Incertitudini, frustrări, violenţe – Virgil COSMA jurnalist

Spuneam în debutul textului de acum două zile că anul a început prost. Şi iată de ce, dincolo de umorile personale: faţă de ianuarie 2017 am plătit la curent 65 de lei mai mult, la apă şi canal cu 30 de lei în plus, la salubritate cu 10 lei şi la gaz cu 25 de lei mai mult deşi acum nu avem gerul din iarna trecută. În total, 130 în plus. Încă nu am făcut totalurile pe celelalte cumpărături, în afară de maşină, la care pierd 30 km la fiecare plin. O fi mult, o fi puţin? Copiii mei câştigă mai bine ca mine, deh – s-a întors roata, dar ei au rate la bănci. Şi acelea au crescut, cu mai mult de 100 lei/lună. Încerc să nu fiu atât de vanitos încât să generalizez fără dovezi, dar nu pot să nu mă întreb: în câte familii din ţară, în care munceşte toată lumea, situaţia nu este aceeaşi? Statisticile, întotdeauna mult prea târzii şi prea puţin publice, arată o creştere a salariului mediu în termeni reali în 2017 de doar 10,6%, faţă de 12% în 2016 faţă de anul precedent. Mediu înseamnă că acele creşteri spectaculoase în unele sectoare bugetare nu au fost pentru toată lumea şi că realitatea pe ansamblul ţării asta este. Acoperă cei 10% creşterile brutale de preţuri, de la mâncare şi căldură până la micile vicii cotidiene? Cu siguranţă cu nu. Este lucru ştiut deja că chiar şi aceste creşteri au fost făcute cu un preţ mult prea mare în raport cu rezultatele complet nesatisfăcătoare obţinute. S-au tăiat aproape complet investiţiile publice (care în orice ţară sunt unul dintre motoarele economiei), s-a tăiat de la învăţământ şi de la sănătate, că despre sport şi cultură nici nu mai poate fi vorba, au fost jecmănite companiile de stat, luîndu-li-se dividentele pe un an înainte, s-a mai băgat o acciză în carburanţi şi, nu în ultimul rând, s-a mai făcut un rând masiv de împrumuturi externe. Care, ce să vezi?, tocmai datorită interminabilelor scandaluri politice interne şi a atacului constant asupra justiţiei, au stârnit atâta neîncredere pe afară încât le luăm mai scump cu peste un procent faţă de anul care a precedat cea mai proastă guvernare din 1989 încoace. O situaţie dificilă, creată fără a fi fost obligaţi de împrejurări interne sau externe excepţionale, tocmai în perioada în care ţara are – aparent – cea mai mare creştere economică de după revoluţie şi care pune premise extrem de nefavorabile pentru 2018. Este limpede nu toţi românii vor fi la fel de norocoşi în 2018. Chiar dacă în sistemul public majorităţii îi va creşte brutul cu 25%, netul va creşte cu doar 4%. În mediul privat, deşi Guvernul a sperat că angajatorii vor mări salariile brute cu 17-22%, doar 10% dintre angajatorii privaţi au optat pentru această variantă. Ceilalţi nu au modificat salariile deloc, alţii au acordat bonusuri sau au modificat salariile brute pentru o perioadă limitată. Prima consecinţă a celor înşirate până aici va fi o scădere a consumului. Pe alocuri – în anumite domenii – ar putea să fie chiar dramatică. Scăderea salariului net pentru unii angajaţi, incertitudinea creată de soluţiile temporare aplicate de unii patroni pentru a menţine venitul net al angajaţilor şi impredictibilitatea măsurilor guvernamentale, îi vor determina pe români să se gândească de două ori înainte să cheltuiască în anul care tocmai a început. Hopa!, păi tocmai ăsta, consumul adică, era motorul creşterii din ultimii 2-3 ani. La ce ne mai putem aştepta? La creşterea inflaţiei, aflată pe trend ascendent imediat după ce a început aplicarea „programului-minune”, undeva între 3% şi 4%, potrivit analizelor avizate. La creşterea ratelor la bănci, la scumpirea banilor şi implicit a monedelor euro şi dolar, fiindcă retrogradarea României în clasamentele agenţiilor de rating asta înseamnă. Iată cum fapte aparent hazlii – vei fuga disperată de justiţie a celor doi corifei ai coaliţiei aflată la guvernare – produc dezastre la nivelul unui întreg popor. De ce? Fiindcă în primele opt luni ale anului trecut investiţiile străine directe au scăzut cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca rezultat direct al instabilităţii politice şi economice şi al retoricii agresive a guvernanţilor împotriva capitalului străin. La rândul lor, investiţiile publice autohtone au toate şansele să ajungă direct în buzunarele unor potentaţi şi nu în lucrările aşteptate de cetăţeni. Mărirea plafoanelor pentru achiziţiile directe şi opacizarea întregului proces (nu mai sunt obligaţi să le publice şi să liciteze) vor face şi mai mult rău în loc să corecteze vechile metehne. Nici premisele externe nu sunt bune. În ultimul an nu am reuşit să respectăm deficitul structural impus de UE şi nici în acest an Guvernul nu a luat vreo măsură să-l reducă, astfel încât am fost avertizaţi sever. Ce înseamnă asta? Pedeapsă la fondurile de coeziune, a căror scădere tot poporul o va plăti. Nici de peste ocean veştile nu sunt bune. Miliardarul american Jim Rogers, unul dintre cei mai prolifici investitori din lume, anunţă începutul unei noi crize globale, „cea mai mare pe care o va prinde în timpul vieţii”. Rogers susţine că viitoarea prăbuşire financiară ar urma să aibă loc la sfârşitul acestui an sau anul viitor. Trăim vremuri tulburi pe toate planurile – instabilitate, frustrări, adâncirea clivajelor, schimbări foarte rapide pe fond violent, conflicte rasiale, etnice şi religioase, concurenţă dusă până la agresivitate – şi în aceste condiţii nu ne rămâne decât să facem ceea ce ai noştri au făcut de veacuri: să fim prudenţi. Or, guvernul actual tocmai asta nu face.