O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Virgil COSMA
– jurnalist

 An de an avem inundaţii catastrofale. Cu victime omeneşti, cu case, autoturisme şi utilaje luate de-a valma de ape.

A devenit un loc comun, în presă şi pe Internet, să fie arătaţi mereu aceiaşi trei-patru beţivani care sprijină uşa crâşmei, în apă până la genunchi dar cu berea în mână, în timp ce pompierii şi jandarmii le decolmatează şanţurile pline de noroi. A devenit şlagăr naţional şi veşnica acuză adusă localnicilor: „aţi fost complici la tăierea pădurilor, de aia vin apele peste voi, acuma răbdaţi”. Ultima şi cea mai macabră glumă în materie, că la băşcălie nu ne întrece nimeni, este: „ştiţi pentru ce-s găleţile acelea roşii pe care le-aţi primit în campania electorală? Ca să scoateţi apa din casă cu ele!”

În parte, aceste învinovăţiri sunt justificate, chiar cu dovezi foto şi video, dar nu sunt nici pe departe cauza producerii lor. Sigur, stihiile naturii nu pot fi zăgăzuite cu tehnologiile pe care le avem acum la îndemână, dar efectele lor ar putea fi mult diminuate dacă ţara nu ar fi ar avea de înfruntat urgii cu mult mai distrugătoare: corupţia şi disoluţia autorităţii statale.

Cu excepţia marilor lucrări regionale (care, în fapt, mai există doar pe hârtie, pierdute prin arhivele a tot felul de ministere) şi a celor care însoţesc drumurile naţionale, lucrările de interes local, captări de pe versanţi şi micro-baraje pentru amortizarea undelor de viitură, canale şi cămine de captare a torenţilor, îndiguiri, gabioane, sprijiniri de mal şi multe altele sunt apanajul autorităţilor locale. Da, primarii, consilierii locali şi cei judeţeni, aparatul de specialitate al Consilului Judeţean, descentralizatele locale sunt cele care ar trebui să se ocupe de aceste lucrări. Să prevadă în buget proiectarea lor, să se lupte pentru includerea lor în bugetul judeţului, să bată cu pumnul în masa guvernanţilor în apărarea intereselor celor pe care îi reprezintă. Se întâmplă aşa?

Nici vorbă. La Bucureşti se merge cu spinarea încovoiată şi cu portbagajele pline de daruri, la cerşit milă şi, eventual, un post pentru odrasla emisarului.

Şi când, în urma distrugerilor deja constatate, ies la iveală planurile pentru amenajări teritoriale de pe vremea comuniştilor şi sunt aprobate cu chiu cu vai ceva lucrări, începe imediat sifonarea banilor. Prima dată cu celebrele studii de fezabilitate. Copiate fără ruşine de la un an la altul, transmise din tată-n fiu în firmele de consultanţă aciuate pe lângă toate stăpânirile post-decembriste, şomoioagele acelea de hârtii inutile înghit primele milioane înainte de-a fi apucat inginerii de specialitate să afle măcar despre ce este vorba. După care îşi intră în rol instituţiile statului, căpuşate de nepotism, relaţii de partid şi personale. În majoritatea judeţelor, administraţiile bazinale locale şi agenţiile de îmbunătăţiri funciare fac de toate, mai puţin partea de amenajări ale cursurilor de apă şi cea de îmbunătăţiri funciare. Rar, mai proiectează câte ceva şi, dacă se aprobă, concesionează lucrarea.

De cele mai multe ori unui fost angajat, care între timp şi-a tras firmă de „îmbunătăţiri funciare”. După ce dă şpaga de rigoare la partid şi la şefii descentralizatei, drept mulţumire că i s-a acordat lucrarea, o execută de mântuială, că trebuie să-şi scoată omul pârleala şi să-i iasă şi de-o maşinuţă aşa, mai sportivă, pentru tăntălăul de fecior care tocmai i-a picat la bacalaureat. Asta chiar s-a întâmplat într-un judeţ din centrul ţării. Într-alt judeţ, în care lucrările de apărare împotriva inundaţiilor trenează de ani de zile „din lipsă de fonduri”, Administraţia Bazinală a apelor a ridicat o splendoare de hotel, cu zeci de camere, lac artificial şi alte accesorii. „Hai mă, că au sute de angajaţi, care muncesc din greu la draglină şi buldozer, în arşiţă sau ploaie, merită şi ei un concediu”. Da’ de unde! Este cu circuit închis, doar pentru şefi, cu precădere pentru cei din capitală, de la Compania Naţională a Apelor şi din minister.

Autorităţile locale s-au obişnuit să stea cu degetul arătător întins către guvern, afirmând că nu pot face nimic, din lipsă de fonduri. La rândul lor, guvernanţii stârnesc mânie. Şi când se duc în zonele calamitate – de la Tăriceanu, Băsescu, Ponta în cizme de cauciuc sau Udrea cu pantofii ei „stileto” – şi când nu se duc. Când s-au dus, au fost acuzaţi pe bună dreptate de simple exerciţii de imagine. Nimic din ceea ce au făcut după producerea calamităţilor nu a arătat că ar fi dispuşi să facă ceva pentru prevenirea unor asemenea evenimente în viitor. Ajutoarele din veşnicul fond de rezervă, aflat la dispoziţia premierului, au fost de fiecare dată crunt dijmuite de către şmecherii şi apropiaţii autorităţilor locale. Iar atunci când au ajuns la sinistraţi a fost fie prea târziu, fie degeaba.

Când nu s-au dus la sinistraţi, ca cei de acum, a sărit în ochii tuturor că sunt preocupaţi de cu totul altceva. Parlamentul actual a fixat o şedinţă extraordinară, în afara sesiunii obişnuite. Pentru ce credeţi? Pentru creşterea inflaţiei, căderea leului sau pentru prevenirea unor noi catastrofe naturale?

Nici vorbă, ci pentru modificarea codurilor penal şi de procedură penală. Disoluţia autorităţii de stat, provocată de aceste modificări, se va accentua, iar furturile din banul public vor prolifera. Aşadar, inundaţiile din anii viitori vor produce pagube şi mai mari.

 

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...