Iubirea de România – Cătălin MORARU, redactor șef

0
0

Cu ocazia lui 1 Decembrie, Liviu Dragnea a trimis din pușcărie o scrisoare în care povestește cât de mult își iubește țara. Atât de mult, zice omul, încât și-a sacrificat și libertatea pentru România. Trecem, deocamdată, pe lângă faptul că Dragnea face pușcărie că a furat din banii copiilor orfani, pentru a nota că omul vrea să revină în politică. Ăsta e semnalul, va reveni, cu un discurs naționalist și populist (care se întrevede și din scrisoarea cu pricina) și va avea și adepți, chiar mulți.
Ieri l-am auzit și pe noul președinte al PSD, Marcel Ciolacu, vorbind în parlament cum își iubește el țara, într-o perfectă limbă de lemn, dar măcar corect românește, față de discursul său de după schimbarea Vioricăi Dăncilă, unde nu a reușit să ducă nici o propoziție până la capăt.
Am mai scris, eu cred cu convingere că acești oameni sunt sinceri. Cum să nu iubești așa o țară, care îţi dă voie să faci tot ce faci. Dragnea, în timp ce își iubea România, și-a făcut un câtamai conacul pe un domeniu uriaș din mijlocul orașului Alexandria. Și-a făcut concediile prin Brazilia, unde zic niște ziariști că are și niște proprietăți (explicabil, vrea să stea la el acasă, nu la hotel), a mai vândut niște terenuri prin toată țara și s-a umplut de bani, apoi și-a tras și o insulă pe Dunăre, să aibă un loc tihnit de pescuit și relaxare după perioadele de condus vârtos țara spre bunăstare.

Ciolacu, prieten cu Dragnea de altfel (el e ăla din poză care pune râmele în undițele șefului și trage la vâsle) are un drum la fel de plin de „succesuri”. Până la 28 de ani apare în CV că nu a făcut nimic. Atunci s-a hotârăt să ia taurul de coarne, probabil, și a devenit consilier local PSD la Buzău. După aia consilier județean, apoi viceprimar de Buzău și tot așa, până a ajuns președinte al Camerei Deputaților, apoi președinte interimar al PSD. Normal, cu așa un parcurs, cu siguranță și el își iubește țara cu patimă, la fel ca Dragnea.

Exemplele astea întâmplătoare arată reformarea PSD, de fapt. Partidul ăsta rămâne un refugiu pentru cetățeni de acest gen, pentru asta a fost făcut PSD. Oameni care nu au nici o veleitate, intră în partid, apoi ajung șefi. După aia încep să curgă diplomele universitare, masteratele și doctoratele. Sau, la nivel mai jos, își iau bacul pe la 40-50 de ani. Cum să nu iubești o țară unde e posibil așa ceva? Cum să nu dormi cu tricolorul sub cap? Fenomenul este transpartinic, nu e invenția PSD, la ei e însă caracteristică. Îmi pare rău pentru pesediștii care nu se încadrează în acest portret, e doar vina lor că i-au girat pe Dragnea et comp.

Cert este că e plină țara asta de politicieni care se învelesc în tricolor și scuipă de sus pe restul lumii. Oameni care muncit toată viața la stat sau au făcut politică. Dar au averi uriașe, cifre la care românul amărât – care, culmea, îi votează de ani de zile – nici nu și le poate imagina. De ce? Pentru că în România, iubirea de țară are și o componentă economică foarte pronunțată.
E mult mai important ce poate face țara pentru noi, decât ce putem face noi pentru țară, ăsta e obiceiul pământului. În primul rând, politica e o afacere și nimic altceva. De aia, cei din partidele mai noi, care nu au arătat limpede că au acest scop, sunt înjurați de tot spectrul politic. Pentru bani intri în politică, nu pentru altceva. E de ajuns să urmărim ce cafteală e la liberali, la nivel local, chiar, pentru directori de instituții deconcentrate, funcții, posturi, etc. Pentru trei luni, dacă fac anticipate sau pentru cel mult un an. Dar perioada nu contează, să mănânce și gura lor ceva, asta e important. Cuvântul meritocrație repetat de Iohannis în campanie nu prea îl mai aud.

Apoi, nu am văzut nici un regret la vreun posesor de pensie specială, de exemplu, nici o îngrijorare că țara ar putea fi afectată. Nici bugetarul ăla care câștigă 600.000 de euro pe an, concediat recent de premierul Orban, nu avea vreo supărare, nici nu i se părea că are un salariu disproporționat de mare, față de salariul minim de 1.200 lei lunar. Printre bugetari mai sunt asemenea cazuri, sunt știute deja, nu mai trebuie enumerate.

Cât despre cei mai necăjiți dintre noi, mulți se bucură și ei. De fărmiturile care curg de la masa bogaților, primesc și ei ceva, nu contează că cei care le aruncă își fac vacanțe în Brazilia, sunt superbogați și murdari de caviar la gură, cum spunea cineva.

O țară bogată e o țară cu oameni bogați, așa este. Nu doar 300 de bogați, cei care apar prin topuri, însă, ci cu sute de mii de oameni bogați, plus alte milioane de oameni care trăiesc fără grija zilei de mâine. Nu avem așa ceva, diferențele sunt uriașe. Aveam oameni care câștigă foarte mulți bani ușor și nemeritat, doar prin faptul că au legături cu politicul, iar la extrema cealaltă cei care se bucură de câțiva bănuți și un blid de fasole cu cârnați. Dar tot e trist, foarte trist, când vedem cât de mulți români își iubesc țara pentru că le dă.

+15 -0

se încarcă...