Două luni şi niciun răspuns

0

Ciprian MITOCEANU
scriitor

Au trecut mai bine de două luni de la Mineriada Jandarmilor şi există multe întrebări la care se aşteaptă răspunsul. Mult prea multe întrebări, din păcate. Şi nu putem vorbi sub nicio formă de meticulozitatea românească; aşa ceva nu stă în firea poporului trăitor pe aceste meleaguri. Meticulozitate înseamnă, cel mult, talentul de a trage de timp, astfel că o problemă urgentă devine una care poate să mai aştepte. Şi aşteaptă până orice rezolvare de bun simţ devine tardivă şi inutilă.
Din păcate ne-am cam resemnat cu modul acesta de lucru al autorităţilor. La aproape treizeci de ani de la evenimentele din Decembrie ’89, adevăraţii vinovaţi nu au fost traşi la răspundere pentru crimele împotriva umanităţii, deşi Iliescu, Roman, Voiculescu şi alţii asemenea lor au fost puşi sub acuzare de ceva timp. Dar instituţiile responsabile încă mai au de cercetat, încă mai au de investigat. Ce anume, e cam greu de spus, iar timpul trece.
După două decenii şi jumătate ceva torţionari comunişti au ajuns după gratii. Cât să-i numeri pe degetele de la o mână. De ce aşa de târziu? Meticulozitatea românească e de vină, ca de obicei.
Totuşi, legat de ultimele evenimente care ne-au adus în atenţia opiniei publice – la un concert al formaţiei U2 au fost proiectate imagini cu violenţele din Piaţa Găzarilor – nu se poate ignora un aspect. Unul care demonstrează, deşi nu mai era nevoie, că în România există ceva paralelism statal. Nu vorbim de acel stat paralel atât de drag liderului PSD, ci de modul în care autorităţile înţeleg să-şi facă treaba şi să respecte drepturile cetăţeanului.
Astfel nu trebuie trecută cu vederea eficienţa şi rapiditatea cu care au fost identificaţi şi reţinuţi protestatarii violenţi. Nu toţi, desigur, ştie statul paralel de ce unii au scăpat neinvestigaţi. Dar cei care au lovit jandarmi fără a primi „ordin pe unitate” – altă expresie dragă specialiştilor în manipulare – au fost identificaţi şi anchetaţi în timp record. Săptămâna aceasta trei dintre protestatarii acuzaţi de ultraj au fost vizaţi de percheziţii la domiciliu.
Vorbim de nişte oameni de pe stradă, străini culeşi din mulţime în focul luptelor sau identificaţi ulterior de forţele de ordine. Operativitatea românească a triumfat asupra meticulozităţii. Cel puţin până la un punct, deoarece aceleaşi instituţii abilitate şi care, iată, şi-au dovedit eficienţa, întâmpină dificultăţi majore în identificarea jandarmilor care au fost filmaţi comiţând abuzuri pe bandă rulantă. Şi nu e vorba doar de abuzurile directe; trebuie să avem în vedere şi acele abuzuri ce au fost posibile datorită pasivităţii jandarmilor. Aceştia au preferat să trateze cu indulgenţă agitatorii, i-au lăsat să se desfăşoare şi să contamineze şi pe alţii. Despre tratamentul celor „contaminaţi” ce să mai vorbim; bilanţ ca de război, bilanţ căruia i-au căzut victime şi nevinovaţi.
Fără doar şi poate, cea mai mare parte din vina pentru cele întâmplate pe 10 august aparţine Jandarmeriei, atât şefilor care au dat ordinele cât şi celor care le-au executat ştiind foarte bine că erau ilegale. Intervenţie brutală, nejustificată de amploarea protestului. Vinovaţi? Deocamdată ceva şefi de la Jandarmerie au fost puşi sub acuzare: Cazan, Cucoş, Sindile. Pe maiorul Laurenţiu Cazan l-au promovat mai întâi director general al Jandarmeriei Bucureşti şi abia după scandalurile din presă s-au gândit să-l acuze. Evident, niciunul dintre cei acuzaţi nu va păţi nimic deşi, dacă ar ajunge să plătească pentru ceea ce au făcut cu ceva ani de puşcărie, ar deveni o lecţie preţioasă pentru cei care ar mai îndrăzni să se joace cu drepturile şi libertăţile cetăţeanului. Iar autorităţile nu au nevoie de astfel de lecţii şi exemple, ci de obedienţi cu care să-şi poată face treburile murdare.
Despre jandarmi puşi sub acuzare şi anchetaţi pentru abuz n-am auzit, aşa cum n-am auzit de vreo demisie din partea acuzaţilor, chiar dacă acest lucru se impunea. Nicio explicaţie pertinentă pentru căştile jandarmilor, cele acoperite cu bandă adezivă de culoare neagră. Şeful Brigăzii Speciale, colonelul Cătălin Paraschiv, cunoscut drept „fantoma albă” ce a jucat un rol nefast în evenimente, şi-a permis să zbiere către comisia parlamentară în faţa căreia a fost chemat pentru explicaţii. „Sunt comandant şi acesta este tonul meu, sunt militar şi obişnuit să comand”. Priceput, da? Aviz amatorilor de armată obligatorie.
Nu te comporţi aşa decât dacă ai pe cineva în spate. Cineva bine plasat în conducerea statului încât să te poată scoate din orice necaz. Asta pentru că mai are nevoie de tine, nu pentru că te-ar preţui foarte mult.
Dar, deocamdată, au trecut două luni. Şi, din păcate, vor mai trece, fără vreun răspuns, fără vreun vinovat.

Deja ai votat!
se încarcă...