O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Marius ILINCARU editor

Din capul locului ţin să fac nişte precizări.
1. Simona Halep este vârful de lance al sportului românesc. Performanţele reuşite de ea în ultimii ani vor fi greu de egalat de altcineva. La acest moment, alături de ea mai sunt Cristina Neagu şi Loredana Toma. Doar cu atât se poate lăuda sportul românesc în probele individuale.
2. Toţi cei care au încercat să fure din aura Simonei Halep sunt josnici.
3. În viitorul apropiat, Simona Halep va mai aduce multe bucurii similare cu cea de la Roland Garros, care nu se poate compara decât cu marile victorii ale „Generaţiei de Aur” ce au scos românii pe străzi.
Dar, pentru că există şi un mare dar, ceea ce se întâmplă după publicarea nefericitei caricaturi din Charlie Hebdo întrece orice imaginaţie. Da, au un umor deplasat, fără sare şi piper şi uneori chiar macabru. Toată lumea o ştie, dar asta nu trebuie să ne transforme în „talibani”, în oameni lipsiţi de raţiune. Putem să nu gustăm caricatura, să nu o luăm în considerare, dar să nu reacţionăm precum militanţii Statului Islamic, pentru că acea nefericită caricatură reprezintă viziunea autorului şi a revistei care şi-a asumat-o.
În urmă cu trei ani, când a avut loc atacul de la Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, aproape toată România „era Charlie”. Majoritatea şi-au postat pe paginile de socializare mesaje de sprijin, steaguri ale Franţei în bernă şi condamnau atacurile islamiştilor radicali. Atunci, prea puţini şi-au pus problema că umorul lor era deplasat, că musulmanii s-au simţit rău ofensaţi de caricaturile duse la extrem în care era ridiculizat Mahomed şi chiar, de multe ori, era batjocorită religia islamică. Atunci nu ne deranja, pentru că nu eram noi vizaţi, dar acum, când e vorba de unul de-ai noştri, ne radicalizăm mai ceva ca ISIS. Norocul celor de la Charlie Hebdo este că suntem o naţie laşă, că altminteri se găseau vreo doi care să le pună bomba în sediu.
Percepţia românilor în Franţa nu e tocmai una pozitivă. Uităm uşor titlurile din presa franceză din 1994, când România făcea spectacol la World Cup: „Hagi şi şatra lui din Carpaţi scriu istorie la Mondiale”. Sau afişul de la meciul amical al „Generaţiei de Aur” din 2002 de la Paris, pe care apăreau câţiva jucători de-ai lor, dar şi un violonist ambulant, care cântă în faţa unei biserici. Sau afişul postat de Societatea Naţională a Căilor Ferate (SNCF) în 2010, care îi avertiza pe francezi „să fie foarte vigilenţi” faţă de cetăţenii români şi să fie atenţi la bagaje.
Imaginea noastră, ca naţiune, am stricat-o în anii când cerşetorii au invadat Parisul. Când avioane întregi de minoritari romi erau trimise în România şi, deşi aceştia primiseră compensaţii materiale, în câteva săptămâni erau din nou pe bulevardele metropolelor franceze sau la periferii unde ridicau tabere de corturi. Aceste imagini, dure pentru francezul de rând, au şters cu buretele tot ce au reprezentat pentru cultura universală un Constantin Brâncuşi, un Emil Cioran, un Eugène Ionesco, un Gheorghe Pănculescu sau un George Enescu. Dar asta nu ne-a deranjat, pentru că ei trebuiau să suporte tot.
Realitatea e că nu toată lumea trebuie să fie fan Simona Halep, dar toţi trebuie să respectăm opiniile celorlalţi. Să nu uităm că după finala câştigată de la Roland Garros, Simona Halep a fost pur şi simplu desfiinţată de Radu Banciu, dar împotriva acestuia nu am mai văzut atâtea valuri de ură ca împotriva celor la Charlie Hebdo.
Liberul arbitru şi libertatea de opinie ar trebui să fie sfinte pentru un popor care abia a ieşit de sub o dictatură odioasă, dar din păcate se pare că nu sunt. Fie că avem dreptate sau nu, ne place să ne impunem punctele de vedere fără a-l asculta şi pe cel de alături. De aceea, chiar dacă are o politică editorială dusă la extrem, Charlie Hebdo este un bastion al libertăţii. Şi, din acest motiv, mi se pare firesc, acum, să spun: „Je suis Charlie”.

se încarcă...
EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...