O întâmplare care părea a fi fost un simplu incident local – respectiv intoleranța față de străini într-o comunitate restrânsă – se dovedește a avea corespondent în mai multe locuri din țară, căpătând valențe de atitudine majoritară. Tratat la început cu indignare, mai apoi cu umor, comportamentul comunității endemice a secuilor din Harghita s-a dovedit a fi o problemă națională.
O companie care recrutează de forță de muncă a adus la un hotel din Vâlcea oameni din Sri Lanka pentru curățenie în camere și pentru bucătărie. O familie de români s-a întâlnit cu oamenii de la curățenie pe hol și a ieșit un mare scandal. Apoi, patronii unui restaurant din centrul Clujului au angajat un număr destul de mare de oameni din aceeași țară (Sri Lanka) pentru bucătărie și chelneri. I-au cazat în centrul orașului, aproape de restaurant. Câțiva oameni de pe stradă i-au reclamat la toate autoritățile la care puteau să-i reclame: la imigrări, ITM, Pompieri etc. La un moment dat, jandarmii au venit cu duba de intervenție. Chiar s-a făcut o petiție la Primărie, care este semnată de 15 vecini, că localnicii sunt deranjați.
Un alt caz este al unei fabrici din apropiere de București, o angajată care se ocupa de treburi administrative realiza pontajul angajaților. Pentru toți românii făcea pontajul corect, cu excepția celor din Sri Lanka. Scopul ei era ca aceștia să primească un salariu mai mic. Patronul a început o mică investigație și așa a observat că acei angajați ajungeau la timp la muncă, ba chiar își făceau foarte bine treaba. A întrebat-o pe angajată de ce le face pontajul așa, iar răspunsul ei a fost că „nu suportă ideea de a lucra cu străini”. Decizia patronului a fost să o dea pe ea afară.
O mulțime de angajatori cer forță de muncă. Companiile de recrutare aduc și ele ce pot mai bun: oameni calificați și care vorbesc cel puțin o limbă de circulație internațională. Și, cu toate astea, când se văd față în față cu ei, unii patronii decid să nu mai semneze contractele de muncă. Ciudat comportament pentru locuitorii unei țări care este ea însăși sursă de emigrație și în care aproape nu există familie fără cel puțin un membru plecat în lume pentru o viață mai bună. Cine s-ar fi așteptat la o asemenea atitudine?
Ea este, evident, rezultatul educației precare. Atât în ceea ce privește ierarhizarea socială cât și în sensul toleranței cerute de statutul unei democrații avansate, spre care spunem că tindem. Căci, cu toate limitele și anomaliile ei, care pe noi ne deranjează cumplit fiindcă ne raportăm mereu doar la țările avansate din Vest, pentru locuitorii Asiei și Africii noi suntem o democrație din Uniunea Europeană, care respectă drepturile omului și care garantează o plată corectă, la nivelul unui salariu mediu pe economie, cu contract de muncă înregistrat și facilități de cazare și masă.
Când spun ierarhizare socială mă gândesc la fals. O mulțime de absolvenți, cu examene trișate, lucrări compilate, cumpărate sau furate (cu largul concurs al părinților și profesorilor) ajung să ocupe posturi nemeritate în care, practic, nu fac nimic. Ei ocupă fraudulos locul unor tineri capabili, care s-ar fi descurcat de minune în locul lor. Iar muncile lucrative, acolo unde le-ar fi fost locul potrivit capacităților lor reale, mai ales din domeniul serviciilor, nu mai are cine să le facă fiindcă toți acești impostori, care nu sunt puțini, vizează doar muncă de birou. Având această barieră a pilelor în față, tinerii capabili aleg să plece din țară.
Când spun democrație avansată mă gândesc tot la fals. Noi doar o mimăm, copiind aiurea legi care sunt foarte departe de realitățile noastre sociale. Am făcut toate instituțiile pe care ni le-a cerut sau impus UE, dar le-am golit de conținut. ANI, DNA, DIICOT, Oficiul împotriva spălării banilor și altele de acest fel au devenit caricaturi. Am adoptat toate reglementările UE în materie de adopție dar tolerăm vânzarea de copii (vezi achitarea în masă a traficanților de copii din Țăndărei) și ne opunem cu scandal unei adopții corecte (vezi „Cazul Sorina”). Am acceptat cotele de străini cerute de înțelegerile de la Bruxelles, dar când îi vedem la față punem mâinile pe pari.
Mii de români refuză să aplice pentru slujbele oferite în economia privată, chiar dacă patronii plusează cu transportul de acasă la serviciu și o masă caldă, ambele gratuite. Motivul este unul singur, oferta salarială considerată mult prea mică. Când PSD a mărit salariul minim pe economie a făcut un lucru rău dar necesar, nu puteam să continuăm să fim membri ai UE cu o medie de 250 euro/lună. Dar când a permis avalanșa de sporuri la slujbele de la stat, care dublează sau chiar triplează salariile de bază, a dat peste cap întreaga economie. Cocoșați de taxe, privații nu pot face față unei asemenea concurențe neloiale. Fiindcă statul nu plătește pe eficiență, ci pe obediență.
Și atunci, fie că ne convine sau nu, va trebui să acceptăm noua realitate: există pe pământ oameni mai amărâți decât noi, care acceptă bucuroși să muncească pentru ceea ce noi considerăm că este puțin. Să ne obișnuim cu ei și să-i tratăm cu respect. Am vrut ca-n Vest, ei bine așa este și acolo.
