Gata cu prefăcătoria

0

 

 

Până în 2007 am mimat economia liberă de piaţă, spoită cu ceva elemente de democraţie, un fel de capitalism cum ar veni – botezat „de cumetrie” de către chiar inventatorul său, Ion Iliescu – iar din 2007, după admiterea prematură şi evident nemeritată în grupul european dezvoltat, am maimuţărit cu talent cam toate instituţiile continentale, ba şi în plus, pe alea pe care ne-au pus ei să le înfiinţăm ca să accelereze procesul de integrare.

L-au accelerat? Da’ de unde! Rezistenţa proverbială a românilor a trimis în derizoriu şi ridicol şi ANI şi DNA şi DIICOT şi Justiţia, cu toate CSM-urile şi CCR-urile ei. Furturilor dovedite ale celor urmăriţi li s-au opus abuzurile dovedite ale instituţiilor coercitive şi de aici calea până la un compromis acceptabil pentru ambele părţi a fost foarte scurtă. „Zicem ca ei şi facem ca noi”, asta a fost deviza ultimilor 28 ani în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre. Aşa a fost şi pe vremea romanilor, a turcilor, a ruşilor şi a oricui a stăpânit vremelnic acest teritoriu. Şi din nou, ca de-a lungul întregii noastre istorii, s-a dovedit că, aşa cum Occidentul ar fi trebuit să ştie sau măcar să intuiască, aplicarea legilor o fac diriguitorii locali, indiferent de cine, unde şi de ce le-a scris.

Nu ştiu dacă trebuie sau nu să mă supăr fiindcă CCR a transmis Comisiei Europene că nu mai doreşte să fie implicată în discuţiile privind raportul MCV. La prima vedere, pare o decizie greu de înţeles, având în vedere că instituţia a fost lăudată în repetate rânduri în rapoartele Bruxelles-ului pentru modul în care a susţinut statul de drept. Este de drept şi că, de la numirea lui Valer Dorneanu în fruntea arbitrajului legislativ suprem al ţării, Curtea a cotit-o evident înspre decizii favorabile coaliţiei PSD-ALDE, mai ales în sprijinirea fruntaşilor coaliţiei de a scăpa de rigorile legii. La fel cum s-a întâmplat şi în privinţa aşa ziselor consultări cu vestita Comisie de la Veneţia în privinţa reformelor propuse pentru legile justiţiei. Ba că au fost trimise spre avizare, ba că nu au ajuns, până la urmă a ieşit la iveală că nu au fost trimise când şi de către cine trebuia, astfel încât preşedintele, singurul opozant real la modificările propuse, să fie pus în situaţia de a renunţa să le trimită el însuşi fiindcă termenul era depăşit.

Aşadar, gata cu mima, devenim pe faţă iliberali. După vizita lui Frans Timmermans la Bucureşti, Guvernul a informat mai multe instituţii, printre care şi CCR, că ridicarea MCV (mecanism de cooperare şi verificare, instituit special pentru România şi Bulgaria, tocmai datorită incapacităţii evidente a instituţiilor celor două ţări de a contrabalansa derapajele de la democraţie; realitatea a dovedit ulterior că nu erau derapaje, ci ditamai curbele) a devenit doar o problemă de timp. Ceea ce este cu totul fals. Dimpotrivă, vicepreşedintele CE Timmermans ne-a avertizat „să nu alergăm în direcţia opusă”, un mesaj clar, transmis în limbaj diplomatic. Adică să nu o luăm pe urmele Ungariei şi Poloniei. Ceea ce a devenit evident că facem şi vom continua să facem. Văzând că celor două ţări vecine nu li s-au tăiat fondurile de coeziune şi nici nu li s-a ridicat dreptul de vot în PE, cum Bruxelles-ul tot ameninţă, ai noştri au prins curaj. Adică dacă putem, atunci hai să le luăm banii, dar în rest să facem cum ne taie capul, că nu au ce să ne facă.

Surse guvernamentale susţin că Executivul se bazează pe faptul că România va prelua la începutul anului 2019 preşedinţia Consiliului UE, deci Comisia Europeană va fi presată să ne ridice MCV-ul. Numai că Bulgaria deţine în prezent şefia UE cu tot cu MCV. Nici magistraţii CCR, nici Ministerul Justiţiei nu au trimis legile Justiţiei, adoptate de majoritatea PSD-ALDE, Comisiei de la Veneţia, pretextul fiind de fiecare dată acelaşi: nu vrem evaluări politice, noi discutăm strict tehnic. Dar forul de la Veneţia analizează nu doar din perspectivă constituţională, ci mult mai amplu, dacă se respectă independenţa Justiţiei sau dacă nu e afectată eficienţa sistemului judiciar. O confirmă şi fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, care spune că nu este vorba de nicio angajare politică a CCR în aceste discuţii ci, dimpotrivă, de obligaţii legale asumate odată cu intrarea în UE şi care nu au nimic de-a face cu încălcarea vreunei suveranităţi, ci cu obligaţii asumate prin tratatele ratificate. Veşnica poveste, minţim de îngheaţă apele la interior (iată, au şi îngheţat), iar pe afară spunem ceea ce ştim că interlocutorii vor să audă.

Şi atunci, când afli cu stupefacţie că unii dintre fruntaşii intelectualităţii opozante la PSD-ALDE îi ridicau osanale lui Iliescu în 90 sau că preşedintele l-a făcut procuror general pe cel care i-a instrumentat un dosar penal cu ani în urmă, când realizezi că poziţia de forţă a grupului de infractori care decid soarta ţării cu greu mai poate fi zdruncinată, că de întors nici nu poate fi vorba, te întrebi dacă merită să-ţi consumi nervii şi energia în dezbateri politice.

Zilele trecute am participat la prezentarea în Satu Mare a unui roman de succes, lansat de „Monitorul de Botoşani” cu doi ani în urmă. Oameni destinşi, discuţii aprinse până târziu în noapte, pe teme de viaţă şi moarte. Niciun cuvânt despre politică. Fiindcă, dacă ştii ce şi cum ai de făcut, se poate trăi minunat ignorând aproape complet erorile pe care le facem cu toţii din patru în patru ani.

 

+0 -0
se încarcă...