marți, aprilie 16, 2024
AcasăEditorialCea mai mare mistificare de la Revoluţie încoace - Virgil COSMA jurnalist

Cea mai mare mistificare de la Revoluţie încoace – Virgil COSMA jurnalist

Zvârcolirile disperate ale grupului de penali care a capturat aproape în întregime conducerea statului se apropie de apogeu. Terorizaţi de apropierea implacabilă a termenelor din justiţie în care condamnarea nu va mai putea fi evitată, au declanşat ceea ce pare să fie un fel de atac final, în care au aruncat tot ce mai aveau pus deoparte, înregistrări şi înscrisuri care ar fi trebuit să dezvăluie abuzurile procurorilor.

Fatalitate: s-au făcut de râs. Presupusa victimă a unui aşa zis şantaj exercitat de anchetatori era chiar informatorul procurorilor, Vlad Cosma, fiul fostului preşedinte al CJ Prahova – un ticălos care nu a ezitat să-şi implice ambii copii în activităţi ilegale. S-a dovedit şi că tot el este şi cel care a regizat întreaga tărăşenie doar ca cel pe care-l turna, fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, să nu afle cine l-a denunţat. Şi unde este noul erou al „luptei” cu „statul paralel”? Păi a fugit din ţară, alăturându-se celor zece mari infractori care vituperează împotriva justiţiei din România de prin Madagascar, Costa Rica, Anglia sau Serbia. O nouă mizerie, din serialul cu hoţi şi trădători, tot dintre ai lor, care nu se mai termină de când DNA îi trimite în judecată, unul după altul, pe mai toţi capii mafiei politico-administrative.

Şi aşa vedem, din nou – pentru cine nu era lămurit deja, că toate atacurile asupra DNA, DIICOT, mai nou şi SPP, precum şi asupra componenţei diverselor instanţe de judecată vin exclusiv de la televiziunile a doi puşcăriaşi (unul aflat în perioada de graţie şi unul virtual, fiindcă nu a fost încă extrădat), alimentate – ambele – din aceeaşi sursă: capii grupului infracţional din care unii au fost condamnaţi deja, iar ceilalţi îşi aşteaptă sentinţele. Pentru cei care cred ceea ce spun infractorii prin televiziunile lor, şi anume că urmărirea lor s-a făcut abuziv şi că acele sentinţe ar fi nedrepte, nu există decât o singură întrebare: dacă vor să trăiască într-un stat de drept, cu justiţie independentă şi inflexibilă la presiunile politicului sau le este totuna cât fură conducătorii, atâta vreme cât lor li se asigură salariile şi pensiile.

Iar din acest punct de vedere veştile sunt proaste, tot pentru ei, cei care cred că atacurile asupra instituţiilor de drept sunt justificate de abuzurile şi greşelile acestora. Şi că nimic nu contează, adică cine şi cum scapă de puşcărie, atâta vreme cât lor le vine salariul la timp. De ce? Fiindcă infractorii, aşi în sifonat banii publici, habar nu au cum să-i facă pe cale legală. Adică nu se pricep la economie. Şi nici nu au curajul să angajeze specialişti, fiindcă aceia le-ar întoarce pe dos inepţiile şi le-ar da în vileag manevrele ridicole prin care salariile şi pensiile cresc peste noapte, iac-aşa din pix. Aşa că s-au înconjurat de tolomaci umili, care să semneze orbeşte (şi să răspundă în viitor) orice aberaţie li se pune sub nas şi să susţină cu tupeu, fiindcă argumente nu au de unde, orice nouă gogoriţă li se cere să recite. Deocamdată, au acoperit găurile prin împrumuri masive (peste două miliarde euro doar în ultima lună). Dar şi acestea au un sfârşit, fiindcă în lipsa performanţei economice, a stabilităţii legislative şi a credibilităţii externe, preţurile împrumuturilor vor creşte până la a deveni inaccesibile.

Cifrele, atunci când sunt scoase din calculele făcute de străini şi nu de servilul nostru Institut Naţional de Statistică, arată dimensiunea reală a minciunii. Costul salarial minim pentru un angajat a crescut semnificativ de la un an la altul, contrar celor afirmate de reprezentanţii Executivului. Procentajul rămas salariatului la nivelul minim, ca diferenţă între costul salarial şi taxele plătite la stat, se păstrează aproape neschimbat, la 59,83% în 2018 faţă de 59,86% în 2017. Statul a păstrat, astfel, un procentaj de peste 40% care îi revine din taxarea sumelor alocate pentru plata muncii. Procentaj mult mai mare decât media de 36% a ţărilor OECD, cele mai dezvoltate din lume. De aici se vede uşor că minimul fiind mai mare, sumele virate la stat sunt mai mari, salariatului rămânându-i o creştere pe alocuri nesemnificativă. Dacă la asta adăugăm şi sumele uriaşe răpite de la administraţiile locale, tot din pix – prin modificarea legii, toată grozăvia iese la iveală. Rezultă o centralizare excesivă cu două foloase pentru grupul infracţional: mai muţi bani de sifonat şi fidelizarea clientelei bugetare, adică aceea care este cea mai mare furnizoare de mită. Consecinţele imediate, deja vizibile, sunt devalorizarea leului, inflaţia, închiderea firmelor mici şi mijlocii şi fuga investitorilor.

Astfel încât, celor care sunt gata să trăiască într-un stat în care se va concretiza propunerea legislativă a Andreei Cosma (deputat PSD, sora fugarului Vlad), prin care cei care obţin foloase materiale în beneficiul altora sunt exoneraţi de răspundere sau în care unul cu două trese de la Poliţia locală are salariul de două ori mai mare decât al unui profesor, doar fiindcă le-au crescut şi lor veniturile, le pot spune doar că sunt subiecţii celei mai mari mistificări de la Revoluţie încoace. Da – procurorii pot greşi şi pot fi traşi la răspundere, da – judecătorii pot greşi şi de asta s-au inventat instanţele superioare, dar dacă pentru asta dărâmi întregul eşafodaj al justiţiei. Pe fondul unui diletantism economic evident, rezultatul nu poate fi decât o catastrofă naţională.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
12.7 °
9.4 °
88 %
1.6kmh
34 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...