Ciferele aruncate estimativ cu tot felul de ocazii, referitoare la plecarea românilor în cele patru zări, au devenit acum oficiale. Mai mult de 3,5 milioane de români şi-au părăsit patria în ultimii 30 de ani. Pierderile sunt enorme şi cu greu pot fi cuantificate în bani. Este un atac fără precedent la fiinţa neamului, însă este puţin probabil ca cineva să fie făcut vreodată răspunzător pentru asta. Pe de o parte, se spune că ţara ar fi pierdut cel puţin 40-50 miliarde euro numai pentru formarea lor până în pragul angajării, pe de altă parte pierderile cauzate de lipsa impozitelor pe care le-ar fi plătit acasă, de absenţa lor de pe piaţa muncii – o frână majoră în calea dezvoltării, sunt incalculabile. Dacă socotim mărimea unor ţări vecine, cu populaţii de 4 milioane sau chiar mai puţin, putem spune că din ţara noastră a plecat o altă ţară întreagă.
Ne chinuim să atragem bani de la UE, dar pierdem miliarde prin plecarea românilor în străinatate. Nici tinerii entuziaşti care stau de un an pe străzi, nici mediul de afaceri, nici măcar sindicatele, aşa îngălbenite cum sunt, nu au reuşit să influenţeze guvernul şi nici pe altcineva din coaliţia de guvrnământ să limiteze acest fenomen. Ba, mai rău, sondajele printre elevii de liceu arată că şi ei se pregătesc să plece în majoritate covârşitoare. Nici măcar facultatea nu mai vor să o facă în România, deşi este mult mai ieftin ca „afară”, nu-i atrage nici măcar lejeritatea de la facultăţile private, tocmai fiindcă şi ei şi părinţii lor ştiu prea bine că diplomele alea nu fac doi bani nici aici şi nici peste graniţe. Cu excepţia celor care ştiu dinainte unde, când şi cum vor fi angajaţi, dar aceia sunt singurii care nu vor să plece. A lor va fi ţara şi, dacă aşa se va întâmpla, devine de înţeles de ce viitoarei clase de conducători nu-i trebuie nici DNA, nici ANI şi niciun alt organism de control. Dacă, printr-o minune, rămânem membri ai UE, vor fi obligaţi să le mimeze, dar la asta s-a dovedit deja că suntem campioni.
Iar la vremea aceea, UE – dacă va mai exista şi ea, că nu mai ştim nici măcar anul viitor ce se va întâmpla – va avea probleme mult mai grave decât indisciplinata Românie. Se pregătesc de admitere Serbia – un puternic bastion rusesc în zonă, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Albania şi Kosovo, toate aliniate pe aceeaşi linie în urma Serbiei. Nu erau pregătite în momentul admiterii lor nici perechea România – Bulgaria, nici măcar cvadrilaterul de la Vişegrad. S-a dovedit în toţi aceşti ani post-aderare că, în afară de a-şi spoi câteva instituţii şi a adopta câteva dintre reglementările europene (dar toate, fără excepţie, lăsate cu portiţe locale, pentru a putea fi încălcate discret), niciuna nu a reuşit progrese substanţiale pe cale democratizării şi a bunei guvernări. În toată Europa centrală şi de sud-est nepotismul este considerat în continuare parte a tradiţiei, corupţia este omniprezentă, iar structurile democratice sunt sunt mai degrabă precare decât funcţionale. S-a dovedit, în cele din urmă, că în afara relaţiilor economice determinate de piaţa unică, restul este birocraţie însoţită de multe vorbe goale şi miliarde cheltuite pe programe fără consecinţe notabile.
În acest context, răzmeriţa anti-UE, care cuprinde toate popoarele de la Marea Neagră la Marea Baltică, se vede într-o cu totul altă lumină. Este limpede acum că grupul Dragnea-Tăriceanu, pe care mă abţin să-l mai calific, urmează pas cu pas traiectoria Budapestei. Nu degeaba Tăriceanu, mult mai puţin băgat în seamă decât ar trebui, a fost întovărăşit în afaceri cu şeful rezidenţei maghiare la Bucureşti (expulzat pe vremea comuniştilor, pentru spionaj). Iar Budapesta îşi ia foaia anuală de parcurs de la Moscova. Aşa-i că se înţelege altfel acum de ce le vom ceda gazele din Marea Neagră ungurilor şi austriecilor, de ce în Senat s-a votat lipsa obligativităţii autorităţilor locale de a arbora steagul naţional la serbarea centenarului unirii, de ce UDMR se ţine cu dinţii de guvernare şi de ce apar măsuri din ce în ce mai greu de înţeles în legătură cu conlocuitorii noştri şi cu vecinii de la Vest?
Tot datorită contextului, se înţelege acum altfel şi de ce PSD are o politică bazată nu pe raţiuni economice ci pe unele strict politice. Practic, coaliţia PSD-ALDE favorizează anumite grupuri sociale în detrimentul altora, adică îi face pe toţi cetăţenii să plătească factura pentru bazinul lor electoral. Măsurile luate în ultimul an în executiv şi legislativ au produs pagube şi împrumuturi care au amanetat tot ce poate produce România în câţiva ani de acum înainte. Dacă la asta adăugăm umilinţele din orice interacţiune cu statul – în administraţie, învăţământ, sănătate şi celelalte – devine uşor de înţeles cum am ajuns vicecampioni mondiali, după Siria, la emigraţie. Cuantificăm acum cu totul altfel rezultatele alegerilor şi înţelegem şi de ce protestele sunt din ce în ce mai anemice. La asta, ar trebui să adăugăm şi prezumţia că toate statisticile oficiale sunt eronate şi ar trebui refăcute. În baza lor se calculează de la PIB/locuitor până la valoarea coşului minim care ar trebui să revină fiecarui cetăţean, în baza lor se calculează numărul de mandate, de la consilieri locali până la deputaţi, senatori şi europarlamentari, în baza lor sunt calculate alocaţiile guvernamentale şi cele europene. Dar cine să refacă toate aceste calcule, tocmai cei interesaţi să ascundă adevărul? Aşa ceva nu se va întâmpla.
