Transparenţă în obscuritate – Ciprian MITOCEANU scriitor

La modul cel mai sincer, încercarea de a înţelege ce anume vrea să spună un ministru a devenit foarte obositoare. Bâlbele lui Tudorel Toader au făcut deliciul celor care încă nu pricep cât de gravă e situaţia. Nu neapărat pentru cei care luptă contra statului paralel, deşi, din anumite puncte de vedere, taman ei trăiesc în acel stat paralel de care le e aşa drag să pomenească. Deşi a vorbit mult, Toader n-a reuşit să convingă pe nimeni. Cel puţin pe nimeni care nu era convins înainte ca ministrul de la Justiţie să deschidă gura. Şi nu numai că strategia lui Tudorel Toader nu a dat rezultatele aşteptate, dar scandalul l-a făcut atent pe prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a ţinut să precizeze că magistraţii nu trebuie verificaţi (iar în România verificarea e de multe ori sinonimă cu controlul) de către cei din Guvern, tocmai pentru a se respecta principiul separaţiei puterilor în stat, una din piesele de bază ale democraţiei, dar de care politicienii români, încă dedaţi la apucături comuniste, nu prea vor să audă. Şi pentru că era păcat ca Toader să rămână singurul neînţeles de zilele acestea, s-a gândit şi ministrul Teodorovici să deschidă gura. Şeful de la Finanţe a dedus că a băga oamenii la puşcărie nu este o soluţie atunci când vine vorba despre recuperarea prejudiciilor. Asta în ţara în care indivizi care au spoliat resursele statului şi au devalizat economia au fost condamnaţi pentru fapte mărunte doar pentru a sublinia ideea că există justiţie în România. Asta şi albirea în ochii opiniei publice. Gata, domnule, l-au condamnat, e clar că s-a făcut dreptate în România. Însă nimeni nu s-a atins de averile agonisite prin manevre ilegale. Doar mărunţişuri, nimic important. Cât să menţină la cote interesante circul politic, acel paravan mediatic în spatele căruia se pun la cale adevăratele combinaţii. Nimeni nu vrea să meargă la puşcărie, asta a fost concluzia lui Teodorovici. Corect, nimeni nu vrea să fie cazat la răcoare. Mai ales când ai bani grămadă şi relaţii la nivel politic. Teodorocivi a precizat că a discutat pe marginea subiectului cu persoane din Europa şi din afara Europei şi a ajuns la concluziile potrivite. N-a precizat numele persoanelor care l-au influenţat, dar nici nu e greu de aflat cine i-a programat discursul. A mai ţinut să precizeze că cei care se duc la puşcărie nu dau vreun ban la stat. De parcă treaba asta ţine de voinţa condamnatului, în condiţiile în care există sentinţă definitivă şi irevocabilă. A trecut cu vederea faptul că instituţiile care ar trebui să asigure recuperarea prejudiciului nu prea se înghesuie să-şi facă datoria. Pentru că atunci când statul chiar vrea să recupereze un prejudiciu nu încape loc de negocieri. Dar cică aşa a auzit Teodorovici că se petrec lucrurile în lumea civilizată. A auzit el de un român stabilit prin America, unul care a fost condamnat pentru o fraudă de vreo trei-patru milioane. Dolari, nu lei vechi. Şi omul a realizat că nu vrea să ajungă după gratii, a anunţat autorităţile, care l-au chemat la negocieri. Normal, nu avea toată suma ci doar jumătate. Dar fiscul american s-a mulţumit cu atât, i-a interzis să fie administrator ceva ani şi l-a lăsat liber. Înduioşătoare poveste… De aici am putea deduce că în viitorul apropiat cei condamnaţi pentru învârteli cu banii publici vor putea scăpa basma curată, achitând doar o parte a prejudiciului. Cât i-au mai rămas omului după ce şi-a trecut averea pe numele rudelor şi prietenilor de încredere. Normal, încă nu există legislaţia pe baza căreia condamnaţii să-şi negocieze libertatea, dar cică aşa se petrec lucrurile în lumea civilizată la care trebuie să ne aliniem. N-am putut să nu mă gândesc la sinuciderea prinţului Carlos de Hohenzollern. Care ispăşea o condamnare de patru ani pentru fraudă. S-a întâmplat în Germania. N-a contat sângele albastru, relaţiile pe care le avea prin lumea politică. Probabil nici nu l-au întrebat dacă vrea să plătească pentru a-şi păstra libertatea. A greşit, l-au condamnat. Până la urmă civilizarea unui popor se mai face şi cu pedepse. Pe Teodorovici îl doare sufletul când se gândeşte că, atunci când cineva e trimis după gratii se închide şi o afacere care trimite oameni în şomaj. Omul ignoră că cea mai mare parte a celor pentru care vrea schimbarea legislaţiei sunt profilaţi doar pe căpuşarea statului, nu au niciun fel de afaceri. Presat de moderator, ministrul s-a cam încurcat în detalii astfel că mesajul, în loc să fie clar, a devenit tot mai opac. Nu e clar decât că cineva anume urmează să beneficieze de eventualele schimbări. În rest… Vorbe şi cam atât.