O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ce spune ayatollahul PSD, Adrian Năstase, cel care – prin Fundaţia Titulescu, înfiinţată de el şi finanţată de stat, adică de către noi toţi, dar şi prin bătrânul fost ofiţer DIE Theodor Meleşcanu – girează politica externă a României în contradicţie totală cu preşedintele Johannis, a cărui atribuţie ar fi trebuit să fie? Că „UE este o entitate expirată, iar România ar trebui să privească spre Rusia şi China”. Nu zău!? Atunci de ce-şi trimit copiii la şcoli în Vest, de ce el şi protipendada politică se caută de sănătate numai în Occident, căruia îi folosesc băncile, maşinile, avioanele, monedele şi, în general, cam tot ce pot? De ce nu la Sankt Petersburg sau Beijing? Ce ticăloşie mai mare poate fi decât aceea de a încerca să transforme ţara în gubernie rusească, în care ei sunt deja oligarhi cu averile ilicite puse la adăpost, în timp ce pe noi ne trimit în sărăcie? Pe linia asta a subordonării politice faţă de Moscova, pe care PSD nici nu mai face eforturi să o ascundă, numai ce ne pomenim cum coana Viorica se stropşeşte aşa deodată la Bruxelles-ul care-a hrănit-o boiereşte până mai acum vreo două luni, în legătură cu un document vechi de câţiva ani, prin care Comisia Europeană avea „tupeul” să se intereseze de stadiul în justiţie al unor dosare anti-corupţie. Noi fiind sub incidenţa MCV şi atunci şi acum. Coana Mare dă peste cap agenda guvernamentală la ordinul stăpânilor ei (care au înţeles că nu mai merge cu Soros şi cu multinaţionalele şi că trebuie inventat urgent un nou „duşman” din cauza căruia nu pot guverna) şi se sufocă de indignare faţă de un document despre care, în calitate de europarlamentar, ar fi trebuit să aibă cunoştinţă încă de la emiterea sa, dacă ar fi interesat-o şi altceva în afară de meniul de la cantina instituţiei. Şi, ca să fie ridicolul desăvârşit, a mai şi ticluit un fel de răspuns războinic pe româneşte şi moale pe bruxeleză, cum au făcut mai toate guvernele care s-au dat ulii în faţa alegătorilor proprii şi găini moarte prin capitalele lumii. Prost moment şi dezastruoasă tactică – pentru ţară, prin consecinţele ei – şi-au ales corifeii coaliţiei de guvernare, prin gestul CCR de zilele trecute şi atacul de acum, trâmbiţat prin goarna de la Palatul Victoria, asupra MCV. Au crezut că pot să maimuţărească Grupul de la Vişegrad ignorând, în habarnismul lor geopolitic, că ţările acelui grup au cu totul alt statut în vechea Europă şi că, oricât de cocoşi ne-am da noi, nu vom putea doborî cutume care s-au cimentat vreme de sute de ani în relaţiile interstatale de pe bătrânul continent. Prost, fiindcă dacă în cazurile Austriei, odată cu ascensiunea extremei drepte din anii 2000, Ungariei, Poloniei, Cehiei şi Slovaciei, odată cu instaurarea regimurilor iliberale de inspiraţie moscovită, li s-au formulat doar mustrări şi ameninţări voalate, în cazul nostru şi al bulgarilor – a căror admitere în UE este şi acum regretată în câteva capitale importante – activarea punctului 7 din Tratatul de la Lisabona (ridicarea dreptului de vot) s-ar produce fără prea multă pierdere de vreme şi, foarte probabil, fără perturbarea activităţii în Parlamentul European. Prost, fiindcă CE tocmai anunţă că vrea să introducă în propunerile privind structurarea bugetului UE după anul 2020 obligaţia ca statele membre să aibă „sisteme judiciare funcţionale şi independente”. Ideea a fost susţinută de comisarii UE în cursul unei şedinţe desfăşurate săptămâna trecută şi va fi prezentată în cadrul planurilor Bruxelles-ului de structurare a viitorului buget. Toţi marii contributori la bugetul UE susţin introducerea unor condiţii mai dure pentru beneficiarii de fonduri comunitare. Nu-i localitate în România care nu-şi fi făcut pe fondurile europene măcar o canalizare, un drum, o aducţiune sau o modernizare. Toată ţărănimea română respiră, la limită ce-i drept dar respiră, cu ajutorul subvenţiilor agricole europene. Mii de firme şi de ONG-uri reuşesc să iasă din iarbă verde doar cu ajutorul granturilor europene. Dacă pierdem aceşti bani, în 2-3 ani ajungem mai rău ca în anii 90 şi fără vreo şansă de redresare. Prost, fiindcă în aceste luni se reîmparte influenţa marilor puteri în lume. Nu sunt vorbe mari, asta se întâmplă acum. Negocierile se poartă asupra capacităţii super-puterilor de a-şi asigura şi exercita pe un termen rezonabil de lung controlul asupra unor zone limitrofe care dau acces spre zona centrală de interes a fiecăreia dintre ele. Umflate sau nu, oricum nu contează, rezultatele alegerilor din Rusia opun Occidentului ezitant şi divizat un Putin întărit de susţinere internă şi de alianţele pe care şi le-a creat în Orientul Mijlociu, în special pe axa Ankara-Teheran, în care Siria a devenit o găluşcă numai bună de înghiţit pe nemestecate. Un Putin care, ajutat serios de distanţarea prin care regimurile iliberale din Est au slăbit coeziunea UE, îşi poate permite să ridice tonul sau să fie ironic în faţa liderilor Americii şi Europei, doborâţi mai degrabă de interminabile probleme interne decât de ameninţarea economică sau armată a unor alianţe pe care până mai ieri le priveau de sus. În acest context, Dragnea, Tăriceanu şi ceilalţi ai lor probează că nu înţeleg la ce pericole ne expun. Oamenii care nu înţeleg, nu pot realiza, consecinţele faptelor lor sunt categorisiţi din punct de vedere social ca iresponsabili. Şi, în cele mai multe dintre cazuri, asta nu mai este de puşcărie ci de-a dreptul de balamuc.

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...