fie prezentări de evenimente de calitate din marile centre ale ţării, dezbateri şi discuţii elevate ce amintesc parcă de vremea când cultura mai avea importanţă. Dar există şi unele emisiuni-interviu care, în ciuda lipsei de acţiune, devin adevărate spectacole de idei datorită atentei selectări a protagoniştilor invitaţi, dintre care cele mai de tradiţie şi prestigiu fiind „Profesioniştii” realizată de Eugenia Vodă la Bucureşti şi „Ghici cine vine la cină”, realizată de Vasile Arhire la Iaşi. Aceşti teleaşti profesionişti studiază şi urmăresc timp îndelungat evoluţia şi calitatea persoanelor  alese spre intervievare înainte de a-i invita la dialog, spre a se convinge că îndeplinesc condiţia de performanţă deosebită, după cum am aflat personal de la realizatorul ieşean atunci când am avut onoarea de-a fi invitată în emisiunea sa.

De mare atenţie se bucură în prezent serialele turceşti care se succed neîntrerupt pe mai multe canale, probând existenţa unei adevărate şi redutabile industrii de gen, bogată în scenarişti de neostoită capacitate imaginativă în aşa fel încât ştiu să asigure negreşit suspansul fiecărui episod, obligând fanii – din multe categorii sociale! să-şi planifice activităţile în funcţie de orarul serialelor. Ca atare, mă văd nevoită să mă repet, reiterând butada versificată precum că turcii ne cuceresc din nou, dar nu cu iataganul, ci cu ecranul.

E drept că nu chiar toate serialele lor sunt demne de atare atenţie, căci există şi aici diferenţe notabile. Dar trebuie să recunoaştem că cel recent încheiat, „Patria mea eşti tu”, a bătut un mare record de audienţă multicategorială. El tratează un subiect puţin cunoscut pe la noi, şi anume lupta de eliberare a turcilor de sub ocupaţia grecească, avându-l ca protagonist pe actorul care a întrupat rolul sultanului Suleiman în serialul ce-i purta numele. Dincolo de adevăratele performanţele interpretative, se pot reţine multe din desfăşurarea acestei lupte pentru independenţă, paradoxal! – a unui popor celebru tocmai prin răpirea atâtor alte independenţe! De menţionat este, de pildă, preţul pe care sunt dispuşi protagoniştii să-l plătească pentru patria lor, începând cu dureroasa desprindere de familie cu riscul – asumat – al oprobriului acesteia şi continuând cu expunerea reală şi conştientă la pierderea propriei vieţi, existând de-a lungul derulării şi personaje care se jertfesc benevol atunci când înţeleg că nu există altă ieşire dintr-o situaţie de criză. Ne mai decodează scenariul şi mecanismul implicării unor trimişi ai altor state dedate cu viciul hegemoniei, în desfăşurarea unor acţiuni de masă aparent spontane, în organizarea unor proteste şi revolte de stradă aparent izvorâte din oarece sentimente de revoltă autohtonă, în atentate şi altfel de comploturi ce dovedesc că nihil novi sub solem. Dar totul converge în direcţia unui flux istoric real, acela al coagulării energiilor naţionale înspre consolidarea unei noi zodii naţionale în jurul unei personalităţi legendare: Mustafa Kemal Atatürk, cel ce a dat semnalul modernizării ţării.

Asta este! Preţuirea reală a patriei şi nevoia unui lider autentic străbate istoria şi geografia!

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...