La PSD a (re)început scandalul. Brusc, premierul Tudose începe să devină, pentru mulţi, un om bun şi competent, care se luptă cu balaurul Dragnea. La fel de vitejeşte ca Grindeanu pe vremuri, înainte de a fi numit de Dragnea şef la ANCOM. De fapt, în buna tradiţie PSD, nişte baroni mai mici vor să îi taie capul baronului cel mare. Lucru care se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu. Şi? Se va schimba ceva? Şeful partidului nu va mai fi numit Dragnea, ci Bădălău, Tudose, Codrin Ştefănescu, Firea sau Olguţa Vasilescu. Cu aceleaşi apucături, acelaşi stil rupt de realitate de a guverna şi acelaşi populism lipsit de scrupule. Nu, PSD nu se schimbă încă, e doar o altă mardeală în partid. Iar noi, prea ocupaţi cu scandalul din PSD, începem să nu mai vedem alţi actori pe scena politică. Şi asta e grav, pentru că atunci când şi puterea şi opoziţia vin din cadrul aceluiaşi partid, rezultă că încă stăm slab tare la capitolul democraţie. Nu ne putem aştepta la opoziţie de la preşedintele Iohannis. El este, nu-i aşa, un mediator şi, chiar dacă ne-am fi aşteptat la reacţii mai energice vizavi de măcelul pregătit la legile justiţiei, de exemplu, trebuie să ţinem cont că preşedintele are gânduri legate de alegerile prezidenţiale şi preferă să nu se amestece, chiar cu riscul de a-şi dezamăgi o parte din propriul electorat. Cu totul altfel stau lucrurile vizavi de PNL, care ar trebui să fie principalul partid de opoziţie, în teorie, cel puţin. La nivel local, deputatul Achiţei şi-a îndeplinit visul de a vedea în buget modernizarea drumului spre Târgu Frumos, aşa că trebuie să îşi caute alt obiectiv, deşi cred că nu vom vedea prea repede gata drumul ăla şi o să mai aibă ceva treabă. Celălalt parlamentar liberal, Costel Şoptică, are ca principală activitate producerea de interpelări pe bandă rulantă. Cu tot ce îi tună prin cap sau citeşte prin ziare. Cea mai recentă se referă la faptul că guvernul Tudose nu are o politică clară de luptă cu depresia românilor. O fi depresia boala secolului, dar avem altele mai presante. Poate, dacă românii ar avea slujbe normale, conducători normali, drumuri mai bune şi o bună guvernare, nu ar mai fi aşa depresaţi. Zic şi eu, nu dau cu parul. Interpelările astea ar trebui să primească răspuns de la guvern, nu am văzut nici unul, pe alea nu le mai publică peste tot deputatul Şoptică. Activitatea la nivel local e doar o proiecţia celei de la nivel naţional. Unde îl mai vedem pe preşedintele PNL Ludovic Orban în câte o conferinţă de presă făcând glumiţe despre PSD sau mai depun liberalii câte o moţiune de cenzură sau o plângere la CCR. Nu trebuie să îi învăţ eu pe liberali cum se face opoziţie eficientă, ştiu deja asta. Ar fi şi inutil dealtfel, pentru că liberalii au hotărât demult că trebuie să îi lase pe pesedişti să-şi rupă gâtul, ca să vină ei la butoane. Indiferent de costuri şi de consecinţe. Am mai văzut filmul ăsta, l-am mai trăit, mai bine zis. Aşa că nu mai e nimic de spus. În parlament, opoziţia se mai manifestă prin userişti. Aşa puţini cum sunt, au reuşit să facă destulă vâlvă. Nu neapărat manifestările alea extreme oarecum, cu pancarte şi portavoci le-am apreciat, deşi au avut şi alea noima lor în faţa golăniilor PSD. Ce a fost util pentru public au fost filmările din plen şi din comisii, postate apoi pe internet. Au putut să vadă, cei care nu ştiau deja, cum se lucrează în parlament. Dispreţul majorităţii faţă de legi şi proceduri şi cel al minorităţii faţă de oamenii care le-au dat votul. Indiferenţa crasă a aleşilor, necunoaşterea legilor şi a proiectelor votate la foc automat, după cum spune liderul de grup, cu o totală lipsă de păreri şi opinii proprii. Această fereastră prin care am putut întrezări cum „se chinuie” pentru noi aleşii noştri a fost marele câştig la anului 2017. Oricum parlamentarii aveau o imagine proastă, acum nu mai au imagine deloc, după părerea mea. Tot la capitolul opoziţie trebuie încadrată şi strada. ONG-urile şi oamenii care protestează, în linişte sau nu, la ce se întâmplă în ţară. Sunt tot mai puţini, au obosit, aşa cum anticipa toată lumea, dar asta nu e neapărat permanent, se modifică oricând. Şi asta pentru că cei care au ieşit în stradă au reuşit să îi facă pe guvernanţi să dea înapoi. Victorii mai mici sau mai mari, dar victorii. Iar asta e important, că prea mulţi români cred că nu pot schimba nimic, că „toţi fură” şi „oricum toţi sunt la fel”. Cică împăratul roman Marcus Aurelius se ruga vreunui zeu şi spunea: „Dă-mi puterea să schimb ce pot schimba, răbdarea să accept ce nu pot schimba şi inteligenţa de a distinge între cele două.” Nu ştiu dacă cei care ies în stradă vor mai avea puterea să schimbe ceva. Dar au sigur înţelepciunea de a pricepe ce poate fi schimbat şi ce nu. Iar ăsta e un mare pas înainte.