Anul trecut statul s-a îngrăşat cu 20.000 de salariaţi noi, deşi angajările au fost „blocate” de către guvernanţi. Mai mult, bugetul de salarii a crescut cu 20%. Primăriile au încheiat cu greu anul fiscal, multe dintre ele fiind în pragul insolvenţei şi doar fondurile de la bugetul de stat repartizate pe final de an scăpându-le de la închidere. În acest an, situaţia e şi mai cruntă. Primăriile au pierdut sume importante de bani prin „Revoluţia fiscală” a PSD, salariile au crescut din nou, iar angajările… Să nu credeţi cumva că nu vor continua, mai ales că lefurile sunt bune, sunt mult mai bune decât în mediul privat. Nu contează că nu sunt bani pentru plata lor până la sfârşitul anului, important este să ajungi în sistem, pentru că toţi sunt siguri că se va găsi o soluţie. Cel puţin asta este părerea unanimă a celor care visează un job la stat bine plătit. Dar, uite că nu e aşa. Două exemple din ţară ar trebui să dea de gândit. Primul vine de la Râmnicu Vâlcea, unde primarul Mircia Gutău a tăiat fondurile Coralei Academice „Euphonia”, unul dintre corurile de tradiţie ale ţării, cu o vechime de 37 de ani. Motivaţia lui Mircia Gutău, sunt prea multe instituţii de cultură în oraş şi mai bine renunţăm la cei 22 de angajaţi ai Coralei, pentru a putea plăti salariile de mii de lei ale angajaţilor primăriei. În plus, acesta a obţinut şi o majorare de taxe şi impozite locale cu 30%. Da, el îşi permite să facă orice în oraş, pentru că lumea l-a votat oricum până acum, chiar şi atunci când avea probleme cu justiţia. Al doilea exemplu vine de la Deva, unde aproximativ 15% dintre angajaţii primăriei, mai exact 109 persoane, au primit preavize de concediere colectivă. Liberalul Florin Oancea, care a câştigat anul trecut postul de primar în cadrul alegerilor parţiale din noiembrie, a motivat disponibilizările prin faptul că bugetul primăriei nu mai putea face faţă costurilor salariale, care sunt foarte mari. Aceeaşi situaţie este şi la Primăria Botoşani. Primarul liberal Cătălin Flutur s-a plâns de nenumărate ori de faptul că majorările salariale vor duce instituţia pe care o conduce în colaps. A încercat să majoreze taxele şi impozitele, dar majoritatea PSD din Consiliul Local s-a opus. A încercat, pe bună dreptate, să taie o parte din subvenţia către Modern Calor şi transportul public, dar şi aici s-a lovit de refuzul social-democraţilor, care au găsit formula să-l saboteze pe primar şi, totodată, să-şi „apere” propriul electorat, pensionarii şi cei cu venituri mici, chiar dacă asta echivalează cu sabotarea intereselor oraşului. În condiţiile în care fondul de salarii la nivelul primăriei este de 56,516 de milioane de lei, iar veniturile estimate din impozite şi taxe locale ajung doar la 37,068 de milioane de lei, soarta oraşului este pecetluită. Primăriile vor fi salvate de guvernanţi doar acolo unde aceştia au interes şi e greu de crezut că cea de la Botoşani va fi pe lista de priorităţi, mai ales că este condusă de un liberal. Nu a fost nici atunci când la conducere era un social-democrat, darămite acum. În aceste condiţii, este tot mai probabil ca şi la Botoşani să asistăm la disponibilizări colective din cadrul administraţiei locale. Dintr-un anumit punct de vedere poate că o curăţire a aparatului administrativ este binevenită, mai ales că, în urmă cu vreun an şi jumătate, la puţin timp după ce a preluat mandatul de la Ovidiu Portariuc, Cătălin Flutur recunoştea că numărul celor care muncesc, „produc idei” sau le pun în practică, este mai mic sau sensibil egal cu numărul celor care taie „frunze la câini”, care plimbă fără noimă o hârtie dintr-un birou în altul. Dar, pentru că există şi un dar, de obicei, cei care muncesc sunt cei care cad pradă restructurărilor, pentru că cei care „taie frunze la câini” au un înger păzitor prin politica locală. Se strânge laţul tot mai mult în jurul administraţiilor locale, în special a celor conduse de opoziţie, iar acest lucru se va vedea şi în oraş, adică toţi banii se vor duce pe salariile bugetarilor, iar investiţiile şi dezvoltarea… la Sfântul Aşteaptă.
Se strânge laţul – Marius ILINCARU editor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Broasca, viceprimarii și bursele – Dumitru MONACU, scriitor
Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...
Editorial
Salarizarea aberantă a „miticilor” – Dumitru MONACU, scriitor
Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...
Editorial
Protest anemic, realitate amară – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...
Editorial
Cu frânele trase, spre nicăieri… – Dumitru MONACU, scriitor
Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...
Editorial
Pe pista altuia, dar cu tupeu propriu – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...
Editorial
Așteptăm fapte, nu vorbe – Virgil COSMA, jurnalist
Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...
Editorial
O fabrică de rapoarte fără inovații – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am mai amintit și cu alte ocazii, primesc adesea feedback de la cititori. Apreciez asta, însă nu simt nevoia de conformare mulată...
Editorial
Ai AI, folosește-o! – Dumitru MONACU, scriitor
Fără îndoială, mediul online a devenit principala sursă de informații pentru orice savant sau gură-cască. Spre deosebire de defuncta sau, mă rog, muribunda presă...
Editorial
Un calcul cinic – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Nu sunt bani, suntem în criză și trebuie să luăm măsuri dure pentru a ieși la liman. Numai asta auzim zilele astea și acele...
Editorial
Un nou val de impostură – Virgil COSMA, jurnalist
Tupeu, aroganță, sfidarea electoratului? Care dintre acestea poate caracteriza mai bine formarea noului guvern? Cred că toate la un loc și încă un șir...
Editorial
Trei decenii de schimbări – George LAZĂR, director
Astăzi împlinim treizeci de ani de la prima apariție. Enunțul în sine ascunde aproximativ zece mii de ediții, în spatele cărora s-au aflat cel...
Editorial
Bătaia moșnegilor cu pietre…periculoase – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă ar fi să nu țin seama de proporții și să asemăn cu ceva conflictul dintre Israel și Iran, apoi cu siguranță bătaia cu...
Editorial
Sindicatele – scut pentru impostori – Ciprian MITOCEANU, scriitor
S-au burzuluit ceva sindicatele de când cu austeritatea asta, dar mai mult așa, să facă impresie artistică. Doar nu-i imaginează careva că sindicatele chiar...
Editorial
Necesitate maximă: legea răspunderii – Dumitru MONACU, scriitor
La ora actuală, România are nevoie ca de aer de o așa lege. O lege care, pentru motorul bugetar ar fi un aditiv extraordinar,...
Editorial
Premiul „Obrazul de talpă de bocanc” merge la PLM – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum în preziua decernării premiilor Oscar s-a găsit cineva să ofere și prea puțin râvnitul trofeu „Zmeura de Aur”, cred că e cazul...
Editorial
Lumea nebună – Dumitru MONACU, scriitor
Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...
Botoșani
cer senin
22.6
°
C
22.6
°
16.6
°
61 %
1.3kmh
2 %
lun
34
°
mar
35
°
mie
30
°
J
24
°
vin
17
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.
EDITORIAL
Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...
EPIGRAMA ZILEI
Doamna, o femeie fină
În șoaptă a replicat
Că și piatra masculină
Tare s-a ... muiat!
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...