4 − 3 =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ciprian MITOCEANU
scriitor

Sfârşitul anului a fost marcat de o mulţime de evenimente nefericite petrecute pe drumurile de fier. Nici începutul anului nu se prezintă mai grozav din acest punct de vedere, incidentele în care sunt implicate trenurile au devenit genul de evenimente care nu mai sensibilizează pe nimeni. A deraiat încă un tren?! Se mai întâmplă, ce să-i faci? La câte trenuri mai rulează prin România numărul de accidente e cumplit de mare, dar asta e o problemă?
Într-o anume perioadă istorică, trenul era considerat cel mai sigur mijloc de transport. În unele ţări încă este, iar în ţările civilizate transportul feroviar se situează pe locul doi, după cel aerian, în ceea ce priveşte siguranţa. Nu însă şi în România; ţara unde orice călătorie presupune un risc major. Că te deplasezi pe drumurile prost întreţinute sau că alegi trenul, a început să nu mai conteze. Riscurile sunt din ce în ce mai mari, dar autorităţile au alte priorităţi. De pildă, să tipărească volume omagiale. Asta e activitatea care le prinde cel mai bine.
Însă declaraţiile sforăitoare despre realizările aleşilor nu mai păcălesc pe nimeni. Nici chiar armata de năimiţi la stat pe salarii babane; până şi astfel de personaje ştiu care este realitatea, doar că le convine. Până la urmă, conştiinţa trece prin stomac. Şi cât timp nevoile stomacului sunt potolite de ceea ce intră în buzunare, de ce şi-ar face cineva mustrări de conştiinţă?
Infrastructura este praf la toate capitolele. Drumurile sunt un adevărat dezastru, iar autostrăzile există doar scriptic. În teren adesea nici măcar şantiere nu sunt de găsit, însă lucrările au fost plătite şi încă la ce preţ…
O alternativă la transportul rutier ar fi cel feroviar. Tot la nivel teoretic deoarece la nivel de căi ferate stăm şi mai prost chiar decât în ceea ce priveşte drumurile. În ultimele trei decenii nu s-a investit mai deloc în acest sector considerat prioritar. Jaful de la CRF a atins cote inimaginabile chiar şi într-o ţară ca România, iar efectele se văd. Transportul pe căi ferate e ca şi inexistent în România. De pildă, din gara Botoşani sunt zile în care pleacă mai multe trenuri decât călători. Şi nu ar trebui să ne mire. Condiţiile sunt dintre cele mai proaste, trenurile înregistrează ore întregi de întârziere şi, mai nou, trenurile sar de pe şine într-o veselie. Aproape că nu e zi în care să nu auzim că s-a mai întâmplat un accident în care e implicat un tren. Şinele sunt vechi, prost întreţinute, uzate moral şi fizic. Materialul rulant e adesea recuperat de la fier vechi, unde a fost trimis de băieţii deştepţi care au ştiut să profite de falimentarea CFR. Achiziţiile au fost puţine, supraevaluate, fără licitaţie dar cu dedicaţie, că cineva trebuia să câştige. Să ne aducem aminte de costumele de scafandru cumpărate sub directoratul lui Mihai Necolaiciuc.
Mânăriile au fost multe şi rezultatele se văd. O călătorie cu trenul e tot mai riscantă şi nu vorbim numai de deraieri. Se petrec o mulţime de accidente la trecerile la nivel cu calea ferată din cauza proastei semnalizări. Hoţii de cabluri îşi fac de cap, dar nimeni nu se grăbeşte să pună capăt fenomenului. Pedepse cu suspendare sau amenzi pe care inconştienţii nu le vor plăti niciodată. De ce să o facă? În România numai fraierii plătesc amenzi sau fac închisoare. Şmecherii au grijă să nu iasă ca proştii din viaţă şi din funcţii.
Glasul roţilor de tren sună din ce în ce mai stins în România. Sună de-a dreptul agonic. Un sector care ar putea revigora economia a fost distrus cu bună ştiinţă. Fonduri pentru a repara ce se mai poate există, dar sunt la europeni şi se ştie că nu pot fi fraudate prin achiziţii la preţuri supraevaluate. Pe timpul lui Necolaiciuc o masă costa 113 milioane de lei vechi, iar pilotele de pat erau şi mai scumpe, 120 de milioane bucata. Doar lumânările erau mai ieftine – un milion jumătate per bucată.
Au fost bani pentru astfel de achiziţii nesimţite, dar nu s-au găsit fonduri pentru şine, achiziţia şi modernizarea de locomotive şi vagoane, pentru tot ceea ce era necesar ca transortul feroviar să devină civilizat şi sigur. Iar totul s-a făcut pe bani de la stat – adică banii strânşi din taxe şi impozite – şi cu complicitatea autorităţilor care se plâng pe motive de stat paralel.
Drum bun, România, oriunde ai emigra. Până la urmă prin gări şuieră doar vântul.

se încarcă...

Apreciază calitatea articolului

8 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...