O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Lucia OLARU NENATI
scriitor

Basarabia, toamna, este un fluviu de lumină lină, cum sună dulcea rugăciune. Am străbătut-o din nou, dar după ce am înfruntat, vai, a câta oară? surpăturile groaznice ale drumului către Stânca Ştefăneşti, cele care îţi produc senzaţiile spăimoase ale unei bărci pe o mare în furtună. Dar noroc că totuşi l-am depăşit şi am ajuns, în sfârşit, pe şoseaua numită local „Bitumca”, aluzie la o anumită administraţie de odinioară care şi-ar fi pregătit loc de înaintare a unor vehicule grele şi ostile. Cum-necum, după graniţă, drumul seamănă oarecum a autostradă, iar maşina alunecă blând, ca pe unt, şi te face să visezi la vremea când îşi va prelungi traseul şi dincoace de graniţă, adică în Uniunea Europeană din care ţara săracă de la est nu face parte. Apoi un traseu însorit şi şerpuit printre nesfârşite vii cu ciorchini grei şi ademenitori, atât de râvniţi de multe priviri lacome, ajungem în sfârşit la Chişinău, exact când, în piaţa mare, un puhoi de lume entuziastă îşi exprimă bucuria de-a sărbători Ziua Limbii Române. La care, în chip uimitor, iau parte şi unii alogeni, cuceriţi de armonia şi iureşul sărbătorii. I-am văzut şi auzit pe mulţi dintre cei cunoscuţi dintre care nu puteau lipsi uimitorul acad. Eugen Doga, cel care anul trecut ne-a onorat pe noi, botoşănenii, cu un spectacol magistral, organizat de Asociaţia Regal d’Art a minunatei Lili Bobu, dirijat de arhitectul simfonic Marius Cristescu, spectacol care a încântat apoi şi pe spectatorii ieşeni în sala superbă a renovatului Teatru Naţional şi care a celebrat sublima iubire dintre Eminescu şi Veronica. L-am auzit şi pe Cristofor Aldea-Teodorovici, fiul, pe atunci mic, al neuitaţilor săi părinţi, Ion şi Doina, care ne-a adus odinioară în dar nouă, botoşănenilor, premiera cântecelor lor magice izvodite de neasemuitul Grigore Vieru. Şi câţi alţii nu ne-au bucurat sufletele cu energia lor luminată vai, atât de diferită de nesecata noastră vrajbă oribilă şi permanentă! Am văzut desigur, şi pe acei tineri care înfruntau forţele de ordine în numele reîntregii, aniversate şi visate şi care făceau referire la piedicile ce au obstrucţionat pătrunderea în ţară a participanţilor la marele marş al Reîntregirii şi am putut percepe clocotul unionist tot mai acut ce bântuie mica ţară românească vecină.
Apoi am participat la cea de-a VII ediţie a Congresului Mondial al Eminescologilor, în care, ca şi altădată, au cuvântat, rostit, citit, oficiali ai locului, invitaţi din multe zări, academicieni, cercetători, traducători, eminescologi, demonstrând, iar şi iar, că despre Eminescu nu se poate termina vreodată de glăsuit şi revelat noi lumini ale spiritului său. Şi tot mai mult, cunoscători străini ai creaţiei sale, dar şi, în genere, ai universului cultural şi literar românesc, susţin tot mai apăsat că, în vreme ce cultura occidentului a cam „obosit”, aceea a neamului nostru luminează, în primul rând, zarea balcanică, dar că are virtuţi regeneratoare pentru întreaga Europă. Freamătul neistovit al aprofundării universului eminescian se relevă iar şi iar, în primul rând, din partea unor zone de pasionaţi ai domeniului, precum cei din Dumbrăvenii care nu se dezmint de la an la an şi produc neistovit noi cărţi şi reeditări eminesciene, dar şi literare naţionale, din Târgovişte, din Turnu Severin şi, desigur, din Chişinău, unde spiritul tutelar al domeniului şi iniţiatorul congresului, academicianul Mihai Cimpoi, scoate ritmic la lumină noi şi noi comori eminescologice.
Au participat academicienii Gheorghe Duca, Eugen Simion, Maia Simionescu, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu, Mircea Martin.
Desigur că şi noi, cei din arealul natal eminescian, ne-am străduit şi de astă dată să „ţinem pasul” cu restul lumii, deşi resursele noastre sunt mult mai puţin favorabile. Cum era şi de aşteptat, nota comună a lucrărilor a fost relevarea conexiunilor eminesciene cu Marea Unire, atât prin opera sa, cât şi prin publicistică, dar şi prin numeroase sale fapte doveditoare ale permanentei sale conştiinţe naţionale.
Desigur că s-au arborat şi acordat unora dintre participanţi medalii şi plachete aniversare, s-au lansat cărţi noi, dar s-au adus în dar şi altele, noi sau mai de demult, precum cele oferite de botoşăneanca Elena Condrei.
Autentic „finis coronat opus”, congresul s-a încheiat printr-un concert susţinut de muzicienii Marcel Spinei la violoncel şi Sanda Spinei la pian, „împănat” cu bine alese poeme eminesciene, recitate de actorul Nicolae Jelescu, concert susţinut în „Sala cu orgă” cred, cea mai impresionantă sală de spectacol pe care am văzut-o cândva, grandioasă, cu coloane de aproape 20 de metri, cu cromatică şi acustică perfectă, străjuită de doi impunători lei de piatră la intrare. Aflând de la acad. Valeriu Matei, iniţiatorul spectacolului, că această sală grandioasă a fost construită în epoca „românească” a Basarabiei, am putut decela simbolul acelei perioade faste.
Dar „cireaşa de pe tort” a fost invitaţia – selectivă! – avansată de ilustrul compozitor Eugen Doga de a participa la un „Salon cultural, artistic şi muzical” desfăşurat în locuinţa sa care ne-a întâmpinat cu o ambianţă creativă desăvârşită în care oglinzile uriaşe reverberau lumina nostalgică a apusului şi cromatica savantă a unei vegetaţii sofisticate ce domina veranda înaltă. Iar interiorul propriu-zis al salonului adăpostea o multitudine de obiecte unice, valoroase şi pline de gust artistic, foarte potrivite recitalului muzical, televizat sau interpretat la pian, care amintea de spectacolul dedicat de maestru iubirii dintre Eminescu şi Veronica, precum şi discuţiile elevate ale mediului academic adunat sub acele bolţi sub semnul lui Eminescu şi al marii arte.

se încarcă...
9 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...