„Vorbim prea mult de 0,1% din tezele de doctorat care s-au constatat a fi plagiate, mai ales în condiţiile în care trebuie să vă spun că nici legea după care ar trebui să îi condamnăm nu este chiar perfectă” – declaraţia îi aparţine lui Valentin Popa, proaspătul ministru al Educaţiei. Evident, Valentin Popa ar prefera să vorbească despre cât de grozav este învăţământul românesc şi nu despre jenanta problemă a doctoratelor plagiate. Învăţământul românesc este grozav (chiar „foarte grozav” pe anumite programe) şi e păcat să-l umbrim vorbind despre elemente ce nici măcar nu sunt aşa de importante – cum ar fi doctoratele plagiate. Cică am avut întotdeauna absolvenţi minunaţi şi specialiştii români sunt aşteptaţi peste hotare. Cam aceasta este imaginea pe care ministrul Educaţiei o are despre domeniul pe care trebuie să-l păstorească. Până când anume? Nici măcar şeful cel mare, Dragnea, nu poate preciza. Dar e clar că dacă guvernul nu-şi face treaba pentru care a fost numit – şi aici nu vorbim despre transformarea în realitate a programului de guvernare – Dăncilă şi gaşca o să zboare pe urmele lui Grindeanu şi Tudose. Şi dacă îşi face treaba foarte bine, guvernul oricum o să zboare pentru a face loc păpuşarului şef care, spălat de toate păcatele, va reuşi să-şi împlinească visul şi va veni la putere cu oamenii lui. Adevăraţii lui oameni. Declaraţiile optimiste ale celui numit peste Educaţie nu pot ascunde dezastrul, ci doar îl pot cosmetiza pentru ochii neaveniţilor. E drept că avem ceva olimpici cu care să ne lăudăm, dar aceste vârfuri nu sunt rezultatele învăţământului de masă ci al meditaţiilor suplimentare şi al încăpăţânării unora de a învăţa chiar şi în condiţiile în care este evident că pentru a reuşi în viaţă şi mai ales în politică e mai de ajutor o relaţie decât o minte doldora. Medicii români nu sunt căutaţi în străinătate, ci fug din România pentru că aici nu au nici cu ce să-şi facă meseria şi nici pentru ce. Nu ni-i fură străinii ci pleacă ei. La fel ca şi alţi specialişti. Iar asta nu trebuie să ne bucure ci să ne îngrijoreze. Programele şcolare sunt stufoase, materiile de studiu lipsite de atractivitate. Practic şcoala îi pregăteşte pe elevi pentru o viaţă care nu există. Elevii sunt sufocaţi cu informaţii inutile în dauna formării acelor abilităţi şi competenţe de care se tot vorbeşte dar în privinţa cărora nu s-a făcut nimic. Ultima modificare a programelor şcolare la gimnaziu a demonstrat că se poate şi mai rău faţă de ce a fost până acum. Elevii de clasa a V-a, prima generaţie care a păşit în clasa pregătitoare, nu au avut nici la debutul acestui an şcolar manualele pe bănci. Nu e vina lui Popa, evident, dar să nu ne aşteptăm la minuni în ceea ce îl priveşte. E foarte probabil ca la toamnă să fie altul în locul lui şi elevii să înceapă anul fără manuale, aşa cum au fost obişnuiţi. Omul deja vede lucrurile în roz şi dacă îşi păstrează optica e evident că nu o să producă mari schimbări. Cel puţin nu acele schimbări de care are nevoie învăţământul. Popa e relaxat în privinţa plagiatelor. O mică disfuncţionalitate ce n-ar trebui să umbrească realizările măreţe de care a pomenit. Legea nu spune unde trebuie plasate ghilimelele. De unde a mai scos-o şi pe asta? Reţineţi că individul nu e cules de pe la gunoi şi trimis la minister. E rector universitar, susţinut de alţi peste patruzeci de rectori. Ar trebui să ştie cum stă treaba cu plagiatul, dar se pare că e cam pe lângă. Gurile rele spun că susţinerea de care are parte e generată doar de teama ca la minister să revină Androneasca. Nici bine n-a intrat Popa în pâine şi deja a devenit mai celebru decât Genunche. Şi mai ridiculizat. A primit chiar şi o „pamblică”. Omul e certat rău cu limba română, dar asta nu pare să deranjeze pe nimeni. Până la urmă Popa vrea să muncească la minister, nu să vorbească. Şi cine nu vorbeşte nu greşeşte. Deja ni s-a demonstrat că se poate mai rău. Educaţia nu mai reprezintă nici la nivel declarativ o prioritate. De parcă ar fi fost vreodată.