O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Virgil COSMA
jurnalist

România a intrat în secolul XXI cu modele culturale aproape medievale, cu un decalaj scandalos între instituţiile moderne adoptate şi fondul uman cu mentalitate feudală al celor chemaţi să le umple. Noi nu am finalizat nici acum procesul de modernizare început la mijlocul secolului XIX, astfel încât structura de rezistenţă a societăţii este tot piramida clientelară, ca pe vremea regimului fanariot, în care fiecare nivel depinde de cel superior şi stoarce cât poate de la cel inferior. Armonizarea între cei care înţeleg cerinţele democraţiei contemporane şi cei care le mimează merge greu, încărcată de ură şi duşmănie, de neputinţă în faţa numărului copleşitor, pentru unii, de frustrări de tot felul, pentru cealaltă parte.
Prin această prismă, faptul că majoritatea copleşitoare a guvernanţilor şi şefilor organelor de coerciţie ale statului provine din zonele cele mai sărace, cu cei mai mulţi asistaţi social, cu ratele cele mai mari de abandon şcolar şi de nepromovare a examenelor, cu cele mai ridicole fabrici de diplome, cu cele mai slabe rezultate economice, dar cu cele mai solide piramide structurate pe model mafiot, nu este deloc întâmplător. Ei sunt reprezentanţii legitimi ai celor pentru care meritocraţia, munca aplicată în orice domeniu de activitate şi responsabilitatea sunt modele pe care nu le înţeleg. Cer efort, dedicaţie şi stăruinţă. Pentru ce, dacă toate astea pot fi înlocuite, pentru cei care nu au avut norocul să se nască în mijlocul unui clan puternic, cu o simplă şpagă? Adică reprezintă aproximativ jumătate din populaţia rămasă între graniţele ţării. Aidoma cu anii 1947-1952, când gardienii şi torţionarii elitei intelectuale româneşti au fost culeşi cam din aceleaşi medii şi pe aceleaşi criterii.
Mai are rost să ne întrebăm cine a câştigat şi cine a pierdut după bătălia din 10 august, din centrul capitalei? Nu ştim dacă puterea aproape militarizată din România, după acapararea DGIPI şi a Jandarmeriei, şi-a atins scopurile sau dacă protestatarii paşnici, dar bătuţi, gazaţi şi umiliţi, au reuşit să evite o catastrofă şi mai mare pentru ţară. Ce ştim însă, iar pentru asta nu e nevoie de niciun comunicat al procuraturii, este că reprimarea violentă a manifestaţiei a fost premeditată şi organizată de putere. Care a avut timp suficient să pregătească o strategie de compromitere şi deturnare a protestului, bazându-se pe consilieri plătiţi, experţi în diversiune şi represiune, aduşi probabil din ţări cu tradiţie în zdrobirea oricăror forme de opoziţie. Şi mai ştim acum, cu certitudine, că tentativa lui Dragnea de a deveni un Erdogan local, prin înscenarea unei aşa zise lovituri de stat a opoziţiei, a eşuat.
Ce a urmat acelei bătălii este o campanie masivă de manipulare, dusă de autorităţi, lansată prin purtători de mesaj de mâna a doua din coaliţia la putere şi prin canalele mediatice de spălare pe creier în masă care deservesc pe bani mulţi puterea. Se relativizează responsabilităţile directe ale forţelor de represiune, se inventează protestatari violenţi, dovediţi ulterior că năimiţi ai organizatorilor, ies la iveală amănunte dezgustătoare ale premeditării, cum ar fi ascunderea numerelor de identificare ale jandarmilor. Vedem că toţi responsabilii direcţi ai represiunii, politici şi militari, se ascund în spatele unui zid imens de minciuni, uşor de demontat cu ajutorul miilor de filmări de la faţa locului. Cel mai probabil ca această tăcere să fie semnul unui eşec al strategiei iniţiale şi al unei regrupări necesare după haosul provocat de incompetenţa, brutalitatea şi ura jandarmilor şi a marionetelor din MAI.
PSD face asta de 28 ani. Paralela între evenimentele din 10 august şi mineriadele repetate ale lui Iliescu nu este întâmplătoare, similitudinile de strategie, mai ales pe partea de comunicare, sunt izbitoare. De fiecare dată când a dat-o violent în bară, acest partid a emis imediat o perdea groasă de fum, a adus în prim planul dezbaterilor publice mii de amănunte sterile, de alunecări pe lângă subiect, de sofisme, menite toate să ducă în derizoriu şi, în cele din urmă, să facă subiectul pierdut. Constat, odată în plus, că guvernările Dragnea ne-au întors în 1990. Şi, iată, nu numai economic şi legislativ, ci şi din punct de vedere social. Practic, toate conflictele sociale din acei ani au fost resuscitate, adaptate sloganelor zilei şi susţinute cu un unic şi acelaşi scop ca şi atunci: controlul total al statului şi menţinerea la putere. Şi sursa de inspiraţie este aceeaşi, tot Moscova.
Privită din afară, situaţia României devine una vecină cu prăbuşirea totală. Şi aşa eram priviţi cel mai adesea cu dispreţ, dar acum, într-o Europă divizată tot mai mult de antagonismele ireconciliabile dintre progresiştii multi-culti şi iliberalii unui naţionalism tradiţionalist, nici unii nici alţii nu vor să stea de vorbă cu hoţii de la Bucureşti. Presa de toate culorile de pe continent abundă în relatări despre represiunea unui regim profund corupt asupra propriei populaţii. Iar se împarte Europa, iar se decid strategii, fonduri, roluri cheie şi trasee comerciale, iar noi suntem iarăşi daţi la o parte, exclusiv din acest motiv, nu vrea nimeni să admită la negocieri o bandă de tâlhari semianalfabeţi. Nu-i niciun complot, ca de fiecare dată, ne-am făcut-o singuri. Şi tot singuri putem şi trebuie să ieşim din acest marasm.

14 VOTURI - MEDIE: 4,29
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...