spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăEditorialPSD nu moare. Şi nici nu se predă

PSD nu moare. Şi nici nu se predă

Ciprian MITOCEANU

scriitor

 

Nici bine n-a lansat Dăncilă invitaţia privitoare la pactul pentru bunăstarea românilor, că adversarii politici au început să se tăvălească pe jos de râs. La prima vedere e vorba de încă una dintre glumele pentru care premierul României a ajuns mai celebru decât Bulă şi Păcală la un loc, la care se mai adaugă şi recunoaşterea mai mult sau mai puţin directă a faptului că PSD nu mai speră să prindă guvernarea. Din păcate, vorbim doar de aparenţe, aşa că inamicii politici ar trebui să-şi analizeze ceva mai serios strategiile electorale, mai ales în condiţiile în care acestea se bazează exclusiv pe specularea greşelilor celor de la PSD.

Aparent, textul invitaţiei e scris de un şcolar mediocru într-un limbaj cam de lemn, aşa că mulţi s-au grăbit să critice textul şi nu intenţia. Însă strategii PSD au marcat ditamai punctul când nu se aştepta nimeni. Pentru că treaba asta cu pactul pe bunăstare e dovada supremă a parşiveniei politice, genul de capcană pe care nu o poţi evita orice ai face. Indiferent de reacţie, partidele vor avea de pierdut. Cei care nu semnează vor fi lesne de acuzat că nu doresc binele românilor, că de-abia aşteaptă să ajungă la guvernare pentru a intra cu securea reducerilor în salariile şi pensiile românilor. Se lucrează de ceva vreme la intoxicaţia asta. De ani de zile televiziunile de partid îşi momesc fidelii naivi cu ştiri privitoare la cum anume va tăia Iohannis pensiile românilor.

Iar dacă se vor găsi partide să semneze propunerea lansată de Dăncilă, să nu se aştepte să facă rost de prea multă simpatie, aceasta fiind canalizată către PSD. Pentru că, semnând pactul, partidele ar recunoaşte automat că numai social-democraţii s-au preocupat de binele poporului, iar restul actorilor politici nu a intenţionat decât mutilări de salarii şi pensii. Păi nu PSD are grijă de veniturile românilor, chiar dacă va ajunge în opoziţie? Doar PSD a avut ideea pactului social; că dacă nu era PSD… Cel puţin astea sunt discuţiile în grupurile vulnerabile financiar.

O altă măsură care indică foarte clar intenţia PSD de a mai parazita guvernarea e cea legată de înscrierea la vot pentru românii din diaspora. Cică pentru a evita situaţiile de la scrutinurile precedente, când Diaspora a demonstrat că votul ei contează, românii de peste hotare trebuie să se înscrie la vot. Şi cică astfel se vor dimensiona corespunzător secţiile de votare. Însă, chiar înainte ca treaba cu înscrierea să devină legală, a început o propagandă masivă privitoare la impozitarea celor care lucrează în străinătate. Şi celor din diaspora li s-a băgat în cap că, de fapt, datele colectate pentru vot vor ajunge la ANAF, aşa că stranierii nu s-au înghesuit să se înscrie la vot. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, s-a gândit că n-ar fi rău să propună ca cei care au datorii la stat să stea la răcoare până la şase ani. Pe la începutul anului trecut, acelaşi Teodorovici susţinea că astfel de măsuri duc la îndepărtarea investitorilor. Dar omul s-a răzgândit; până la urmă este dreptul lui… Sau al partidului, dacă strategia electorală o cere, niciun sacrificiu nu e prea mare.

În râsetele adversarilor politici care nu mai ştiu cum să şi-o închipuie pe Viorica Dăncilă în ipostaze ridicole – marioneta se descurcă admirabil la capitolul gafe, aşa că e dificil să mai imaginezi ceva – PSD a reuşit să dea o lovitură de imagine. Nu e foarte spectaculoasă, e drept, dar n-o să se limiteze doar la atât. Vor urma şi alte manevre în viitorul apropiat.

Practic, cu ultimele acţiuni, PSD a transmis un mesaj clar adversarilor politici, unul pe care aceştia nu se prea pricep să-l descifreze. PSD nu moare şi nici nu se predă. Ba chiar are de gând să guverneze.

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...