O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Unde te uiţi, ce asculţi, ce citeşti, dau năvală peste tine ştiri puhoi care vehiculează aceleaşi 3-4 nume de la vârful conducerii PSD, întotdeauna opuse preşedintelui, DNA şi diverselor instanţe de judecată, cel mai ades ÎCCJ. Foarte rar şi doar în addenda apare şi numele celuilalt corifeu al coaliţiei care guvernează, Călin Popescu Tăriceanu. Or, dacă numele lui Dragnea a apărut de multe ori în asociere cu diverse centre de putere – de la Kremlin, Tel Aviv şi Washington până la, mai nou, SRI-ul autohton – capitalizând întreaga aversiune populară pentru măsurile economice aiurite şi războiul cu justiţia, Tăriceanu a fost mereu trecut cu vederea. A fost catalogat drept dandy şi a intrat în folclor mai mult datorită numeroaselor sale căsătorii, isprăvilor moto sau declaraţilor hazlii. În realitate, personajul politic Tăriceanu are o istorie lungă, care începe imediat după revoluţie, el fiind unul dintre protagoniştii spargerii PNL istoric în tot felul de aripi, risipire care era să-i coste pe liberali însăşi propria lor existenţă. Lansarea în linia întâi a scenei politice de pe Dâmboviţa a însemnat şi lansarea în afaceri pentru fostul manechin şi asistent la Facultatea de Hidrotehnică. A devenit peste noapte ministru al industriilor şi comerţului, în Cabinetul Ciorbea, taman în perioada în care s-au pus temeliile marilor afaceri din energie. În acea perioadă, contractul de retehnologizare al Porţilor de Fier I a fost atribuit fără licitaţie de ministrul Tăriceanu unei firme Sulzer Hydro AG, care s-a transformat apoi în VA Tech Hydro şi a devenit cunoscută pe plan intern pentru contractele obţinute în domeniul energetic de patronul său, Bogdan Buzăianu. Acest a fost doar începutul. Fiindcă în plan personal, în acest mandat ministerial aproape anonim, Tăriceanu şi-a consolidat afacerile. Radio Contact, aflat atunci în proprietatea sa, a devenit o reţea care împânzea ţara, iar ATS, firma prin care Tăriceanu reprezenta Citroen în România, a prosperat până la a deveni furnizorul flotei auto al Poştei, caz niciodată investigat. Probabil o fi fost corect de la un capăt la altul. Perioada care a urmat, 2001-2005, în care PNL a activat fie susţinând în Parlament Guvernul minoritar al lui Adrian Năstase, fie făcând opoziţie în Alianţa DA, l-a plasat pe Tăriceanu în anonimat total. Fără iniţiative legislative, fără prezenţă publică şi la capătul căreia şi-a vândut reţeaua radio unui coleg de partid. Schimbarea la faţă, sau mai bine zis devoalarea adevăratei apartenenţe politice, s-a produs abia după 2005. Numit premier, în fruntea unui guvern care anunţa prin program măsuri eminamente de dreapta, Tăriceanu s-a conformat o vreme discursului liberal, până în momentul în care s-a plasat în opoziţie faţă de preşedintele de atunci, Traian Băsescu. Din acel moment, când a refuzat să demisioneze pentru a determina alegeri anticipate, Tăriceanu renunţă la brandul care îl consacrase şi rămâne în fruntea unui unui guvern minoritar PNL – UDMR, susţinut de PSD. În paralel, o serie de afaceri, care mai de care mai tulburi, aruncă umbre niciodată devoalate asupra starului politic (pseudo)liberal. În 2007, un dosar în care erau vizate grave prejudicii imobiliare aduse Poştei Române (iar Poşta!) se lasă cu condamnări pentru miniştrii Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy, premierul în funcţie scapă nevătămat. După numai un an, izbucneşte scandalul „Sterling”. În ultimele zile ale mandatului, mai precis în 12 noiembrie 2008, Guvernul Tăriceanu a emis Hotărârea nr. 1446 prin care petrolul şi gazele din jurul Insulei Şerpilor au fost concesionate firmei Midia Resources SRL, cu un capital social de doar 200 de lei, fără sucursale, fără administator, fără angajaţi şi cu cifră de afaceri zero în 2007. Astăzi, după 11 ani, aflăm că gazele vor merge în Ungaria. Nimic nu este întâmplător, nu-i aşa? De ce spun asta? Fiindcă au apărut nenumărate relatări, în presă ce-i drept, niciodată materializate în vreun dosar de urmărire care să fi ajuns la cunoştinţă publică, despre legături ale preşedintelui actual al Senatului cu diverşi reprezentanţi ai autorităţilor maghiare în România, între care şi un spion dovedit, Rudas Erno, expulzat din ţară pe vremea comuniştilor tocmai din această cauză. Astfel, devin explicabile tot felul de cedări neaşteptate către UDMR sau Ungaria ale autorităţilor române în mandatele Tăriceanu, de la reprezentarea simbolică a „Ţinutului secuiesc”, segregarea etnică a UMF Târgu Mureş şi până la cedarea averii Fundaţiei Gojdu, estimată la mai multe miliarde de euro, statului ungar. N-o să mai detaliez cum acelaşi Tăriceanu a făcut praf banii din privatizările mandatului său, cu aceeaşi schemă pe care a reînviat-o acum Dragnea (oare a cui o fi fost ideea?), respectiv un Fond Naţional de Dezvoltare. Am să spun însă, pentru că această ştire nu a făcut turul televiziunilor, că mai multe filiale PSD, PMP şi PNL au semnalat la centru faptul că Tăriceanu negociază deja, cu oricine se arată disponibil, o nouă majoritate parlamentară, în caz că Dragnea îşi pierde poziţia. Pun pariu că şeful Senatului va pica din nou în picioare. Şi atunci, mă întreb cine deţine cu adevărat puterea în acest tandem care a dus România de râpă în mai puţin de un an.

se încarcă...
EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...