Dacă ar fi condus un guvern adevărat şi nu o marionetă, în fruntea căreia se află doamna Viorica-Vasilica Dăncilă, faptul că prima ei decizie ca prim-ministru a fost să renunţe la Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) ar fi fost un lucru de o gravitate nemaiîntâlnită. SPP are drept scop, prin lege, protejarea demnitarilor români şi străini. Când prim-ministrul ţării dă de înţeles că nu are încredere în această structură, dă un semnal cum nu se poate mai prost: ambasadele, păzite de SPP, vor simţi nesiguranţă, demnitarii străini care ne vizitează ţara se vor teme pentru viaţa lor, demnitarii români, cum ar fi Iohannis, preşedintele României, sau Tăriceanu, preşedintele senatului, se vor uita cu suspiciune la bărbaţii şi femeile care îi păzesc. Un prim-ministru nu face astfel de gesturi fără să aibă motive foarte întemeiate şi în nici un caz în prima zi de mandat, cel puţin aşa se petrece într-o ţară normală. În mod firesc, în asemenea situaţie, SPP ar trebui desfiinţat grabnic şi înlocuit cu un altă structură, formată din oameni noi. Dar, fiind vorba de o caricatură de guvern, care urmează altor două avortate, produs de Dragnea şi partidul-turmă, chestiunea asta nu dovedeşte decât gradul nu de incompetenţă, asta se ştia chiar de la nominalizare, ci de inconştienţă crasă dovedită de gaşca ce are pretenţia să ne conducă ţara cu mentalitate de vechil, sigur că pe moşia sa nu i se întâmplă nimic. SPP trebuie, prin lege, să-i păzească pe demnitari, fie că aceştia vor sau nu. Refuzând paza, doamna Viorica şi trupa ei de miniştri încalcă cu bună ştiinţă legea, dovedind că se consideră deasupra ei. Ce-ar fi ca fiecare cetăţean din ţară să-şi aleagă de cine vrea să fie păzit? Unii, spre exemplu, ar prefera să fie apăraţi de armată, de când cu scandalurile din Poliţie. Dar, ca să poţi alege ce lege vrei să respecţi şi care nu, trebuie să fii de-al lui Dragnea. Funcţia de ministru, la fel ca şi cea de prim-ministru, nu sunt proprietatea Olguţei sau a Vioricăi, nici măcar a celui ce le-a numit. Aceste doamne, la fel ca şi toţi ceilalţi membri ai guvernului, sunt acolo pentru a conduce ministere, adică a guverna ţara. Iar în acest moment toţi noii miniştri umblă cu documente clasificate, află secrete de mare importanţă, cum ar fi cele despre resurse naturale, capacităţi economice sau forţe armate, după care tânjesc transnaţionalele, ruşii, oricine are interes să mai ia ce încă nu s-a jumulit din ţara asta. Fără îndoială că lucrul cu secretele de stat face parte din fişa postului de ministru, dar ce ne vom face de acum înainte, când SPP a fost dat afară şi i s-a luat, printre altele, şi posibilitatea de a da peste gură miniştrilor prea vorbăreţi sau de a strânge de pe urma miniştrilor uituci? Toate astea se petrec pentru că păpuşarul din fundal, Dragnea, se teme că ofiţerii SPP trag cu urechea ce discută miniştrii când sunt plimbaţi cu maşina ori se află la reşedinţele lor oficiale, când îi sună el să le dea ordine, iar apoi îi pârăsc preşedintelui Iohannis. Sau poate că aceeaşi demnitari, când aranjează de-un troc politic ori de-o afacere pe bani publici, nu se simt în siguranţă cu SPP-ul lângă ei. Dar dacă Dragnea se teme, înseamnă că are motive. Însă partidul-turmă, pe care îl păstoreşte, nu se teme încă. Iar explicaţia ne-o dă istoria: Ceauşescu, când a început să se teamă, a simţit că urmează să se i se şi întâmple ceva, şi a fost judecat de popor. Dar el şi „Savanta” au fost singurii care au plătit pentru asta cu viaţa. Cei mai mulţi, care au făcut posibilă apariţia şi menţinerea sistemului comunist, n-au păţit nimic. Probabil următoarea revoluţie se va desfăşura asemănător, dar vor fi totuşi diferenţe: Dragnea o va lua pe drumul deschis de Mazăre, Ghiţă şi alţii ca ei şi se va refugia pe undeva, pe sub palmieri. Sediile consiliilor judeţene şi ale prefecturilor vor fi ocupate de revoluţionari, iar vreun preşedinte sau prefect ce va avea ghinionul să cadă în mâinile oamenilor nervoşi vor fi chelfăniţi şi scuipaţi. Apoi cei mai rapace vor pune mâna pe putere şi pe resurse şi o vom lua de la capăt, cu alţi politicieni, poate şi cu alte partide, dar cu acelaşi rezultat, de parcă un blestem greu, de care reuşim din când în când să ne scuturăm, ne apasă poporul şi de fiecare dată când îndrăznim să ridicăm niţel capul din praf ne pune câte unul talpa pe grumaz şi este chiar complet lipsit de importanţă că acum se numeşte Dragnea sau că ieri era Tăriceanu sau Antonescu, pentru că gustul amar al ţărânei este de fiecare dată acelaşi.