– Ciprian MITOCEANU
scriitor
Cu ani în urmă guvernanţii au decis să ia măsuri ferme pentru combaterea infracţiunilor. Şi, spre deosebire de ziua de azi când infractorii sunt trataţi de parcă ar fi specie ocrotită de lege, atunci chiar s-au luat măsuri. Recidiviştii nu puteau primi mai puţin de trei ani de închisoare. O prevedere legală ce a cam dat peste cap planurile unei anumite categorii de infractori.
E ştiut că în România a existat – şi există, din păcate – infractori pentru care puşcăria este mai degrabă un soi de hotel pentru sezonul rece decât o instituţie de reeducare. Hoţi şi borfaşi mărunţi îşi făceau de cap în timpul sezonului cald. Însă cum venea frigul, cum comiteau o boacănă pentru care pedeapsa era de vreo trei-patru luni. Dacă poliţiştii nu erau suficient de inspiraţi să-i identifice, infractorii se autodenunţau şi cu ocazia asta mai câştigau ceva puncte în faţa fraierilor care credeau cu naivitate că există şansă de îndreptare pentru respectivii. Judecătorii, ştiind bine cu cine au de-a face, le semnau actele de cazare pentru iarnă. Căldurică, masă asigurată, asistenţă medicală… Fraierii cinstiţi se luptau cu nămeţii să ajungă la timp la serviciu în timp ce şmecherii profitau de clemenţa legislativă.
Însă treaba cu premiul de minim trei ani pentru recidivişti le-a cam stricat multora socotelile, mai ales că se apropia iarna şi oamenii îşi făcuseră planuri serioase. Dacă aveai antecedente, infracţiunea pentru care până atunci primeai trei-patru luni de puşcărie îţi putea aduce chiar şi cinci ani. Minima era oricum de trei. Jale mare printre cei arestaţi. Reporterii unui post de radio au stat de vorbă cu cei din arestul poliţiei şi au avut ce da pe post. Nemulţumire cât cuprinde. „Păi dacă ştiam eu că primesc minim trei ani mai furam eu găinile alea? Când am furat ştiam că risc doar trei luni…”
Evident, nu era vorba de declaraţiile unor oameni afectaţi de pocăinţă; introducerea unui surplus de pedeapsă pentru recidivişti nu a dus la scăderea infracţionalităţii în perioada ce a urmat. Dar oamenii cereau să fie judecaţi după legea existentă în momentul când au săvârşit faptele. Şi li s-a făcut pe plac.
În momentul de faţă guvernanţii se dau de ceasul morţii pentru a schimba Codul de procedură penală. Şi nu oricum, ci prin Ordonanţă de Urgenţă. Asta pentru că cineva are nevoie urgentă de albire pentru a-şi continua cariera politică. Nu e vorba doar de Liviu Dragnea; sunt o mulţime de aleşi ce au nevoie urgentă de o legislaţie care să-i scape de coşmarul dosarelor. Care oricum nu prea duc la condamnări cu executare, dar se ştie că pentru a obţine achitare sau condamnare cu suspendare trebuie să cotizezi şi teama lor cea mai mare nu e puşcăria, ci posibilitatea de a rămâne lefteri.
Nu pricep de ce e nevoie de astfel de modificări legislative ce riscă să ne arunce afară din Europa şi la modul oficial – noi oricum suntem în afara Europei civilizate doar că nu vrem să recunoaştem – în condiţiile în care e firesc ca orice infractor să fie judecat după legea existentă în momentul în care a comis fapta. Ştiu că juriştii şi avocaţii nu vor fi de acord cu aşa ceva şi vor invoca tot felul de articole de lege conform cărora acuzatul trebuie să beneficieze de legislaţia mai favorabilă, dar de ce să fie aşa? De ce infractorii să fie trataţi cu mai multă consideraţie decât victimele? Statul a apărut pentru a-i apăra pe cetăţenii de bună credinţă sau pe cei certaţi cu legea?
E firesc ca fiecare individ ce comite o fărădelege să fie judecat pe baza legislaţiei aflate în vigoare în momentul comiterii faptei. Asta pentru că atunci când a comis infracţiunea ştia foarte bine ce riscă. Şi e normal să fie „premiat” ca atare. De ce să beneficieze de modificările legislative favorabile mai ales când acestea sunt făcute cu dedicaţie? Trebuie să primeşti exact ceea ce ţi se cuvenea atunci când ai hotărât să te abaţi de la calea permisă de lege, nu să fii scos basma curată prin Ordonanţă de Urgenţă. Precedente au existat; ce-i drept acestea erau favorabile acelor borfaşi mărunţi pentru care puşcăria era refugiu pentru iarnă, dar de ce nu s-ar aplica şi atunci când nu e loc de favoritisme? De ce să primeze drepturile infractorilor şi nu cele ale cetăţenilor ce trebuie protejaţi de cei care au ales fărădelegea ca mod de viaţă? De ce atâta haos pe legile justiţiei cât timp răspunsul la o anume întrebare e cât se poate de clar. Da, a existat abuz în serviciu. Două angajate la stat au fost plătite pentru a lucra pentru partid. La ordinul cui? Normal, cineva a dat ordine clare, nu au acţionat directorii chiar de capul lor. Cine anume? Toate firele duc către un singur nume.
Să ne folosim de ce avem şi să nu modificăm legislaţia doar de dragul câtorva oameni. Care au riscat o anume pedeapsă când şi-au făcut mendrele, iar acum vor Ordonanţe cu dedicaţie.
