O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ei bine, nu credeam că pe frigul ăsta polar în care nu-ţi vine să dai un câine afară, mai ales că o grămadă de lume încă boleşte sau îşi duce convalescenţa după gripa aceea nebună şi, cică, asasină, va mai veni primavera sau, fie şi mesagerul ei tradiţional, mărţişorul. De mărţişor ne arde nouă când nu ştim cum să ne mai încălzim, cu ce să ne mai îmbrăcăm ca să putem ieşi barem după o pâine şi când trena gripei, tusea invincibilă, nu se lasă domolită cu nimic? Şi totuşi, mesagerul primăverii a venit, înfruntând ca în basme toate aceste piedici malefice parcă inventate de vreo babă vrăjitoare ca să ne fie viaţa cât mai grea. A venit, adică, tradiţionalul, deja, târg deschis pe pietonalul Unirii de către Centrul de îndrumare a creaţiei (pe scurt!) în întâmpinarea zilei de 1 martie, cu oarece protocol inaugural, cu participarea unor persoane oficiale şi cu discursuri inaugurale care sfidau, pur si simplu, gerul năprasnic cu optimismul lor. Dar, mai ales, meştesugarii au fost de astă dată adevăraţii eroi ai evenimentului căci ei, cei care trudesc cu nespusă migală luni întregi la confecţionarea micilor opere de artă, au rezistat (fără haştag!) zile întregi, oferind celor doritori şi interesaţi creaţiile lor. Dintre acestea sunt, mai ales, mărţişoarele confecţionate manual după modele străvechi, din fire de mătase albă şi roşie, în fel de fel de forme şi îmbinări care nu se mai păstrează prin alte părţi, învinse fiind de invazia obiectelor industriale cu tot felul de iepuraşi şi ghiocei de metal strălucitor. Mici cât unghia unui copil, încât te miri cum de au putut fi realizate cu ochiul liber, ele amintesc de migala şi arta miniaturală a chinezilor de odinioară care scriau versuri pe boabe de orez. Dar adevărata lor performanţă, dincolo de arta şi migala confecţionării hand made (cum sună “pe afară” eticheta unui produs realizat manual), constă în reînvierea aproape miraculosă a modelelor străvechi cu totul dispărute prin alte părţi. Cei cărora le oferim sau trimitem aceste mărţişoare se uimesc de măiestria lor, iar cei mai vârstnici trăiesc nostalgia amintirilor din copilăria lor când le confecţionau în familie sau chiar la şcoală şi despre care credeau că au dispărut fără urmă. Dar cea mai mare bucurie şi surpriză o au cei din depărtările unde trăiesc azi atâţia români desţăraţi şi către care s-au grăbit bunicile rămase acasă să le stârnească dorul, trimiţându-le mărţişoare ca să afle şi nepoţii lor de pe acolo despre această tradiţie cu care să se poată ei mândri faţă de colegii lor din şcolile cu pretenţii europene, făcându-le “sâc, că voi nu aveţi aşa ceva de frumos!” Ei, şi se pare că această strădanie tenace a meştesugarilor de pe aici n-a rămas chiar fără efect căci, în afară de mândria copiilor români în faţa uimirii colegilor lor străini, mai circulă un zvon ce pare adevărat sau, dacă încă nu e, desigur că va fi, căci are toate temeiurile să fie; cică mărţişorul românesc a invins barierele internaţionale de frumos şi a fost admis ca formă de artă printre cele de mult omologate de UNESCO. Ca să vedeţi ce efect pot avea aceste mici opere de artă, vă informez ritos că eu am postat pe Facebook un mic ansamblu de asemenea mărţişoare autentice şi le-am trimis în dar tuturor prietenilor mei din această arie. Efectul a fost copleşitor: zeci, sute de Like-uri (adică “îmi place” pe româneşte!) zeci de distribuiri şi, mai ales, comentarii entuziaste şi uimiri neîncrezătoare că se mai fac azi asemenea obiecte ce păreau apuse în nostalgia amintirilor. M-am gândit să-i întreb pe şefii domeniului dacă nu-mi pot preschimba aceste semne de admiraţie cu celebrele BITCOIN-ori (monede virtuale), dar apoi mi-am zis că nu se cade să mă îmbogăţesc eu pe seama trudei meşteşugarilor aproape transformaţi în statui de gheaţă! Nu ştiu dacă pot îndrăzni să-mi exprim încă o impresie aducătoare de speranţă, căci de obicei, doar cele negative se admit şi fac rating, dar încerc totuşi, căci nu vreau să-mi pară rău mai târziu că n-am avut curaj să spun o vorbă bună dacă se cuvine. Este vorba de plăcuta surpriză pe care am avut-o aflând că noua doamnă prim-ministru, deşi de-abea intrată în biroul funcţiei, a găsit cu cale să înfrunte, şi ea ca şi meşteşugarii, gerul năprasnic şi să întreprindă o primă vizită peste Prut, la conaţionalii noştri de acolo, înarmată cu bune intenţii diplomatic exprimate, şi mai ales, foarte adecvate acestui an centenar. De altfel, această impresie, mărturisesc, suprinzătoare după corul antic al denigrărilor ce au întâmpinat-o la instalare, se referă şi la această – nebănuită până acum- fluenţă a discursului său în care se pot observa şi dexteritate diplomatică, dar şi semnele unei temeinice – şi rapide – informări şi strădanii de-a rezolva sistematic cât mai multe probleme. Şi, ceea ce mi s-a părut mai important, este impresia că ea s-ar număra printre puţinele persoane publice cărora chiar le pasă, omeneşte, şi de ceilalţi, nu numai de sine. Sper să nu mă înşel şi acesta să fie tot un semn de desprimăvărare ca şi cel al mărţişorului. Şi ca argument că rareori mă înşel, vă amintesc că încă de la primele succese timide ale Simonei Halep, am salutat-o cu entuziasm şi cu convingerea că ea va fi cea care să ne nutrească mândria naţională îndelung însetată. Dea Domnul ca şi de astă dată să mi se confirme optimismul căci ar fi în folosul tuturor!

se încarcă...
EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...