O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Virgil COSMA jurnalist

 

O cercetare socială, publicată ieri de Europa FM, relevă câteva aspecte care merită atenţie. Fără a fi surprinzătoare, rezultatele cercetării au meritul de a transforma în cifre reale multe aserţiuni care, până acum, erau considerate a fi fost simple speculaţii de presă. Între toate, se detaşează procentul uriaş – de 83% – de neîncredere în Justiţie. Mai concret, întrebarea este formulată uşor diferit: credeţi că justiţia din România este influenţată de factorul politic? Răspunsul afirmativ aproape unanim arată însă că foarte puţini mai cred în dreptatea pe care o împart judecătorii în ţara noastră. Asta nu este ceva grav, ci o catastrofă.

Desigur, neîncrederea vine din direcţii opuse. Unii, susţinători ai puterii, o pun pe seama cercetărilor şi condamnărilor la care sunt supuşi fruntaşii coaliţiei de guvernare, influenţate – ce este drept, trebuie să recunoaştem – de unele greşeli şi chiar abuzuri. Ceilalţi, susţinătorii statului de drept, o pun pe seama valurilor de achitări care au început să curgă după ce şefia Curţii Constituţionale a fost prelaută de un politruc pesedist, iar instituţia s-a întors pe faţă împotriva reglementărilor şi a magistraţilor care instrumentează lupta anticorupţie. În afară de aceste două percepţii, popularizate mai ales la televiziuni, mai este o percepţie, necuantificată încă. Este aceea a simplilor căuzaşi. De când ţara este în criză acută de lichidităţi – nu mai menţionez cauzele, se întâmplă de 18 luni şi ştie toată lumea de ce – se simte o puternică revenire la curentul etatist din anii 90.

Mai concret, nu mai câştigă aproape nimeni procesele cu statul, în toate formele lui – ANAF, Poliţie, administraţii locale – şi nici cu băncile. Adică ai dreptate, n-ai dreptate, pierzi procesul şi rămâi şi cu garanţiile şi taxele de timbru nerecuperate. Relativa deschidere din anii 2014-2016, când au apărut pe ici pe colo sentinţe spectaculoase împotriva statului sau a băncilor, s-a stins ca un foc de paie. În plus, procesele mărunte (fiindcă niciun om obişnuit nu este clientul DNA) ţin tot şapte ani şi sunt grevate şi acum de corupţia măruntă, ca pe vremuri. Aşadar, nici un motiv de creştere a încrederii nici de aici. Concluzia generală este că atacurile furibunde asupra Justiţiei, orchestrate de grupul infracţional care conduce ţara pe faţă sau din umbră, departe de a o fi curăţit de abuzuri, cum pretind atacatorii, au şubrezit puternic acest pilon al statului. Şi implicit întregul stat. România este astăzi cu mult mai slabă, instituţional, decât acum doi ani.

Cine formează acest grup? Fiindcă vârfurile vizibile sunt doar Dragnea şi, tot mai des, Tăriceanu. Ultimul s-a şi lansat recent, la întâlnirea cu şefii senatelor din Europa, la Bucureşti, într-un nou atac în care nu face decât să încerce să-şi „internaţionalizeze” cauza, altfel extrem de personală. Masa de bază o formează însă nenumăraţii primari, preşedinţi de consilii judeţene, şefi ai agenţiilor guvernamentale, membri ai administraţiilor locale şi ai guvernului aflaţi în diferite stadii de judecată. Iar în spatele lor, cu banii şi logistica sunt „greii” condamnaţi deja, Voiculescu, Ghiţă şi ceilalţi. Infractori care nu numai că nu s-au reeducat în cursul încarcerării sau fugii peste hotare, ci acţionează cu o sete de răzbunare insaţiabilă.

Celelalte rezultate ale cercetării sociale menţionate la început sunt mai puţin relevante, fiind oarecum unilaterale, ca punct de plecare. Întrebările se referă la oportunitatea organizării unui referendum referitor la independenţa justiţiei (cine ar răspunde „nu”?) şi la cine ar trebui să numească procurorii şefi. La cea din urmă întrebare m-am simţit uşor stânjenit (răspunsuri: Ministerul Justiţiei 17%, Guvernul 5%, CSM 22%, Preşedinţia 35%, restul nu ştiu). De ce? Fiindcă şi acum, după atâtea dezamăgiri, mi se pare că oamenii sunt fie dezinteresaţi fie lipsiţi de perspectivă. Astăzi, fiindcă Iohannis pare să fie singurul aliat al CSM în faţa atacurilor infractorilor, majoritatea îl sprijină. Dar dacă va urma un preşedinte pesedist, care va schimba ce şi cum vrea, ce vor mai spune, ies iar pe străzi? Aşa au făcut şi Iliescu şi Năstase, fiecare la vremea lui. Şi-au dresat constituţii pentru uz personal şi ce a ieşit? Un dezastru, ale cărui consecinţe le suportăm şi acum, ca urmare a ambiguităţilor strecurate înadins în actul fundamental al ţării.
Se apropie un nou termen al anunţării sentinţei lui Dragnea, joia care urmează. Cum Iohannis a găsit metode să tergiverseze destituirea şefei DNA şi să evite în acest fel ultimatumul şefului PSD, Dragnea scoate arma finală: suspendarea preşedintelui. Va continua Iohannis lupta sau nu? Pentru el personal, varianta abandonului este mult mai convenabilă, fiindcă are în faţă perspectiva de a fi numit curând în fruntea Consiliului Europei. Va putea să spună ulterior că a făcut tot ceea ce un singur om, putea să facă. În rest, vine Tăriceanu, schimbă toţi procurorii şefi, dă drumul la legile antijustiţie, graţiază, face ce vrea o lună. Şi gata, peste ţară se va lăsa liniştea finală. Fiindcă întreaga aşa zisă dezbatere care a acoperit până la saturaţie tot spectrul mediatic românesc din ultimele 18 luni, nu are vreo legătură cu justiţia, cu economia şi nici cu vreun alt aspect al vieţii din ţară, ci se circumscrie unui singur subiect: scapă Dragnea şi restul găştii de închisoare sau nu.

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...