18 + 8 =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Lucia OLARU NENATI
scriitor

E toamnă iar şi lumea de rând, aceea ascunsă de ecrane şi de paginile ziarelor, gravitează febril în jurul marelui, intensului, nucleu socio-existenţial: piaţa cu tarabele ei opulente, multicolore şi strălucitoare în care oamenii găsesc acum mai multe ispite decât în oricare moment al anului. Căci acum, acum ori niciodată, (sintagmă recurentă involuntar în auz!) e momentul cel mare în care omul poate şi trebuie imperios să-şi asigure merindea zilelor de iarnă, anotimp imprevizibil, capricios şi, oricum, ameninţător. Aşadar, ce simfonie cromatică şi olfactivă se desfăşoară în acel spaţiu spectacular acum, în zilele blândului septembrie! Ce vinete obeze şi brunet strălucitoare, ce gogoşari dolofani şi ademenitori, ce ardei graşi şi pofticioşi, ce munţi de varză ce parcă ar sări singură în butoi spre a supune deliciului transformării în murătură, câţi saci de morcovi, ceapă ori cartofi se rostogolesc înspre portbagajele maşinilor ce se străduiesc din greu să-şi afle un locuşor de parcare apropiată de acest rai al abundenţei! Dar prunele, o, prunele brumării, dulci ca mierea ce se cer singure a se supune îndelungii şi blândei clocotiri ce le transformă în singura dulceaţă fără zahăr, străvechiul, secularul magiun ce a nutrit de-a lungul vremii pe copiii săraci şi pofticioşi ai satelor noastre. Da, dar prunele nu se cumpără doar pentru transformarea în magiun, ci şi pentru a lua drumul alambicurilor discrete ce vor nutri şi altfel de poftiri decât cele ale copiilor, după cum şi strugurii aromaţi şi ispititori nu se cumpără doar pentru a servi ca desert meselor cotidiene, ci şi pentru devenirea întru religia străvechiului zeu Dionisos, ori mai cunoscutului Bachus. Acum e, de asemenea, vremea marii grabe către atanorul secret al fiecărui cămin în care se petrece ingenioasa, somptuoasa transformare a unora dintre aceste bunătăţi vegetale în misterioasa zacuscă, aceea ce presupune o muncă pricepută, migăloasă, îndelungată, epuizantă, dar care se îndeplineşte fără murmur, cu gândul la rezultatul final: deliciul suprem al toamnelor noastre arămii: pasta aceea purpurie aromată, rafinată, irezistibilă, ce se va zăvorî în borcane, sigilate ca orice comoară, şi care va lua apoi şi drumul străinătăţilor din toată roza vânturilor unde trudesc azi români „pentru o viaţă mai bună”, cum sună sintagma standard de justificare a evadării. Căci oricât de bună ar fi viaţa de acolo, borcanul cu zacuscă cu gustul de acasă este imposibil de dobândit din multe motive, dar cel mai rapid este acesta al îndelungatei şi dificilei manopere de preparare „hand made” pentru care, fireşte că nu există timp în strălucitoarele străinătăţi. Desigur că între timp au mai apărut nişte ingenioşi ai spaţiului economic care au obţinut şi transportat şi borcane cu zacuscă până şi peste ocean. Dar acelea nu conţin şi gândurile bune şi doririle fierbinţi de sănătate, de viaţă împlinită, adică descântecele şi mirodeniile secrete pe care le adaugă mamele şi bunicile meştere în arta bucatelor atunci când mestecă îndelung în ceaunul cu zacuscă şi le trimit astfel celor rar văzuţi, de atât de departe; iar atunci când sigilează borcanele e ca şi cum ar sigila şi nişte scrisori de taină pline de energii luminoase destinate celor dragi pe care vremea de azi i-a alungat atât de departe de casă şi cu care nu mai trăiesc alături, precum în familiile de odinioară, împărţind şi bucuriile şi tristeţile şi grijile, dar şi bucatele de neegalat niciunde.
Dar această brilliantă expoziţie de roade ale pământului mai vorbeşte despre ceva, acel ceva care se relevă doar printr-un anume efort de gândire obiectivă. Şi anume, al perfectei adaptări pe care a hărăzit-o Creatorul tuturor acestor lucruri ce vin să servească, să domolească nevoile şi dorinţele oamenilor, să potolească setea şi foamea în vremea arşiţelor necruţătoarelor veri, de pildă, cu acele fructe opulente care sunt harbujii, exact atât de mari precum numărul gradelor de pe termometrele verii. Iar bogăţia roadelor toamnei este parcă menită să compenseze frigul iernilor ce vor urma, prelucrate şi depozitate cu meşteşugul aflat de om de atâta vreme, de undeva, parcă din eter, după cum toate alcătuirile acestei vieţi şi acestei lumi se dovedesc a fi, dacă poţi cugeta limpede, atât de chibzuite, de parcimonios dozate şi adaptate funcţionalităţii încât nu poţi duce uimirea mai departe decât până la existenţa unei raţiuni superioare. De pildă, de unde ştie pruncul nou născut, ca şi oricare pui de mamifer, să afle fără greş izvorul laptelui şi să facă exact acele mişcări necesare obţinerii lui. Dar despre toate acestea se poate vorbi la nesfârşit dacă ai ochi şi limpezimea să priveşti miracolul alcătuirii acestei lumi în care doar păstrarea structurilor create asigură armonia, iar distrugerea lor e sursă sigură a dizarmoniei.
Dar acum să ne bucurăm şi de aceste edenice zile arămii şi de darurile lor, toate acestea, ca şi febrila grabă de a le pune la păstrare pentru oricât de cumplita iarnă, furnizând siguranţa psihologică a oamenilor, orice intemperii naturale ori sociale vor urma. Şi de fapt, acesta este tot un stat paralel în care trăiesc oamenii, departe de lumea, vai, atât de dezlănţuită.

se încarcă...
22 VOTURI - MEDIE: 4,14
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...