O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Demult se tot vorbește în România despre un proiect de țară. Ultimul a vorbit despre așa ceva Liviu Dragnea la celebrul congres cu miros de comunism al PSD. Proiectul său e cam megalomanic și prevede lapte și miere, plus un viitor luminos pentru România. Doar că mult mai târziu, prin 2040, nu ne-a spus ziua și nici dacă dimineața sau după amiază, ca să știm cum ne programăm activitățile. Și președintele Iohannis a anunțat că lucrează la un proiect de țară acum ceva vreme, dar cum el e mai lent, așa, probabil va fi gata proiectul dacă mai câștigă un mandat prezidențial. Politici convergente comune și transpartinice sunt absolut necesare. Dar nu se va întâmpla așa ceva la noi, cu o societate extrem de polarizată, unde avem doar alb și negru, iar membrii partidelor politice se urăsc cu patimă. Un set de politici comune presupune ca cineva să se așeze la masa tratativelor și să discute. Eu nu prea am văzut mulți oameni în România deschiși la dialog cu tabăra adversă, diferențele sunt ireconciliabile. Pesediștii vor să își impună punctele de vedere, care nu au nici o legătură cu dezvoltarea țării, știm asta. Liberalii vor să îi bulească pe pesediști și să ajungă ei la butoane. Iar cei de pe margine sau actorii politici mai neimportanți nu sunt, efectiv, băgați în seamă. Un al doilea motiv din cauza căruia nu avem un proiect de țară, la fel de important, este strâns legat tot de viața politică. Se presupune că un asemenea proiect este respectat ani de zile, de toate partidele. Și aici apare problema, dușmanul politic se poate lăuda cu realizările altora. Așa că mai bine nu facem deloc, după metoda să ne bucurăm că moare și capra vecinului. Datorită acestui aspect România nu are proiecte. Nici un fel de proiecte care durează mai mult de patru ani de zile. Legea pământului e simplă. Dacă cel care anunță demararea unei investiții nu e același cu cel care taie panglica la inaugurare, nu se face. De aia facem doar bucățele de autostradă, renovări de spitale și nu spitale noi, modernizări de obiective și nu investiții serioase. Ca să fie gata în patru ani. Bun, și ce facem în situația asta, veți spune. Putem face un miniplan de țară, care nu necesită decât acceptul partidelor. Iar asta e cel mai greu. Am avea nevoie, în primul rând, de specialiști puși pe funcții de conducere în urma unui concurs adevărat, nu plantați în scaun de partid. Și care să nu se schimbe odată la patru ani, prin acestă metodă Romînia și-a pierdut orice abilitate administrativă. Haideți să ne gândim la un salariu de director, ministru, 2500-3000 de euro lunar, să zicem. Apoi să ne interesăm de un șef din sectorul privat cu același salariu. Mergeți la acel om din privat și întrebați-l orice, absolut orice din meseria lui. Și vedeți ce și cum vă răspunde. Știm cu toți de diferența asta uriașă, dar meritocrația tot nu prea este iubită. Însă e singura soluție să ieșim din mocirla în care trăim, dirijați de membri de partid. Chiar mai greu decât această schimbare majoră ar fi lupta pentru o lege a educației modernă, care nu se schimbă anual, plus investiții masive în învățământ. Pentru a avea acei specialiști de care pomeneam. Va fi greu, pentru că prostia luptă, prin toate mijloacele, vrea conservare, nu oameni deștepți. Apoi mai sunt necesare niște chestii mai simple. Cum ar fi o stabilitate legislativă, în special în domeniul financiar. Deocamdată, remarcabilul premier Viorica Dăncilă a modificat de patru ori Codul fiscal în două luni. În plus ar fi nevoie de o intervenție minimă a statului în economie. Pentru că statul român este un foarte prost administrator și nu se pricepe să sprijine sectorul privat. Nu mai știu ce președinte american, Reagan parcă, spunea că: ”dacă vezi doi tipi în costum care vin și zic salut, suntem de la guvern și vrem să te ajutăm, înseamnă că trebuie să fugi.” Țările cu economii performante și-au dat seama că trebuie să îi sprijine pe cei din sectorul privat sau măcar să îi lase în pace. Acestă a doua soluție s-ar potrivi la noi, pentru început. Chestiile astea banale și de bun simț, implică dispariția recompenselor pentru membrii de partid, de aia nu vor fi puse în aplicare. Păcat, că am avea o țară ca o floare. Așa că, deocamdată, proiectul de țară se limitează acum la următoarele luni. Deoarece guvernul Dăncilă are probleme stringente, execuția bugetară arată o gaură tare mare, cam la fel ca în anii de criză 2009-2010 și nu prea știe nimeni cum să o acopere. Ca să fie un pic mai limpede, anul trecut, la sfârșitul lui februarie, bugetul avea un plus de vreo 85 de milioane de euro. Acum avem un minus de aproape 1,2 miliarde de euro.

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...