Dacă tot ceea ce se întâmplă pe plan politic nu ne-ar afecta la modul cel mai sumbru posibil, activitatea aleşilor ar deveni un soi de perpetuum comic, menit să-i scoată la pensie fără drept de apel pe cei care se pretind comici de meserie. Câţi dintre cei care au pretenţia să-şi câştige pâinea din spectacole de stand up comedy au reuşit să stârnească atâtea hohote de râs ca fostul premier minune Viorica Vasilica Dăncilă? Din păcate, spectacolul a fost cam lung, mult mai lung decât ar fi trebuit să permită pretenţiile de ţară europeană ridicate de România. Cât despre preţul biletelor, ce să mai pomenim? Nepoţii noştri, care nu vor avea nicio idee cât de distractivă era marioneta din Videle, vor plăti încă pentru hohotele de râs ale bunicilor. Râsul e sănătos, dar când pretinsele momente comice vin de la politicieni e mai degrabă costisitor. Şi partea proastă e că doar pe noi ne costă.
Nici bine nu au trecut în opoziţie şi cei de la PSD au descoperit grija pentru cetăţean. Se pare că reprezentanţii partidului au acum mai mult timp la dispoziţie decât atunci când erau la butoane şi au început să lanseze tot felul de acuze la adresa liberalilor. Care, vezi frate, duc ţara de râpă mai ceva decât au dus-o ei la vremea lor, sub competenta ocârmuire a Condamnatului Suprem Dragnea.
Şi, de vreme ce au atâta timp liber, s-au gândit că nu ar fi rău să şi-l umple saturând reţelele sociale cu tot felul de declaraţii şi ştiri false. Au început să le reproşeze liberalilor că în trei luni nu au reuşit să facă ceea ce n-au făcut ei în şapte ani şi plâng soarta poporului de care sunt mai interesaţi ca niciodată.
Ion Marcel Ciolacu şi-a tras o poză cu mesajul „3 LUNI AJUNG!”. La ce semnul exclamării a folosit, dacă te grăbeşti puţin citeşti „3 LUNI AJUNGE”, amintire din perioada când Dăncilă înveselea masele cu bâlbe şi dezacorduri. De vină ar fi cele douăzeci şi patru de ordonanţe de urgenţă pe ordinea de zi a guvernului. Cică nicăieri în lume nu s-a mai pomenit aşa, poate doar în România condusă de PSD, dar pe atunci contextul era altul.
Momentan social democraţii le bat obrazul liberalilor că nu au votat dublarea alocaţiilor. Au uitat deja perioada în care rolurile erau inversate, deşi nu a trecut prea multă apă pe Sitna de atunci. Ce-i drept şi liberalii au uitat momentele care l-au făcut celebru pe Sighiartău, ăla care se stropşea la pesedişti şi le cerea să dea bani la copii. Dar atunci erau în opoziţie, aşa că-şi permiteau să facă gât când venea vorba de ordonanţe de urgenţă sau de refuzul guvernului de a dubla alocaţiile. Acum sunt la butoane şi au probleme mai urgente de rezolvat. Rude, prieteni şi amante de pricopsit cu funcţii la stat, sinecuri pentru valorile de partid. Cu alte cuvinte, nu s-a schibat decât pălăria, Măria politică a rămas aceeaşi. Exact ca în operele lui Caragiale sau, mai nou, ca în filmele cu proşti. Niciuna dintre tabere nu poate prezenta planuri concrete pentru dezvoltarea României. În schimb există dorinţa de a ajunge la butoane, pentru că de acolo vin foloasele adevărate.
Se pare că şi viaţa în opoziţie le prieşte parveniţilor politicii naţionale. Astfel liberalii au reuşit să adune procente importante la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale tocmai pe greşelile adversarilor politici, nu pentru că ar fi fost ei foarte capabili. Vot negativ, cum s-ar spune, dar, la fel ca în fotbal, la final contează golurile, nu frumuseţea jocului. Odată ajunşi la putere, au văzut cum zestrea electorală se risipeşte cu iuţeala fulgerului, de unde şi graba asta de a avea alegeri anticipate. Pentru că dacă mai rămân mult la guvernare vor ajunge la nivel cu PSD sau chiar mai rău.
Ceva speranţe există, pentru că voturile pierdute de liberali nu se acumulează la social democraţi, ba dimpotrivă. Partidele tinere joacă tare şi acumulează tot ceea ce pierd PSD şi PNL. Oamenii s-au cam săturat ca, de treizeci de ani, să tot facă rotativa parlamentară şi să aştepte resemnaţi să se întâmple nimic.
Viaţa politică din România este originală. Doar cât eşti în opoziţie îţi poţi permite să te gândeşti la cetăţean şi la binele ţării. Tot în opoziţie se acumulează şi capitalul electoral. E drept că în ultima vreme s-a cam schimbat mersul treburilor, dar speranţele încă nu sunt pierdute. Pentru politicieni viaţa e frumoasă, indiferent de care parte a guvernării sunt poziţionaţi. Viaţa cetăţenilor e mai grea, dar cât timp politicieni ajunşi la butoane descoperă alte priorităţi, cetăţeanul poate să mai aştepte.
