Pentru al doilea an consecutiv, România ocupă ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sănătate. Nu ştiu dacă asta s-a întâmplat pentru că aşa era trecut în programul de guvernare, dar e foarte posibil ca sfârşitul anului să ne găsească tot în coada clasamentului. La anul şi la mulţi ani… Asta în condiţiile în care România se laudă cu o creştere economică record. Cât de sănătoasă e această creştere doar guvernanţii sunt în stare să vadă, în condiţiile în care Guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei, Adam Glapinski, a spus că e de dorit ca ţara lui să nu se dezvolte în ritmul României. Bănuiesc că omul s-a străduit să-şi pună în valoare diplomaţia şi n-a insistat pe amănuntele jenante ale creşterii economice din România. Economia a înregistrat creşteri record. Nu e prima dată când păţeşte asta. Plătim tot mai mult pentru asigurările de sănătate şi după cum se prezintă viitorul vom plăti şi mai mult. Acum ceva ani, dacă erai angajat cu contract, pentru venituri din activităţi independente plăteai doar impozitul pe venit. Mai apoi s-au gândit cei de la guvernare că ar fi bine să ceară şi contribuţii la sănătate, contribuţii sociale. Anul în curs a debutat cu scandalul formularului 600. De fapt adevărata problemă nu e formularul – după cum se poate observa guvernanţii se joacă de-a v-aţi ascunselea cu el, ba se amână, ba se anulează – ci faptul că la venituri ce depăşesc echivalentul unui salariu minim se vor plăti 35% contribuţii la sănătate şi asigurări sociale. Şi nimeni nu pomeneşte de impozit, ceea ce va duce la situaţia ca, din doi lei, unul să fie preluat de stat. Contribuim cu tot mai mult la sănătate, dar rezultatele nu se văd. Spitalele arată cum arată, dezinfecţia se face cu apă chioară. Nu sunt medicamente de strictă necesitate. Nici măcar pansamente sau antibiotice uzuale. Laboratoarele de analize medicale nu au fonduri; dacă vrei să nu fii programat peste trei luni trebuie să scoţi bani din buzunar. Asta în condiţiile în care românul contribuie cu tot mai mulţi bani la sănătate. Unde se duc, ce se întâmplă cu ei? Nu consideră nimeni că ar trebui să ştim. Până la urmă banii ajung unde trebuie. Treaba asta cu contribuţiile la sănătate e praf în ochi. E doar abureala menită să înmoaie omul. Până la urmă banii se duc la sănătate, de sănătate avem nevoie cu toţii. E bine, deci… Banii sunt folosiţi bine, pentru binele tuturor. Proaspăt unsă ministru la Sănătate, Sorina Pintea spunea că nu merităm ce ni se întâmplă, că locul nostru nu e în coada clasamentului. Cică s-au făcut paşi importanţi. Bănuiesc că e vorba de creşterea contribuţiilor la Sănătate, alţi paşi nu văd. Nu se vorbeşte despre realizări concrete, despre planuri concrete. Statul nu face nimic, doar risipeşte banii în contracte din care băieţii deştepţi încasează comisioanele de rigoare. Un copil de nouă ani aflat în comă a fost externat. S-a întâmplat la Oradea. Conducerea spitalului a cerut o sumă exorbitantă pentru tratament. Acum e îngrijit în familie şi de o fundaţie. Acasăm nu în spital. Se face o anchetă, se dau dezminţiri. Sistemul e bolnav şi nu dă semne că vrea să-şi revină. Ministrul susţine că plasarea în coada Europei nu reflectă realitatea. Poate se gândeşte la spitalul pentru care au strâns bani cei de la „Dăruieşte viaţă”. Statul n-a mişcat un deget, banii s-au strâns doar din donaţii. Peste 100.000 au donat peste patru milioane de euro. Impresionant. O sumă însă relativ mică dacă ne gândim la cât anume strânge statul pentru Sănătate. Dacă ne gândim şi la cât risipeşte e posibil să devenim cu toţii evazionişti. Soluţii?! Nu există nici măcar pe hârtie. Se tot vorbeşte de facilităţi pentru medici, de medicamente compensate, de investiţii în spitale şi aparatură, dar doar se vorbeşte. Bolnavii sunt purtaţi pe la toate uşile şi mor cu zile din cauza unor afecţiuni ce pot fi tratate. În schimb ministrul se plânge că nu merităm ultimul loc în Europa la servicii medicale. Poate că merităm vreun premiu. Sau măcar o menţiune, ceva…