Dreptatea lui Vogoride sau a lui Moş Ion Roată – Marius ILINCARU, jurnalist

0

24 noiembrie 2019, Iaşi: Klaus Iohannis – 66,2%; Viorica Dăncilă – 33,8%.

24 ianuarie 2020, Iaşi, Piaţa Unirii: „Vrem autostradă” şi „Nu mai vrem paradă, vrem autostradă!”. Aşa au fost primiţi Klaus Iohannis şi Ludovic Orban. O primire surprinzătoare pentru ei, la exact două luni de la alegerile prezidenţiale şi puţin mai mult de trei de la preluarea puterii.

Lumea s-a săturat să tot aştepte. Nimeni nu mai are răbdare şi tot mai puţini sunt cei dispuşi să-i mai cauţioneze pe politicieni. Gata, timpul discursurilor s-a scurs! Toată lumea vrea acţiune, o acţiune care întârzie să apară.

De când s-au instalat la putere, liberalii nu au făcut altceva decât să schimbe amantele pesediştilor cu amantele lor, vorba unui important liberal botoşănean spusă imediat după preluarea puterii: „a venit vremea să râdeţi şi de proştii noştri”. Asta şi facem, că atât ne-a mai rămas.

Dar să revenim la ceea ce s-a întâmplat vineri la Iaşi. Atât Iohannis, cât şi Orban au scrâşnit din dinţi, şi-au recalibrat discursurile, au promis că vor face autostradă, dar aş putea pune prinsoare pe orice că toate acestea vor rămâne doar la stadiul de promisiuni. Şi asta pentru că nu există voinţă, pentru că nimeni nu vrea cu adevărat să dezvolte Moldova, plus că nici bani nu sunt, iar cei care sunt, sunt folosiţi prost şi oricum în alte scopuri.

Autostrada „Unirii” costă undeva spre nouă miliarde de euro. O sumă uriaşă, dar justificată de faptul că va trece munţii. În exerciţiul financiar trecut, România a avut alocat pe POIM, programul din care putea fi finanţată şi Autostrada „Unirii”, aproape 11 miliarde de euro, din care a contractat doar 2,75 miliarde de euro, adică doar un sfert. Mai trebuie spus că din cei 11 miliarde de euro, ceva mai bine de jumătate, aproximativ şase miliarde, puteau merge către drumuri, restul banilor fiind împărţiţi pe alte necesităţi: apă şi canalizare, poluare, transport aerian, naval, metrou, etc. Cum România primise derogare de la Comisia Europeană şi putea cere cofinanţarea cu 85% a lucrărilor la Autostrada „Unirii”, care se află pe coridorul european TEN-T, vechea putere pesedistă putea atrage toţi aceşti bani dacă depunea la timp un proiect matur. Nu au făcut-o, iar acum culegem roadele. Mare parte din banii alocaţi se vor pierde, pentru că ei nu au putut fi folosiţi în timpul exerciţiului financiar şi probabil că nu vor fi folosiţi nici în perioada de graţie pe care o să ne-o ofere cu generozitate Uniunea Europeană. Cel puţin jumătate din proiectele actuale, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, vor fi fazate în exerciţiul financiar următor, 2021-2027, care şi aşa pune la dispoziţia României mai puţini bani. Aşa că ne vor rămâne doar vreo 3,5 miliarde de euro pentru tot ceea ce înseamnă infrastructură de transport. Cu aceşti bani, chiar dacă ar fi alocaţi în întregime Autostrăzii „Unirii”, nu se poate face decât o treime din ea. Cum de la buget sunt slabe speranţe pentru a primi finanţare, autostrada va rămâne doar la stadiul de vis. Atât şi nimic mai mult!

De vreo câţiva ani văd că politicienii, indiferent de culoarea lor politică, sunt puşi la zid că se împrumută. Nimic mai fals. România are un spaţiu uriaş de împrumut, iar cifrele economice nu sunt nici pe departe aşa de sumbre precum ni le creionează unii sau alţii, adepţi ai politicilor închistate ale FMI, care, în paranteză fie spus, în cei 75 de ani de existenţă, a eşuat peste tot pe unde şi-a băgat coada, neavând nici măcar un caz de succes, nici măcar din greşeală.
Problema mare a României e că se împrumută pentru cheltuielile de funcţionare, pentru consum, care nu este unul bazat pe producţia internă, ci pe importuri, şi nu pentru dezvoltare. Dacă toţi banii din împrumuturile făcute de stat ar fi mers în investiţii, închipuiţi-vă ce grad de multiplicare ar fi reprezentat aceşti bani, ce ar fi însemnat ei pentru economie.
Mare parte dintre români au început să priceapă aceste lucruri, iar politicienii, tot mai slabi, nu ştiu cum să reacţioneze şi aşa se face că în nici trei luni de la preluarea puterii PNL s-a erodat mai mult decât şi-au putut imagina liberalii în cele mai negre coşmaruri.

Da, domnule Orban suntem mulţi Vogoride (n.r. – domnitor care s-a opus Unirii de la 1859 şi invocat de premier în discursul de vineri când era huiduit), dar suntem şi mai mulţi de moş Ion Roată, care am priceput că din unire nu aţi câştigat decât dumneavoastră, boierii. Mare dreptate mai avea Ion Creangă, culmea, un alt oponent al Unirii.

Închei cu un fragment din povestirea lui Creangă, care spune totul: „Dumnevoastră, ca fiecare boier, numai ne-aţi poruncit să aducem bolovanul, d-ar n-aţi pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneaţi dinioarea, că de-acum toţi au să ieie parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi aşa, cucoane, că la războiu înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… Iar de la bolovanul dumnevoastră am înţeles aşa: că până acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte-o peatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre…”

Mai e ceva de adăugat?

 

+12 -0
se încarcă...